Fapte 1, Psalmii 69, 109, Mica 1

Faptele Apostolilor 1

Înălțarea lui Isus

1Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, 2de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 3După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. 4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 5Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” 6Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” 7El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” 9După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. 10Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb 11și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Întoarcerea apostolilor

12Atunci, ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. 13Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov. 14Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.

Alegerea lui Matia

15În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților – numărul celor adunați laolaltă era de aproape o sută douăzeci – și a zis: 16„Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. 17El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe. 18Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele. 19Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: ‘Acheldama’, adică: ‘Ogorul sângelui’. 20În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!’ și ‘Slujba lui s-o ia altul!’ 21Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, 22cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept martor al învierii Lui.” 23Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, și pe Matia. 24Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales, 25ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.” 26Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Psalmul 69

Către mai-marele cântăreților. De cântat ca și „Crinii”. Un psalm al lui David

1Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața.

2Mă afund în noroi și nu mă pot ține;

am căzut în prăpastie și dau apele peste mine.

3Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul,

mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.

4Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu;

ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă,

cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași;

trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

5Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea

și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse.

6Să nu rămână de rușine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oștirilor!

Să nu roșească de rușine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!

7Căci pentru Tine port eu ocara

și îmi acoperă fața rușinea.

8Am ajuns un străin pentru frații mei

și un necunoscut pentru fiii mamei mele.

9Căci râvna Casei Tale mă mănâncă

și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.

10Plâng și postesc,

și ei mă ocărăsc.

11Mă îmbrac cu sac,

și ei mă batjocoresc.

12Cei ce stau la poartă vorbesc de mine

și cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece.

13Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită.

În bunătatea Ta cea mare,

răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău!

14Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund!

Să fiu izbăvit de vrăjmașii mei și din prăpastie!

15Să nu mai dea valurile peste mine,

să nu mă înghită adâncul

și să nu se închidă groapa peste mine!

16Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită.

În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine

17și nu-Ți ascunde fața de robul Tău!

Căci sunt în necaz: grăbește de m-ascultă!

18Apropie-Te de sufletul meu și izbăvește-l!

Scapă-mă, din pricina vrăjmașilor mei!

19Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face;

toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta.

20Ocara îmi rupe inima și sunt bolnav;

aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba;

aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul.

21Ei îmi pun fiere în mâncare

și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.

22Să li se prefacă masa într-o cursă

și liniștea într-un laț!

23Să li se întunece ochii și să nu mai vadă,

și clatină-le mereu coapsele!

24Varsă-Ți mânia peste ei

și să-i atingă urgia Ta aprinsă!

25Pustie să le rămână locuința

și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!

26Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine,

povestesc suferințele celor răniți de Tine.

27Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor

și să n-aibă parte de îndurarea Ta!

28Să fie șterși din cartea vieții

și să nu fie scriși împreună cu cei neprihăniți!

29Eu sunt nenorocit și sufăr:

Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!

30Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări

și prin laude Îl voi preamări.

31Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un vițel

cu coarne și copite!

32Nenorociții văd lucrul acesta și se bucură;

voi, care căutați pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!

33Căci Domnul ascultă pe cei săraci

și nu nesocotește pe prinșii Lui de război.

34Să-L laude cerurile și pământul,

mările și tot ce mișună în ele!

35Căci Dumnezeu va mântui Sionul și va zidi cetățile lui Iuda;

ele vor fi locuite și luate în stăpânire;

36sămânța robilor Lui le va moșteni,

și cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.

Psalmul 109

Către mai-marele cântăreților.

Un psalm al lui David

1Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!

2Căci potrivnicii au deschis împotriva mea o gură rea și înșelătoare,

îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă,

3mă înconjoară cu cuvântări pline de ură

și se războiesc cu mine fără temei.

4Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici,

dar eu alerg la rugăciune.

5Ei îmi întorc rău pentru bine

și ură pentru dragostea mea.

6Pe vrăjmașul meu pune-l sub stăpânirea unui om rău

și un pârâș să stea la dreapta lui!

7Când va fi judecat, să fie găsit vinovat

și rugăciunea lui să treacă drept un păcat!

8Puține să-i fie zilele la număr

și slujba să i-o ia altul!

9Să-i rămână copiii orfani

și nevastă-sa văduvă!

10Copiii lui să umble fără niciun căpătâi și să cerșească,

să-și caute pâinea departe de locuința lor dărâmată!

11Cel ce l-a împrumutat să-i pună mâna pe tot ce are

și străinii să-i jefuiască rodul muncii lui!

12Nimeni să nu mai țină la el

și nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!

13Urmașii lui să fie nimiciți

și să li se stingă numele în neamul următor!

14Nelegiuirea părinților săi să rămână ca aducere aminte înaintea Domnului

și să nu se șteargă păcatul mamei lui!

15Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor,

ca să le șteargă pomenirea de pe pământ,

16pentru că nu și-a adus aminte să facă îndurare,

pentru că a prigonit pe cel nenorocit și pe cel lipsit,

până acolo încât să omoare pe omul cu inima zdrobită!

17Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui!

Nu-i plăcea binecuvântarea: să se depărteze de el!

18Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui,

îi pătrunde ca apa înăuntrul lui,

ca untdelemnul în oase!

19De aceea, să-i slujească de veșmânt ca să se acopere,

de cingătoare cu care să fie totdeauna încins!

20Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmașilor mei

și a celor ce vorbesc cu răutate de mine!

21Iar Tu, Doamne Dumnezeule,

lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău,

căci mare este bunătatea Ta; izbăvește-mă!

22Sunt nenorocit și lipsit

și îmi e rănită inima înăuntrul meu.

23Pier ca umbra gata să treacă,

sunt izgonit ca o lăcustă.

24Mi-au slăbit genunchii de post

și mi s-a sleit trupul de slăbiciune.

25Am ajuns de ocara lor;

când mă privesc ei, dau din cap.

26Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu!

Scapă-mă prin bunătatea Ta!

27Și să știe că mâna Ta,

că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!

28Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântează;

măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntați, iar robul Tău se va bucura.

29Potrivnicii mei să se îmbrace cu ocara,

să se acopere cu rușinea lor cum se acoperă cu o manta!

30Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul,

Îl voi mări în mijlocul mulțimii,

31căci El stă la dreapta săracului

ca să-l izbăvească de cei ce-l osândesc.

Mica 1

Amenințările

1Cuvântul Domnului, spus lui Mica, din Moreșet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împărații lui Iuda, prorocie asupra Samariei și Ierusalimului. 2Ascultați voi, popoare toate! Ia aminte, pământule și ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt! 3Căci iată că Domnul iese din locuința Lui, Se coboară și umblă pe înălțimile pământului! 4Sub El se topesc munții, văile crapă ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpe. 5Și toate acestea din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Și care este păcatul lui Iuda? Nu este oare Ierusalimul?… 6„De aceea voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, într-un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale și-i voi dezgoli temeliile. 7Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plățile ei de curvă vor fi arse în foc și-i voi pustii toți idolii, căci din plăți de curvă i-a adunat și în plăți de curvă se vor preface…” 8De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculț și gol, strig ca șacalul și gem ca struțul. 9Căci rana ei este fără leac; se întinde până la Iuda, pătrunde până la poarta poporului meu, până la Ierusalim. 10Nu spuneți lucrul acesta în Gat și nu plângeți în Aco; tăvăliți-vă în țărână la Bet-Leafra. 11Treci, locuitoare din Șafir, cu rușinea descoperită; locuitoarea din Țaanan nu îndrăznește să iasă, jalea Bet-Haețelului vă ia gustul să vă opriți în el. 12Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a coborât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului. 13Înhamă-ți caii cei iuți la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel. 14De aceea te vei despărți de Moreșet-Gat, casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împărații lui Israel. 15Îți voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareșa; slava lui Israel va merge la Adulam. 16Rade-ți, taie-ți părul din pricina copiilor tăi iubiți; lărgește-ți pleșuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie departe de tine!