Dicționarul limbii române definește ‘întâietatea’ ca fiind însușirea de a fi întâiul (în timp, în rang, în drepturi. Când am citit zilele aceasta în cartea Exodul „pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre dobitoace” instantaneu mi-a mers gândul la cuvântul ‘întâietate’. Acesta-i lucrul pe care Dumnezeu dorea să-l transmită atunci poporului Israel, de fapt un principiu care transcende timpul. Dumnezeu ori are întâietate, ori El nu stă să fie numărat! Ascultarea de Domnul e întâietate, adică nu stai să te gândești de două ori, ci pur și simplu asculți. Ori de câte ori nu-L asculți L-ai trecut pe locul doi! Ascultarea de Domnul are în primul rând de-a face cu ascultarea de Cuvântul Lui revelat, infailibil și complet. Probabil că primul pas ar fi să vedem Cuvântul Lui în felul acesta. Până nu „închidem” canonul avem probleme. O dată făcut acest pas suntem pe calea cea bună din a face din Cuvânt întâietatea vieții noastre. Parte din întâietate este să învățăm să-l observăm corect, să-l interpretăm corect și să-l aplicăm corect. Desigur că parte din ascultare de Domnul este ascultarea îndemnurilor Duhului care are strânsă legătură cu fidelitatea noastră față de Cuvânt, cât și ascultarea sfaturilor oamenilor lui Dumnezeu.
Întâietatea Domnului înseamnă supunerea noastră. El nu poate fi Domn, dacă eu încă țin de dorințele mele, mofturile mele, părerile mele, obiceiurile mele, drepturile mele etc. Această cerință a lui Dumnezeu legată de întâiul născut din toate (oameni, animale, roade) avea acest scop principal: omorârea firii lor care a crescut prin opresarea egiptenilor. Abia așteptau israeliții să fie pe cont propriu, să decidă ei pentru viața lor, să nu le mai spună alții ce să facă și cum să-și trăiască viața. Doar că toate acestea le pregătise firea pentru explozie și Dumnezeu nu putea face din ei poporul Lui cu o fire care era pe cale să-și facă de cap. Urmarea lui Cristos presupune supunere față de El dându-i astfel întâietate în dorințe, decizii, atitudini, acțiuni.
Întâiul, de altfel, sună frumos. Dar față de cine Altul să sune așa de frumos dacă nu în dreptul Celui care ne-a răscumpărat dându-și Viața. El vrea să ia tot mai mult chip în noi, pentru ca atunci când El revine, bucuria revederii să fie deplină și eternă!