Habacuc 1

1Rostirea care i-a fost descoperită profetului Habacuc.

Prima plângere a profetului

2‒ Până când, Doamne, voi striga după ajutor

și Tu nu vei asculta?

Până când voi striga către Tine: „Violență!“

și Tu nu vei salva?

3De ce mă faci să privesc nelegiuirea

și Te uiți la necaz?

Distrugerea și violența sunt înaintea mea;

peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.

4De aceea Legea este fără putere

și dreptatea nu se arată niciodată.

Căci cel rău îl învinge pe cel drept

și, astfel, dreptatea este pervertită.

Răspunsul Domnului

5‒ Uitați-vă printre națiuni și priviți!

Mirați-vă! Uimiți-vă!

Căci în zilele voastre fac o lucrare

pe care n-ați crede-o

dacă v-ar povesti-o cineva!

6Iată, îi voi ridica pe caldeeni,

acel neam crud și năvalnic,

care străbate întinderile pământului

pentru a lua în stăpânire locuințe

care nu sunt ale lui!

7El este îngrozitor și de temut;

își are propria lege

și nu recunoaște nicio altă autoritate!

8Caii lui sunt mai rapizi decât leoparzii

și mai sprinteni decât lupii în amurg.

Călăreții lui se avântă,

călăreții lui vin de departe.

Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;

9toți vin pentru violență.

Privirile lui sunt ațintite tot înainte

și adună captivi ca nisipul de mulți.

10Își bate joc de regi

și-i ia în derâdere pe conducători.

Râde de orice fortificație,

căci face o rampă de pământ lângă ea

și o cucerește.

11Apoi trece ca vântul și merge mai departe.

El se face astfel vinovat,

puterea sa fiind dumnezeul lui.

A doua plângere a profetului

12‒ Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?

Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!

Doamne, Tu ai stabilit ca el să aducă judecata!

Stânca mea, Tu ai decis

ca el să pedepsească!

13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;

Tu nu poți să privești asuprirea!

De ce Te uiți la cei necredincioși

și taci când cel rău îl înghite

pe cel mai drept decât el?

14L-ai făcut pe om asemenea peștilor mării,

asemenea vietății din mare care nu are stăpân.

15El îi scoate pe toți cu undița,

îi adună cu mreaja lui,

îi strânge în năvodul lui

și de aceea se bucură și se veselește.

16De aceea aduce el jertfe mrejei sale

și arde tămâie năvodului său!

Datorită lor, partea lui este bogată

și mâncarea lui este din abundență!

17Va continua el oare să-și golească mreaja

și să ucidă națiuni fără să cruțe nimic?

Luca 20

Autoritatea lui Isus

(Mt. 21:23‑27; Mc. 11:27‑33)

1Într-una din zile, în timp ce Isus învăța poporul în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, 2și L-au întrebat:

‒ Spune-ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți-a dat această autoritate?

3 Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți-Mi: 4botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni?

5Ei însă discutau între ei, zicând:

‒ Dacă vom răspunde: „Din Cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l-ați crezut?“, 6iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.

7Așa că I-au răspuns că ei nu știu de unde era.

8Atunci Isus le-a zis:

‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33‑46; Mc. 12:1‑12)

9Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:

‒ Un om a plantat o vie, a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie pentru un timp îndelungat. 10La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să-i dea din rodul viei.

Viticultorii însă l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 11Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l-au bătut și, după ce l-au umilit, l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 12A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l-au rănit și l-au alungat.

13Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“. 14Dar viticultorii, când l-au văzut, și-au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să-l omorâm, pentru ca moștenirea să fie a noastră!“. 15Și l-au scos afară din vie și l-au omorât.

Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16El va veni și-i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.

Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:

‒ Să nu se întâmple așa!

17Dar El, uitându-Se la ei, a zis:

‒ Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:

„Piatra pe care au respins-o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului“?

18Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.

19Chiar în ceasul acela, cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15‑22; Mc. 12:13‑17)

20Atunci L-au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă cu vorba și să-L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.

21Aceștia L-au întrebat:

‒ Învățătorule, știm că vorbești și-i înveți pe oameni ce este drept, și că nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. 22Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu?

23El însă, înțelegând viclenia lor, le-a zis:

24‒ Arătați-Mi un denar. Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?

Ei au zis:

‒ Ale Cezarului.

25El le-a zis:

‒ Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

26Astfel, ei n-au putut să-L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

(Mt. 22:23‑33; Mc. 12:18‑27)

27Apoi s-au apropiat câțiva saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:

28‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. 29Erau deci șapte frați. Primul, după ce și-a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31Al treilea a luat-o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n-au lăsat în urmă copii și au murit. 32La urmă, a murit și femeia. 33Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție!

34Isus le-a zis:

‒ Oamenii veacului acestuia se însoară și se mărită, 35dar cei care au fost considerați demni să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“. 38El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.

39Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis:

‒ Învățătorule, bine ai zis!

40Și nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic.

Al Cui Fiu este Cristos?

(Mt. 22:41‑46; Mc. 12:35‑37)

41Însă El i-a întrebat:

‒ Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? 42Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune:

„Domnul I-a zis Domnului meu:

«Șezi la dreapta Mea,

43până-i voi pune pe dușmanii Tăi

să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“.

44Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci, cum este El fiul lui?

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1‑7; Mc. 12:38‑39)

45Apoi le-a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: 46„Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“.