Vine, vine Sărbătoarea…

 

Continuând ideea editorialului de săptămâna trecută… interesant că avem o disponibilitatea extrem de crescută pentru a ne obosi pentru evenimente cu termene scurte de expirare. Ne trezim că alergăm dintr-o parte în alta, facem tot felul de mâncăruri, cumpărăm tot felul de lucruri și după tot acest efort (și investiție), pe bună dreptate simțim că avem nevoie de o compensare pe măsură. Odihnă cât mai multă (într-o singură zi dacă se poate), să „simțim” că e sărbătoare, adică să dureze cât mai mult acel simțământ ca să „ne acoperim” oboseala de dinainte. Am vrea ca magia și strălucirea Crăciunului să nu se mai termine - „ca să nu ne fi obosit degeaba” - zicem noi.

Suntem la un pas de sărbătoare și ne putem întreba: suntem în prezența Celui sărbătorit? În mod paradoxal parcă în fiecare an ne îndepărtăm de El în timp ce ne apropiem de sărbătoare. Parcă în fiecare an devenim tot mai „stăpâni” pe ce înseamnă sărbătoarea aceasta. Unii sărbătoresc deja de 10, 20, 30, 40 de ani, deci știm tiparele, normele, tradițiile, obiceiurile. Suntem specialiști să mâncăm până peste, să ne obosim până noaptea târziu, „că doar așa simți că e sărbătoare, nu?”.

Foarte bine, venirea lui Cristos pe pământ este un prilej de bucurie. Îngerii au fost implicați declarând Slavă lui Dumnezeu, magii au venit să se închine, amărăciunea Mariei și a lui Iosif s-a transformat în bucuria ținerii copilului în brațe. Sărbătoarea noastră trebuie să capete nuanțele stadiului de maturitate spirituală la care am ajuns. Dacă noi ne obosim la fel ca acum 10-20 de ani sau rămânem ancorați în aceleași tradiții, obiceiuri, conduși de aceleași simțuri și simțăminte înseamnă că nu înțelegem de ce a venit Cristos. Sau poate nu înțelegem că sărbătoarea este modul în care ne odihnim în El și nu doar o zi liberă, ci o stare în care suntem transformați de El, an după an, pentru ca să semănăm tot mai mult cu El. Imaginea ieslei ne aduce aminte de acel moment important pentru omenire, dar azi suntem chemați să ne bucurăm de prezența Lui ca o constantă a vieții noastre, iar astfel de zile (anuale) nu sunt altceva decât o încununare a sărbătorii zilnice experimentată datorită răscumpărării noastre din păcat.

Dacă e să ne ostenim pentru ceva, haideți să ne ostenim cu misiunea pe care El ne-a încredințat-o. Haideți să ne ostenim să ducem Vestea Bună la cât mai mulți. Haideți să ne „obosim” cu ceea ce transformă inima, nu trupul!