top of page

13 Octombrie

acum 19 ore
11 min de citit
Evrei 8:5-13, Exodul 25, Ieremia 31, Ezechiel 11
Evrei 8:5-13, Exodul 25, Ieremia 31, Ezechiel 11



Evrei 8:5-13


Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” 6Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune. 7În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „‘Iată, vin zile’, zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, 9nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul. 10‘Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.’” 13Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.



Exodul 25

Porunci pentru facerea cortului

1Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2„Vorbește copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. 3Iată ce veți primi de la ei ca dar: aur, argint și aramă; 4materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmâziu, pânză de in subțire și păr de capră; 5piei de berbec vopsite în roșu și piei de vițel de mare; lemn de salcâm; 6untdelemn pentru sfeșnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia mirositoare; 7pietre de onix și alte pietre pentru efod (umărar) și pieptar. 8Să-Mi facă un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor. 9Să faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi arăta.

Chivotul și capacul ispășirii

10Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate, lățimea, de un cot și jumătate și înălțimea, de un cot și jumătate. 11Să-l poleiești cu aur curat, să-l poleiești pe dinăuntru și pe dinafară și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 12Să torni pentru el patru verigi de aur și să le pui la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă parte. 13Să faci niște drugi de lemn de salcâm și să-i poleiești cu aur. 14Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; 15drugii vor rămâne în verigile chivotului și nu vor fi scoși din ele. 16Să pui în chivot mărturia pe care ți-o voi da. 17Să faci un capac al ispășirii din aur curat; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui, de un cot și jumătate. 18Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut la cele două capete ale capacului ispășirii; 19să faci un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt; să faceți heruvimii aceștia ieșind din capacul ispășirii la cele două capete ale lui. 20Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispășirii, și cu fețele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii. 21Să pui capacul ispășirii pe chivot și în chivot să pui mărturia pe care ți-o voi da. 22Acolo Mă voi întâlni cu tine; și de la înălțimea capacului ispășirii, dintre cei doi heruvimi așezați pe chivotul mărturiei, îți voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.

Masa cu pâinile pentru punerea înainte

23Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coți; lățimea, de un cot și înălțimea, de un cot și jumătate. 24S-o poleiești cu aur curat și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 25Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur. 26Să faci pentru masă patru verigi de aur și să pui verigile în cele patru colțuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. 27Verigile să fie lângă pervaz, și în ele se vor vârî drugii, ca să ducă masa. 28Drugii să-i faci din lemn de salcâm și să-i acoperi cu aur, și ei vor sluji la ducerea mesei. 29Să-i faci farfurii, cățui, potire și cești, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat. 30Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea.

Sfeșnicul

31Să faci un sfeșnic de aur curat; sfeșnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potirașele, gămălioarele și florile lui să fie dintr-o bucată. 32Din laturile lui să iasă șase brațe; trei brațe ale sfeșnicului dintr-o parte și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă parte. 33Pe un braț să fie trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor, și pe celălalt braț, trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor; tot așa să fie și cele șase brațe care ies din sfeșnic. 34Pe fusul sfeșnicului, să fie patru potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor. 35Să fie o gămălioară sub cele două brațe care ies din fusul sfeșnicului, o gămălioară sub alte două brațe și o gămălioară sub alte două brațe; tot așa să fie și sub cele șase brațe care ies din sfeșnic. 36Gămălioarele și brațele sfeșnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat. 37Să faci cele șapte candele, care vor fi puse deasupra, așa ca să lumineze în față. 38Mucările și cenușarele lui să fie de aur curat. 39Se va întrebuința un talant de aur curat pentru facerea sfeșnicului cu toate uneltele lui. 40Vezi să faci după chipul care ți s-a arătat pe munte.


Ieremia 31

1„În vremea aceea”, zice Domnul, „Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul meu.” 2Așa vorbește Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie a căpătat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnă.” 3Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea! 4Te voi așeza din nou, și vei fi așezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăși cu timpanele tale și vei ieși în mijlocul jocurilor voioase. 5Vei sădi iarăși vii pe înălțimile Samariei; cei ce le vor sădi le vor culege și roadele. 6Căci vine ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: ‘Sculați-vă să ne suim în Sion, la Domnul Dumnezeul nostru!’” 7Căci așa vorbește Domnul: „Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cântați laude și ziceți: ‘Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!’ 8Iată, îi aduc înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici! 9Plângând vin și îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, și Efraim este întâiul Meu născut. 10Ascultați Cuvântul Domnului, neamuri, și vestiți-l în ostroave depărtate! Spuneți: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna și-l va păzi cum își păzește păstorul turma.’ 11Căci Domnul răscumpără pe Iacov și-l izbăvește din mâna unuia mai tare decât el. 12Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimile Sionului; vor alerga la bunătățile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi și boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji. 13Atunci, fetele se vor veseli la joc, tinerii și bătrânii se vor bucura și ei; le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor. 14Voi sătura de grăsime sufletul preoților și poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele”, zice Domnul. 15Așa vorbește Domnul: „Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!” 16Așa vorbește Domnul: „Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului. 17Este nădejde pentru urmașii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor! 18Aud pe Efraim bocindu-se: ‘M-ai pedepsit și am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce, căci Tu ești Domnul Dumnezeul meu! 19După ce m-am întors, m-am căit și, după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.’ 20Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingășie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el și voi avea milă negreșit de el”, zice Domnul. 21„Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la cale, la drumul pe care l-ai urmat… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetățile acestea care sunt ale tale! 22Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peți pe bărbat.”

Israel și Iuda vor propăși împreună

23Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce se va zice iarăși în țara lui Iuda și în cetățile sale, când voi aduce înapoi pe prinșii lor de război: ‘Domnul să te binecuvânteze, locaș al neprihănirii, munte sfânt!’ 24Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetățile lui, plugarii și cei ce umblă cu turmele la pășune. 25Căci voi răcori sufletul însetat și voi sătura orice suflet lihnit de foame.” 26(La aceste lucruri m-am trezit și am privit, și somnul îmi fusese dulce.) 27„Iată vin zile”, zice Domnul, „când voi însămânța casa lui Israel și casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de dobitoace. 28Și cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i sădesc”, zice Domnul. 29„În zilele acelea, nu se va mai zice: ‘Părinții au mâncat aguridă, și copiilor li s-au strepezit dinții’, 30ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinții!

Legământul cel nou

31Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. 32Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor”, zice Domnul. 33„Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 34Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

Primirea lui Israel tot atât de sigură ca legile firii

35Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor: 36„Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea”, zice Domnul, „și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!” 37Așa vorbește Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate și dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul. 38„Iată, vin zile”, zice Domnul, „când cetatea va fi zidită iarăși în cinstea Domnului, de la turnul lui Hananeel până la Poarta Unghiului. 39Frânghia de măsurat va trece încă pe dinaintea ei până la dealul Gareb și de acolo va face un ocol înspre Goat. 40Toată valea unde se aruncă trupurile moarte și cenușa și toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porții cailor, la răsărit, vor fi închinate Domnului și nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite.”


Ezechiel 11

1Duhul m-a răpit și m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Și iată că, la intrarea porții, erau douăzeci și cinci de oameni și, în mijlocul lor, am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului. 2Și Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite și dau sfaturi rele în cetatea aceasta! 3Ei zic: ‘Nu este încă vremea potrivită ca să zidim case! Cetatea este cazanul și noi suntem carnea.’ 4De aceea prorocește împotriva lor, prorocește, fiul omului!” 5Atunci, Duhul Domnului a căzut peste mine și mi-a zis: „Spune: ‘Așa vorbește Domnul: «Astfel vorbiți voi, casa lui Israel! Și ce vă vine în gând, știu foarte bine! 6Ați făcut o mulțime de omoruri în cetatea aceasta și ați umplut ulițele cu cei uciși.» 7De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Morții voștri pe care i-ați întins în mijlocul cetății acesteia sunt carnea și ea este cazanul, dar voi veți fi scoși afară din ea. 8Vă temeți de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi», zice Domnul Dumnezeu. 9«Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mâinile străinilor și voi împlini judecățile mele împotriva voastră! 10Veți cădea loviți de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel și veți ști că Eu sunt Domnul. 11Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru și voi nu veți fi carnea din el, ci la hotarul lui Israel vă voi judeca! 12Și veți ști că Eu sunt Domnul, ale cărui porunci nu le-ați urmat și ale cărui legi nu le-ați împlinit și ați lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.»’” 13Pe când proroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu fața la pământ și am strigat cu glas tare: „Ah, Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești Tu și ce a mai rămas din Israel?” 14Și cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 15„Fiul omului, frații tăi, da, frații tăi cei din robie și toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: ‘Ei sunt departe de Domnul, țara ne-a fost dată nouă în stăpânire!…’ 16De aceea spune despre ei: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Dacă-i țin depărtați printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite țări, totuși le-am fost un Templu pentru câtăva vreme, în țara în care au venit.»’ 17De aceea să le spui: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăși din țările în care sunteți risipiți și vă voi da țara lui Israel.»’ 18Și, când vor veni în ea, vor scoate de acolo toți idolii și toate urâciunile. 19Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, 20ca să urmeze poruncile Mele, să păzească și să împlinească legile Mele, și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21Dar acelora a căror inimă simte plăcere față de idolii și urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor”, zice Domnul Dumnezeu. 22După aceea, heruvimii și-au întins aripile, însoțiți de roți, și slava Dumnezeului lui Israel era sus, deasupra lor. 23Slava Domnului s-a înălțat din mijlocul cetății și s-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății. 24Pe mine însă m-a răpit Duhul și m-a dus iarăși în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea, la prinșii de război. Și astfel vedenia pe care o avusesem a pierit de la mine. 25Apoi am spus prinșilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul.

 
 
 

Comentarii


bottom of page