La plecare și la venire

De mici copii i-am auzit pe „oamenii mari” rugându-se ca Dumnezeu să îi însoțească la plecare și la venire. Expresiile astea, care ni se întipăresc bine în minte de când suntem mici, au o și mai mare doză de neînțeles sau de taină. Adică ajungem să le învățăm pe de rost și să le repetăm mecanic, ni se pare că e bine și potrivit să le rostim la rândul nostru. Doar că ne oprim prea rar să le disecăm, să le înțelegem... eventual, să le personalizăm.

Ce înseamnă pentru mine plecare și venire? Merg la lucru și vin de la lucru. Merg într-o excursie departe de casă și revin apoi acasă. Merg în altă țară și nu mă mai întorc... Încep liceul și îl duc la bun sfârșit. Încep facultatea și ajung să-mi susțin licența. Preiau o grupă de copii la școala duminicală și o duc până la absolvire. Lucrez cu câțiva ucenici – indiferent în ce domeniu, spiritual sau profesional – și îi abandonez la un moment dat, fiindcă ei trebuie să meargă mai departe cu alt maestru sau maistru. Plecarea a fost evidentă, punctul de pornire bine definit, venirea, nu atât de clară.

Haideți să ne oprim puțin din toate plecările și venirile noastre și să medităm la statutul lor! E mai importantă plecarea decât venirea? Când merg la lucru, mă uit în oglindă, verific dacă totul e în regulă, ținuta, părul... Când vin acasă, mă mai uit în oglindă? Îl chem pe Domnul când plec, iar când mă întorc, uit să Îi mulțumesc? Parcă de cele mai multe ori suntem mai atenți la plecare, și mai puțin atenți la venire. Și totuși, venirea se ia cu mulțumirea că Dumnezeu a fost cu noi încă o dată și încă o dată.

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac (Psalmii 121:8).

Indiferent care ar fi plecările și venirile noastre, e o binecuvântare să le împlinim prin puterea și darurile primite de la Domnul nostru. Neapărat cu El alături și cu El prin preajmă! Iar dacă la plecare suntem atenți la multe detalii, să fim atenți și la mulțumirile datorate Lui în orice (re)venire. Așa să ne ajute Dumnezeu!