top of page

17 Noiembrie

acum 15 ore
12 min de citit

Apocalipsa 4, Deuter. 33, 1 Împărați 22, Ezechiel 1





Apocalipsa 4

1După aceste lucruri, m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” 2Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva. 3Cel ce ședea pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. 4Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe și pe capete aveau cununi de aur. 5Din scaunul de domnie ieșeau fulgere, glasuri și tunete.

Înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. 6În fața scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. 7Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un vițel; a treia are fața ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară. 8Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” 9Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, 10cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: 11„Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”


Deuteronomul 33

Binecuvântarea rostită de Moise

1Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel înainte de moartea lui.

2El a zis:

„Domnul a venit din Sinai

Și a răsărit peste ei din Seir,

A strălucit din muntele Paran

Și a ieșit din mijlocul zecilor de mii de sfinți,

Având în dreapta Lui focul legii.

3Da, El iubește popoarele;

Toți sfinții sunt în mâna Ta.

Ei au stat la picioarele Tale,

Au primit cuvintele Tale.

4Moise ne-a dat legea,

Moștenirea adunării lui Iacov.

5El era împărat în Israel

Când se adunau căpeteniile poporului

Și semințiile lui Israel.

6Trăiască Ruben și să nu moară

Și bărbații lui să fie mulți la număr!”

7Iată ce a zis despre Iuda:

„Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda

Și adu-l la poporul lui.

Puternice să-i fie mâinile

Și să-i fii ajutor împotriva vrăjmașilor lui!”

8Despre Levi a zis:

„Tumim și Urim au fost încredințați bărbatului sfânt

Pe care l-ai ispitit la Masa

Și cu care Te-ai certat la apele Meriba.

9Levi a zis despre tatăl său și despre mama sa: ‘Nu i-am văzut!’

Și despre frații lui: ‘Nu vă cunosc!’

Iar de copii n-a vrut să mai știe.

Căci ei păzesc Cuvântul Tău

Și țin legământul Tău; 10Ei învață pe Iacov poruncile Tale

Și pe Israel, legea Ta;

Ei pun tămâie sub nările Tale

Și ardere-de-tot pe altarul Tău.

11Binecuvântează tăria lui, Doamne!

Primește lucrarea mâinilor lui!

Frânge șalele potrivnicilor lui

Și vrăjmașii lui să nu se mai scoale!”

12Despre Beniamin a zis:

„El este preaiubitul Domnului,

El va locui la adăpost lângă Dânsul.

Domnul îl va ocroti totdeauna

Și se va odihni între umerii Lui.”

13Despre Iosif a zis:

„Țara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare,

Cel mai bun dar al cerului, roua,

Cele mai bune ape care sunt jos,

14Cele mai bune roade ale soarelui,

Cele mai bune roade ale fiecărei luni,

15Cele mai bune roade din munții cei vechi,

Cele mai bune roade de pe dealurile cele veșnice,

16Cele mai bune roade ale pământului și din tot ce cuprinde el.

Bunăvoința Celui ce S-a arătat în rug

Să vină peste capul lui Iosif,

Pe creștetul capului domnului fraților lui!

17El are frumusețea întâiului născut al taurului;

Coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului;

Cu ele va împunge pe toate popoarele,

Până la marginile pământului:

Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim,

Ele sunt miile lui Manase.”

18Despre Zabulon a zis:

„Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale

Și tu, Isahar, de corturile tale!

19Ei vor chema popoarele pe munte;

Acolo vor aduce jertfe de dreptate,

Căci vor suge bogăția mării

Și comorile ascunse în nisip.”

20Despre Gad a zis:

„Binecuvântat să fie cine lărgește pe Gad!

Gad se odihnește ca un leu

și sfâșie la brațe și capete.

21El a ales cea dintâi parte a țării,

Căci acolo stă ascunsă moștenirea legiuitorului;

El a mers cu fruntașii poporului,

A adus la îndeplinire dreptatea Domnului

Și poruncile Lui față de Israel.”

22Despre Dan a zis:

„Dan este un pui de leu

Care se aruncă din Basan.”

23Despre Neftali a zis:

„Neftali, sătul de bunăvoință

Și copleșit cu binecuvântări de la Domnul,

Ia în stăpânire partea de apus și miazăzi!”

24Despre Așer a zis:

„Binecuvântat să fie Așer între copiii lui Israel!

Plăcut să fie fraților lui

Și să-și înmoaie piciorul în untdelemn!

25Zăvoarele tale să fie de fier și de aramă

Și puterea ta să țină cât zilele tale!

26Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel,

El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor,

Trece cu măreție pe nori.

27Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost

Și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare.

El a izgonit pe vrăjmaș dinaintea ta

Și a zis: ‘Nimicește-l.’

28Israel este fără frică în locuința lui,

Izvorul lui Iacov este deoparte,

Într-o țară plină de grâu și de must,

Și cerul lui picură roua.

29Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine,

Un popor mântuit de Domnul,

Scutul care îți dă ajutor

Și sabia care te face slăvit?

Vrăjmașii tăi vor face pe prietenii înaintea ta,

Și tu vei călca peste înălțimile lor.”


1 Împăraţilor 22

Legământul cu Iosafat

1Au stat trei ani liniștiți, fără să fie război între Siria și Israel. 2În anul al treilea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a coborât la împăratul lui Israel. 3Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: „Știți că Ramot din Galaad este al nostru. Și noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei.” 4Și a zis lui Iosafat: „Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?” Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.” 5Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.” 6Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, și le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Și ei au răspuns: „Suie-te și Domnul îl va da în mâinile împăratului.” 7Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?” 8Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi prorocește nimic bun, nu prorocește decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Și Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul așa!” 9Atunci, împăratul lui Israel a chemat un dregător și a zis: „Trimite și adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.” 10Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau, fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcați cu hainele lor împărătești, în locul de la intrarea porții Samariei. Și toți prorocii proroceau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.’” 12Și toți prorocii proroceau la fel, zicând: „Suie-te la Ramot din Galaad! Căci vei izbândi și Domnul îl va da în mâinile împăratului.” 13Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit așa: „Iată că prorocii, într-un glas, prorocesc bine împăratului; să fie dar și cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vestește-i bine!” 14Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” 15Când a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad sau să ne lăsăm?” El a răspuns: „Suie-te, căci vei izbândi și Domnul îl va da în mâinile împăratului.” 16Și împăratul i-a zis: „De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?” 17Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi care n-au păstor. Și Domnul zice: ‘Oamenii aceștia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace.’” 18Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ți-am spus că el nu prorocește nimic bun despre mine, ci prorocește numai rău?” 19Și Mica a zis: „Ascultă dar cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie și toată oștirea cerurilor stând lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a zis: ‘Cine va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramot din Galaad și să piară acolo?’ Și au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. 21Și un duh a venit și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: ‘Eu îl voi amăgi.’ 22Domnul i-a zis: ‘Cum?’ ‘Voi ieși’, a răspuns el, ‘și voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.’ Domnul a zis: ‘Îl vei amăgi și-ți vei ajunge ținta; ieși și fă așa!’ 23Și acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” 24Atunci, Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz și a zis: „Pe unde a ieșit Duhul Domnului din mine ca să-ți vorbească?” 25Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” 26Împăratul lui Israel a zis: „Ia pe Mica, du-l la Amon, mai-marele cetății, și la Ioas, fiul împăratului, 27și să le spui: ‘Așa vorbește împăratul: «Puneți pe omul acesta la închisoare și hrăniți-l cu pâinea și cu apa întristării până când mă voi întoarce în pace.»’” 28Și Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” Apoi a mai zis: „Auziți, popoare toate.”

Moartea lui Ahab

29Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot din Galaad. 30Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să merg la luptă, dar tu îmbracă-te cu hainele tale împărătești.” Și împăratul lui Israel și-a schimbat hainele și s-a dus la luptă. 31Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă celor treizeci și două de căpetenii ale carelor lui: „Să nu vă luptați nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci să vă luptați numai cu împăratul lui Israel.” 32Când au zărit căpeteniile carelor pe Iosafat, au zis: „Negreșit, acesta este împăratul lui Israel.” Și s-au apropiat de el să-l lovească. Iosafat a scos un țipăt. 33Căpeteniile carelor, văzând că nu este împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. 34Atunci, un om a tras cu arcul la întâmplare și a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoșei. Împăratul a zis cărăușului său: „Întoarce și scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt greu rănit.” 35Lupta a fost din ce în ce mai crâncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în fața sirienilor și seara a murit. Sângele a curs din rană înăuntrul carului. 36La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui și să plece fiecare în țara lui, 37căci a murit împăratul.” S-au întors la Samaria și împăratul a fost îngropat la Samaria. 38Când au spălat carul în iazul Samariei, câinii au lins sângele lui Ahab, și curvele s-au scăldat în el, după cuvântul pe care-l spusese Domnul. 39Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa de fildeș pe care a zidit-o și toate cetățile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 40Ahab a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.

Iosafat, împăratul lui Iuda

41Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel. 42Iosafat era de treizeci și cinci de ani când s-a făcut împărat și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Azuba, fata lui Șilhi. 43El a umblat în toată calea tatălui său, Asa, și nu s-a abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. Numai că înălțimile n-au fost îndepărtate: poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. 44Iosafat a trăit în pace cu împăratul lui Israel. 45Celelalte fapte ale lui Iosafat, isprăvile și războaiele lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 46El a scos din țară pe sodomiții care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa. 47În Edom nu era împărat pe atunci: cârmuia un dregător. 48Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Ețion-Gheber. 49Atunci, Ahazia, fiul lui Ahab, a zis lui Iosafat: „Vrei ca slujitorii mei să meargă împreună cu ai tăi pe corăbii?” Dar Iosafat n-a voit. 50Iosafat a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea tatălui său David. Și în locul lui a domnit fiul său Ioram.

Domnia lui Ahazia

51Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al șaptesprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doi ani peste Israel. 52El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat în calea tatălui său și în calea mamei sale și în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. 53A slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui și a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său.


Ezechiel 1

Chemarea lui Ezechiel

1În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinșii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile și am avut vedenii dumnezeiești. 2În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin –, 3Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara haldeenilor, lângă râul Chebar, și acolo a venit mâna Domnului peste el. 4M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. 5Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. 6Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi. 7Picioarele lor erau drepte și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel și scânteiau ca niște aramă lustruită. 8Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om și toate patru aveau fețe și aripi. 9Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. 10Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur. 11Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. 12Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. 13În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere. 14Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. 15Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. 16Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. 17Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor. 18Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur. 19Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele și, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. 20Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. 21Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți. 22Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor. 23Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile. 24Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. 25Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau își lăsau aripile în jos. 26Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. 27Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. 28Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.



 
 
 

Comentarii


bottom of page