06 Octombrie

Evrei 4:1-11, Psalmul 95, Deuteronom 3, Iosua 21-22
Evrei 4
1Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. 2Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. 3Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. 4Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.” 5Și aici este zis iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!” 6Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta și pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor, 7El hotărăște din nou o zi: „Astăzi”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” 8Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. 9Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. 11Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare.
Psalmul 95
1Veniți să cântăm cu veselie Domnului
și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
2Să mergem înaintea Lui cu laude,
să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
3Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
este un Împărat mare, mai presus de toți dumnezeii.
4El ține în mână adâncimile pământului
și vârfurile munților sunt ale Lui.
5A Lui este marea, El a făcut-o,
și mâinile Lui au întocmit uscatul:
6veniți să ne închinăm și să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
7Căci El este Dumnezeul nostru
și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește mâna Lui… O! de ați asculta azi glasul Lui!
8„Nu vă împietriți inima ca la Meriba,
ca în ziua de la Masa, în pustie,
9unde părinții voștri M-au ispitit
și M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele!
10Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta
și am zis: ‘Este un popor cu inima rătăcită;
ei nu cunosc căile Mele.’
11De aceea am jurat în mânia Mea:
‘Nu vor intra în odihna Mea!’”
Deuteronomul 3
Cucerirea țării lui Og
1Ne-am întors și ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, ne-a ieșit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Edrei. 2Domnul mi-a zis: ‘Nu te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, pe el și tot poporul lui, și țara lui; să te porți cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon.’ 3Și Domnul Dumnezeul nostru a mai dat în mâinile noastre și pe Og, împăratul Basanului, cu tot poporul lui; l-am bătut și n-am lăsat să scape niciunul din oamenii lui. 4I-am luat atunci toate cetățile și n-a fost una care să nu cadă în stăpânirea noastră: șaizeci de cetăți, tot ținutul Argob, împărăția lui Og din Basan. 5Toate cetățile acestea erau întărite cu ziduri înalte, cu porți și zăvoare, afară de cetățile fără ziduri, care erau foarte multe la număr. 6Le-am nimicit cu desăvârșire, cum făcuserăm cu Sihon, împăratul Hesbonului; am nimicit cu desăvârșire toate cetățile împreună cu bărbații, femeile și pruncii. 7Iar toate vitele și prada din cetăți le-am luat pentru noi. 8Astfel, în vremea aceea am cucerit de la cei doi împărați ai amoriților țara de dincoace de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon 9(sidoniții zic Hermonului Sirion, și amoriții îl numesc Senir), 10toate cetățile din câmpie, tot Galaadul și tot Basanul până la Salca și Edrei, cetăți din împărăția lui Og, în Basan. 11(Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul refaimiților. Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coți, și lățimea, de patru coți, după cotul unui om.)
Împărțirea țării de dincolo de Iordan
12Atunci am luat în stăpânire țara aceasta. Am dat rubeniților și gadiților ținutul de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, și jumătatea muntelui Galaad cu cetățile lui. 13Am dat la jumătate din seminția lui Manase ce mai rămânea din Galaad și toată împărăția lui Og din Basan: tot ținutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de Țara Refaimiților. 14Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argob până la hotarul gheșuriților și maacatiților și a pus numele lui târgurilor Basanului, numite și azi târgurile lui Iair. 15Am dat Galaadul lui Machir. 16Rubeniților și gadiților le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujește ca hotar, și până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon; 17le-am mai dat câmpia, mărginită de Iordan, de la Chineret până la marea câmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga, spre răsărit. 18În vremea aceea, v-am dat porunca aceasta: ‘Domnul Dumnezeul vostru vă dă în mână țara aceasta ca s-o stăpâniți. Voi, toți cei buni de luptă, să mergeți înarmați înaintea copiilor lui Israel. 19Numai femeile voastre, pruncii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămână în cetățile pe care vi le-am dat, 20până ce Domnul va da odihnă fraților voștri, ca și vouă, și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan. După aceea, vă veți întoarce fiecare în moștenirea pe care v-am dat-o.’ 21În vremea aceea, am poruncit lui Iosua și i-am zis: ‘Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor împotriva cărora vei merge. 22Nu te teme de ei, căci Domnul Dumnezeul vostru va lupta El Însuși pentru voi.’
Iosua 21
Cetățile leviților
1Căpeteniile de familie ale leviților s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor copiilor lui Israel. 2Le-au vorbit la Silo, în țara Canaanului, și au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăți de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.” 3Copiii lui Israel au dat atunci leviților, din moștenirea lor, cetățile următoare și împrejurimile lor, după porunca Domnului. 4Au tras la sorți pentru familiile chehatiților; și leviții, fiii preotului Aaron, au avut prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin; 5ceilalți fii ai lui Chehat au avut prin sorți zece cetăți ale familiilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan și din jumătate din seminția lui Manase. 6Fiii lui Gherșon au avut prin sorți treisprezece cetăți ale familiilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătate din seminția lui Manase în Basan. 7Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. 8Copiii lui Israel au dat leviților, prin sorți, aceste cetăți și împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise Domnul. 9Au dat din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon următoarele cetăți numite pe nume 10și care au fost ale fiilor lui Aaron, dintre familiile chehatiților, și ale fiilor lui Levi, căci ei au ieșit cei dintâi la sorți. 11Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda și locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac. 12Câmpia cetății și satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune. 13Au dat deci fiilor preotului Aaron cetatea de scăpare pentru ucigași, Hebronul și împrejurimile lui, Libna și împrejurimile ei, 14Iatirul și împrejurimile lui, Eștemoa și împrejurimile ei, 15Holonul și împrejurimile lui, Debirul și împrejurimile lui, 16Ainul și împrejurimile lui, Iuta și împrejurimile ei și Bet-Șemeșul și împrejurimile lui: nouă cetăți din aceste două seminții, 17și din seminția lui Beniamin: Gabaonul și împrejurimile lui, Gheba și împrejurimile ei, 18Anatotul și împrejurimile lui și Almonul și împrejurimile lui: patru cetăți. 19Toate cetățile preoților, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăți și împrejurimile lor. 20Leviții din familiile celorlalți fii ai lui Chehat au avut prin sorți cetăți din seminția lui Efraim. 21Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigași, Sihemul și împrejurimile lui, în muntele lui Efraim, Ghezerul și împrejurimile lui, 22Chibțaimul și împrejurimile lui și Bet-Horonul și împrejurimile lui, patru cetăți; 23din seminția lui Dan: Elteche și împrejurimile ei, Ghibetonul și împrejurimile lui, 24Aialonul și împrejurimile lui și Gat-Rimonul și împrejurimile lui, patru cetăți, 25și din jumătate din seminția lui Manase: Taanacul și împrejurimile lui și Gat-Rimonul și împrejurimile lui, două cetăți. 26Toate cetățile erau zece și împrejurimile lor, pentru familiile celorlalți fii ai lui Chehat. 27Au dat fiilor lui Gherșon dintre familiile leviților: din cealaltă jumătate a seminției lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigași Golan, din Basan, și împrejurimile ei, și Beeștra și împrejurimile ei, două cetăți; 28din seminția lui Isahar: Chișionul și împrejurimile lui, Dabratul și împrejurimile lui, 29Iarmutul și împrejurimile lui și En-Ganimul și împrejurimile lui, patru cetăți; 30din seminția lui Așer: Mișealul și împrejurimile lui, Abdonul și împrejurimile lui, 31Helcatul și împrejurimile lui și Rehobul și împrejurimile lui, patru cetăți; 32și din seminția lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigași Chedeș, din Galileea, și împrejurimile ei, Hamot-Dorul și împrejurimile lui, și Cartanul și împrejurimile lui, trei cetăți. 33Toate cetățile gherșoniților, după familiile lor, erau treisprezece cetăți și împrejurimile lor. 34Celorlalți leviți, care făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminția lui Zabulon: Iocneamul și împrejurimile lui, Carta și împrejurimile ei, 35Dimna și împrejurimile ei și Nahalalul și împrejurimile lui, patru cetăți; 36din seminția lui Ruben: Bețerul și împrejurimile lui, Iahța și împrejurimile ei, 37Chedemotul și împrejurimile lui și Mefaatul și împrejurimile lui, patru cetăți 38și din seminția lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigași Ramot, din Galaad, și împrejurimile lui, Mahanaimul și împrejurimile lui, 39Hesbonul și împrejurimile lui și Iaezerul și împrejurimile lui, de toate patru cetăți. 40Toate cetățile care au căzut la sorți fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale leviților, erau douăsprezece cetăți. 41Toate cetățile leviților din mijlocul moșiilor copiilor lui Israel erau patruzeci și opt de cetăți și împrejurimile lor. 42Fiecare din aceste cetăți își avea împrejurimile ei de jur împrejur; așa erau toate cetățile acestea.
Făgăduința împlinită
43Astfel, Domnul a dat lui Israel toată țara pe care jurase că o va da părinților lor; ei au luat-o în stăpânire și s-au așezat în ea. 44Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinților lor; niciunul din vrăjmașii lor nu putuse să le stea împotrivă, și Domnul i-a dat pe toți în mâinile lor. 45Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.
Iosua 22
Trimiterea celor două seminții și jumătate acasă
1Atunci, Iosua a chemat pe rubeniți, pe gadiți și jumătate din seminția lui Manase 2și le-a zis: „Voi ați păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. 3N-ați părăsit pe frații voștri de o bună bucată de vreme până în ziua de azi și ați păzit rânduielile și poruncile Domnului Dumnezeului vostru. 4Acum, când Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraților voștri, cum le spusese, întoarceți-vă și duceți-vă la corturile voastre, în țara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5Aveți grijă numai să păziți și să împliniți poruncile și legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, să țineți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să-I slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” 6Și Iosua i-a binecuvântat și le-a dat drumul; și ei au plecat la corturile lor. 7Moise dăduse unei jumătăți din seminția lui Manase o moștenire în Basan, și Iosua a dat celeilalte jumătăți o moștenire lângă frații lor, dincoace de Iordan, la apus. 8Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat și le-a zis: „Voi vă întoarceți la corturile voastre cu mari bogății, cu foarte multe turme și cu o mare mulțime de argint, de aur, de aramă, de fier și de îmbrăcăminte. Împărțiți cu frații voștri prada luată de la vrăjmașii voștri.” 9Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Galaadului, care era moșia lor și unde se așezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.
Ei zidesc un alt altar
10Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel.” 12Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor și să se bată cu ei. 13Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar, 14și zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din semințiile lui Israel; toți erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel. 15Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le-au vorbit astfel: 16„Așa vorbește toată adunarea Domnului: ‘Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-ați săvârșit față de Dumnezeul lui Israel și pentru ce vă abateți acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiți azi împotriva Domnului? 17Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? 18Și voi vă abateți astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiți azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel. 19Dacă priviți ca necurată țara care este moșia voastră, treceți în țara care este moșia Domnului, unde este așezată locuința Domnului, și așezați-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă despărțiți de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru! 20Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârșit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire și nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Și el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.’”
Apărarea lor
21Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel: 22„Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, știe și Israel însuși să știe lucrul acesta! Dacă din răzvrătire și păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! 23Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare și ca să aducem pe el jertfe de mulțumire, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! 24Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voștri să zică fiilor noștri: ‘Ce legătură este între voi și Domnul Dumnezeul lui Israel? 25Domnul a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi n-aveți parte de Domnul!’ Și fiii voștri ar face astfel ca fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul. 26De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot și pentru jertfe, 27ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feței Lui, prin arderile-de-tot și prin jertfele noastre de ispășire și de mulțumire, ca să nu zică fiii voștri într-o zi fiilor noștri: ‘Voi n-aveți parte de Domnul!’ 28Noi am zis: Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: ‘Priviți chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinții noștri nu pentru arderi-de-tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi.’ 29Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare și pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru, care este înaintea locașului Lui!” 30Când au auzit preotul Fineas și căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase au rămas mulțumiți. 31Și Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Cunoaștem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n-ați săvârșit păcatul acesta împotriva Domnului și ați izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului.” 32Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile au părăsit pe fiii lui Ruben și pe fiii lui Gad și s-au întors din țara Galaadului în țara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă. 33Copiii lui Israel au rămas mulțumiți; au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să se suie înarmați ca să pustiască țara pe care o locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad. 34Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor), „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”.

Comentarii