Azi avem alegeri. Primele anul aceasta. Dar ele nu sunt doar un eveniment, ci și o acțiune din partea noastră. Evenimentul e doar oportunitatea noastră de a ne asuma o alegere. Lucru de care, de altfel, din păcate, fuge toată lumea. De ce fugim de alegeri? (ca acțiune, dar și ca eveniment). Când e vorba de alegeri, implicit se leagă de acest subiect liberul arbitru la majoritatea dintre noi și asta iscă multă discuție, dar și neînțelegere. Ne place să credem că alegerile noastre sunt libere, adică pot să fac ce vreau eu, pot să aleg ce vreau eu. Se discută mult în spațiul societății noastre despre accesul liber la a-ți alege propriul drum, accesul liber la alegeri.
În primul rând ești sigur că vrei să fii de unul singur în această lume? Această stare de autodeterminare e pe de-o parte o latură legitimă a nevoilor noastre fundamentale, dar ea trebuie înțeleasă într-o perspectivă mai largă a ceea ce compune viața noastră. Ne e frică de alegeri de multe ori pentru că nu înțelegem echilibrul dintre autodeterminare și dependența față de Creator și unii față de alții.
Un alt motiv și cel mai important pentru care fugim de alegeri este că acestea ne dezvăluie cel mai bine starea noastră interioară. Este acțiunea care are capacitatea să arate altora ceea ce este cunoscut doar de tine și Domnul, cum sunt dorințele, motivațiile, aspirațiile, lucrurile ascunse ale inimii. Alegerile noastre funcționează ca o mașinărie de foraj care aduce la suprafață ceea ce este bine ascuns în subteran. Pentru că în mod normal alegerile noastre sunt influențate de un spectru larg de circumstanțe, simțiri, experiențe din trecut, influențe din prezent etc. Fiecare în dreptul nostru percepem lucrurile printr-un amestec personalizat de factori, iar pe baza acestei percepții luăm decizii și facem alegeri.
Soluția pentru toate acestea este ceea ce Dumnezeu spune poporului Israel încă din vremea legământului vechi, când le reface tablele legii distruse de Moise: „să vă tăiați dar inima împrejur…”… pentru că „din adâncul inimii vorbește gura…”. Alegerile pe care le facem arată de multe ori starea inimii noastre. Deci, care este starea inimii tale?
Comments