1 Corinteni 4

Ce sunt apostolii

1Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Hristos și ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. 3Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 4Căci n-am nimic împotriva mea, totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. 5De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. 6Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca, prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ce „este scris” și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. 7Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?

Priveliștea apostolilor

8O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să putem împărăți și noi împreună cu voi! 9Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. 10Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți! 11Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, 12ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; 13când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. 14Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei. 15Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 16De aceea vă rog să călcați pe urmele mele. 17Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

Împărăția lui Dumnezeu

18Unii s-au îngâmfat și și-au închipuit că n-am să mai vin la voi. 19Dar, dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi și atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. 20Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. 21Ce voiți? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste și cu duhul blândeții?

Psalmul 90

CARTEA A PATRA

O rugăciune a lui Moise,

omul lui Dumnezeu

1Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost

din neam în neam.

2Înainte ca să se fi născut munții

și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea,

din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!

3Tu întorci pe oameni în țărână

și zici: „Întoarceți-vă, fiii oamenilor!”

4Căci înaintea Ta, o mie de ani

sunt ca ziua de ieri, care a trecut,

și ca o strajă din noapte.

5Îi mături ca un vis:

dimineața sunt ca iarba, care încolțește iarăși:

6înflorește dimineața și crește,

iar seara este tăiată și se usucă.

7Noi suntem mistuiți de mânia Ta

și îngroziți de urgia Ta.

8Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre

și scoți la lumina Feței Tale păcatele noastre cele ascunse.

9Toate zilele noastre pier de urgia Ta,

vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

10Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani,

iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;

și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere,

căci trec iute, și noi zburăm.

11Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale

și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine?

12Învață-ne să ne numărăm bine zilele,

ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

13Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești?

Ai milă de robii Tăi!

14Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta

și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli!

15Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit,

tot atâția ani câți am văzut nenorocirea!

16Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta

și slava Ta fiilor lor!

17Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru!

Și întărește lucrarea mâinilor noastre,

da, întărește lucrarea mâinilor noastre!

Iov 12

Răspunsul lui Iov

1Iov a luat cuvântul și a zis:

2„S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteți voi

și că odată cu voi va muri și înțelepciunea!

3Am și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi.

Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi?

4Eu sunt de batjocura prietenilor mei

când cer ajutorul lui Dumnezeu:

dreptul, nevinovatul, de batjocură!

5‘Dispreț în nenorocire!’ – iată zicerea celor fericiți:

dă brânci cui alunecă cu piciorul!

6Jefuitorilor li se lasă corturile în pace,

celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine,

măcar că Dumnezeul lor este în pumn.

7Întreabă dobitoacele, și te vor învăța;

păsările cerului, și îți vor spune;

8vorbește pământului, și te va învăța;

și peștii mării îți vor povesti.

9Cine nu vede în toate acestea

dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?

10El ține în mână sufletul a tot ce trăiește,

suflarea oricărui trup omenesc.

11Nu deosebește urechea cuvintele,

cum gustă cerul gurii mâncărurile?

12La bătrâni se găsește înțelepciunea

și într-o viață lungă e priceperea.

13La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea;

sfatul și priceperea ale Lui sunt.

14Ce dărâmă El nu va fi zidit din nou;

pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.

15El oprește apele, și totul se usucă;

El le dă drumul, și pustiesc pământul.

16El are puterea și înțelepciunea;

El stăpânește pe cel ce se rătăcește sau rătăcește pe alții.

17El ia robi pe sfetnici

și tulbură mintea judecătorilor.

18El dezleagă legătura împăraților

și le pune o frânghie în jurul coapselor.

19El ia robi pe preoți;

El răstoarnă pe cei puternici.

20El taie vorba celor meșteri la vorbă;

El ia mintea celor bătrâni.

21El varsă disprețul asupra celor mari;

El dezleagă brâul celor tari.

22El descoperă ce este ascuns în întuneric;

El aduce la lumină umbra morții.

23El face pe neamuri să crească și El le nimicește;

El le întinde până departe și El le aduce înapoi în hotarele lor.

24El ia mintea căpeteniilor poporului;

El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,

25unde bâjbâie prin întuneric și nu văd deslușit;

El îi face să se clatine ca niște oameni beți.

Iov 24

1Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată

și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

2Sunt unii care mută hotarele, fură turmele și le pasc;

3iau măgarul orfanului,

iau zălog vaca văduvei;

4îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,

silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.

5Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,

ies dimineața la lucru să caute hrană

și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.

6Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,

culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

7Îi apucă noaptea în umezeală,

fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

8Îi pătrunde ploaia munților

și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.

9Aceia smulg pe orfan de la țâță,

iau zălog tot ce are săracul.

10Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,

strâng snopii și-s flămânzi;

11în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,

calcă teascul și le este sete;

12în cetăți se aud vaietele celor ce mor,

sufletul celor răniți strigă…

Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!

13Alții sunt vrăjmași ai luminii,

nu cunosc căile ei,

nu umblă pe cărările ei.

14Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,

ucide pe cel sărac și lipsit,

și noaptea fură.

15Ochiul preacurvarului pândește amurgul:

‘Nimeni nu mă va vedea’, zice el,

și își pune o maramă pe față.

16Noaptea sparg casele,

ziua stau închiși;

se tem de lumină.

17Pentru ei, dimineața este umbra morții

și, când o văd, simt toate spaimele morții.

18Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,

pe pământ n-are decât o parte blestemată

și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!

19Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,

așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.

20Pântecele mamei îl uită,

viermii se ospătează cu el,

nimeni nu-și mai aduce aminte de el!

Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,

21el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,

el, care nu face niciun bine văduvei!…

22Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,

și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;

23El le dă liniște și încredere,

are privirile îndreptate spre căile lor.

24S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:

cad, mor ca toți oamenii,

sunt tăiați ca spicele coapte.

25Nu este așa?

Cine mă va dovedi de minciună,

cine-mi va nimici cuvintele mele?”