3 Februarie

EXOD 15, LUCA 18

EXOD 15

Cântarea de laudă

1Atunci, Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:

„Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava:

A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.

2Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă:

El m-a scăpat.

El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.

El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

3Domnul este un războinic viteaz:

Numele Lui este Domnul.

4El a aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui;

Luptătorii lui aleși au fost înghițiți în Marea Roșie.

5I-au acoperit valurile

Și s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră.

6Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria;

Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.

7Prin mărimea măreției Tale,

Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi;

Îți dezlănțui mânia

Și ea-i mistuie ca pe o trestie.

8La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,

S-au ridicat talazurile ca un zid

Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.

9Vrăjmașul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,

Voi împărți prada de război;

Mă voi răzbuna pe ei,

Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’

10Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta

Și marea i-a acoperit;

Ca plumbul s-au afundat

În adâncimea apelor.

11Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?

Cine este ca Tine minunat în sfințenie,

Bogat în fapte de laudă

Și făcător de minuni?

12Tu Ți-ai întins mâna dreaptă,

Și i-a înghițit pământul.

13Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit

Și ai izbăvit pe poporul acesta,

Iar prin puterea Ta îl îndrepți

Spre locașul sfințeniei Tale.

14Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura:

Apucă groaza pe filisteni,

15Se înspăimântă căpeteniile Edomului

Și un tremur apucă pe războinicii lui Moab.

Toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă.

16Îi va apuca teama și spaima;

Iar văzând măreția brațului Tău,

Vor sta muți ca o piatră,

Până va trece poporul Tău, Doamne!

Până va trece

Poporul pe care Ți l-ai răscumpărat.

17Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale,

În locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne,

La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!

18Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.

19Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare,

Și Domnul a adus peste ei apele mării;

Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan și toate femeile au venit după ea cu timpane și jucând.

21Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava:

A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”

Apele de la Mara

22Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). 24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25Moise a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare. 26El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” 27Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.

LUCA 18

Pilda judecătorului nedrept

1Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase. 2El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. 3În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el și-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.’ 4Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, 5totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’” 6Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? 7Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? 8Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”

Pilda vameșului și a fariseului

9A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți. 10„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu și altul, vameș. 11Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta. 12Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ 13Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ 14Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.”

Copilașii

15I-au adus și niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. 16Isus a chemat la Sine pe copilași și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei. 17Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea.”

Tânărul bogat

18Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 19„Pentru ce Mă numești bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. 20Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’” 21„Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” 22Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” 23Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat. 24Isus a văzut că s-a întristat de tot și a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! 25Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” 26Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” 27Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” 28Atunci, Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” 29Și Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta sau frații sau părinții sau copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu 30și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viața veșnică.”

Isus vestește moartea și învierea Sa

31Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. 32Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa 33și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” 34Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus.

Vindecarea unui orb la Ierihon

35Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. 36Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. 37I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.” 38Și el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 39Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 40Isus S-a oprit și a poruncit să-l aducă la El și, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: 41„Ce vrei să-ți fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” 42Și Isus i-a zis: „Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit.” 43Numaidecât, orbul și-a căpătat vederea și a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.