2 Corinteni 7

1Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

2Înțelegeți-ne bine! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. 3Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiți în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. 6Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. 7Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat și el de voi. El ne-a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare. 8Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puțină vreme) – 9totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. 10În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. 11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta. 12Așa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toți. 14Și dacă m-am lăudat puțin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit. 15El are o și mai mare dragoste pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor și de primirea pe care i-ați făcut-o, cu frică și cutremur. 16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele.

2 Cronici 33

Manase împăratul lui Iuda

1Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim. 2El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 3A zidit iarăși înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare baalilor, a făcut idoli Astarteei, și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit. 4A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.” 5A zidit altare întregii oștiri a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. 6Și-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descântece și vrăjitorii și ținea la el oameni care chemau duhurile și care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie. 7A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David și fiului său Solomon: „În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. 8Nu voi mai strămuta pe Israel din țara pe care am dat-o părinților voștri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învățăturile și poruncile date prin Moise.” 9Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte. 11Atunci, Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase și l-au pus în lanțuri. L-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon. 12Când a fost la strâmtoare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi. 13I-a făcut rugăciuni, și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile și l-a adus înapoi la Ierusalim, în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. 14După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea până la Poarta Peștilor și cu care a înconjurat dealul și l-a făcut foarte înalt. A pus și căpetenii de război în toate cetățile întărite ale lui Iuda. 15A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini și idolul Astarteei, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului și la Ierusalim și le-a aruncat afară din cetate. 16A așezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulțumire și de laudă și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel. 17Poporul jertfea tot pe înălțimi, dar numai Domnului Dumnezeului său. 18Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui și cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraților lui Israel. 19Rugăciunea lui și felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele și nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălțimi și a înălțat idoli Astarteei și chipuri cioplite înainte de a se smeri sunt scrise în cartea lui Hozai. 20Manase a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în casa lui. Și, în locul lui, a domnit fiul său Amon.

Amon împăratul lui Iuda

21Amon avea douăzeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani la Ierusalim. 22El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, și le-a slujit. 23Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat. 24Slujitorii lui au uneltit împotriva lui și l-au omorât în casa lui. 25Dar poporul țării a ucis pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Și, în locul lui, poporul țării a pus împărat pe fiul său Iosia.

Eclesiastul 4

1M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; și iată că cei apăsați varsă lacrimi și nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor și n-are cine să-i mângâie! 2Și am găsit că morții care au murit mai înainte sunt mai fericiți decât cei vii, care sunt încă în viață. 3Dar mai fericit decât amândoi, am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare. 4Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt. 5Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă însăși carnea lui. 6Mai bine o mână plină de odihnă decât amândoi pumnii plini de trudă și goană după vânt. 7Am mai văzut o altă deșertăciune sub soare. 8Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății și nu se gândește: „Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău. 9Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. 10Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! 11Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? 12Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. 13Mai bine un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat; 14căci el poate să iasă din temniță ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăția celui din urmă. 15Am văzut pe toți cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat și să domnească în locul lui. 16Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.