Citind primele cuvinte din Epistola către galateni în contextul perioadei electorale în care suntem, parcă au căpătat o însemnătate aparte. În primul rând trebuie spus, în mod clar, nici pe departe nu poate fi vorba de vreo comparație între misiunea lui Pavel cu cea a celor din administrația locală, dar există un contrast interesant aici: Pavel care este pus în fața faptului de a-și demonstra chemarea din partea lui Isus Cristos și pentru El, în contrast cu aprobarea, votul și aprecierea din partea oamenilor pe care o caută cei care candidează (și oamenii în general). Și Pavel avea de stat în fața oamenilor… dar pentru a le transmite un mesaj esențial de viață și de moarte, ceva ce nu vine de la oameni.
Uitându-mă la acest contrast am înțeles că este un principiu tainic care ar putea chiar să ne ajute în modul în care facem alegeri în viață și chiar atunci când votăm. Alege-i pe cei care au înțeles că responsabilitatea lor ultimă nu este în fața oamenilor, ci în fața unei Autorități mult superioare. Chiar dacă toți azi vorbesc și se concentrează pe oameni, în cele din urmă, ei se vor ținea de promisiunea faptului că le pasă de oameni numai în măsura în care consideră mai presus autoritatea superioară, a Domnului Isus. Pentru că din gură tuturor ne pasă, este momentul acela al deciziei, unde nu are acces niciun om, ci doar Autoritatea superioară care face diferența.
Dar dincolo de acest aspect, printre învățămintele primelor cuvinte din Epistolă se referă la aspectul chemării celui răscumpărat. Cu atât mai mult în acest vremuri trebuie să ne aducem aminte Cine ne-a chemat la slujba împăcării. Să ne aducem aminte de misiunea ce ne-a fost încredințată. Să ne aducem aminte că noi nu suntem în „bătălia” numerelor sau a numelor, ci în slujba Răscumpărătorului Isus Cristos, prin care avem puterea, motivația și înfăptuirea.
Dacă tot suntem în ziua alegerilor, în timp ce mergi la vot și după aceea folosește această oportunitate să-ți aduci aminte de slujba ta de ucenic al lui Cristos, de chemarea ta și cel mai important de Cel care te-a chemat. Și, dacă le ceri celor pe care-i votezi să se țină de promisiuni, nu uita de promisiunea ta de a-L urma pe Cristos și a-L sluji toată viața ta.
Comments