Isaia 37, Apocalipsa 10

Isaia 37

Ezechia îi cere sfat lui Isaia

(2 Regi 19:1-19)

1Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a dus la Casa Domnului. 2I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, fiecare dintre ei acoperit cu o pânză de sac.

3Ei i-au zis:

‒ Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere. 4Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab-Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea, înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“.

5 Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, 6acesta le-a zis:

‒ Să-i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le-ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat. 7Iată, voi pune în el un duh și, astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui»“.

8Când Rab-Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s-a întors și l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei.

9După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș, a ieșit să lupte împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta, a trimis mesageri la Ezechia, zicând: 10„Așa să-i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu-L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei’. 11Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, dându-le spre nimicire. Vei scăpa tu oare? 12Și-au salvat, oare, dumnezeii națiunile pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Asar? 13Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvaim, al Henei sau al Ivei?»“.

Rugăciunea lui Ezechia

14Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului și a întins scrisoarea înaintea Domnului. 15Ezechia s-a rugat Domnului, zicând: 16„O, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! 17Doamne, apleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!

18 Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit toate țările și teritoriile lor, 19și că le-au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră. 20Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu ești Domnul!“.

Profeția lui Isaia asupra lui Sanherib

(2 Regi 19:20-34)

21Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că te-ai rugat Mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, 22iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia:

Fecioara, fiica Sionului,

te disprețuiește și își bate joc de tine.

Fiica Ierusalimului

dă din cap în timp ce fugi.

23Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu?

Împotriva Cui ți-ai ridicat glasul?

Împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea?

Împotriva Sfântului lui Israel!

24Prin slujitorii tăi L-ai batjocorit pe Stăpânul

și ai zis:

‘Cu mulțimea carelor mele

am urcat pe înălțimile munților,

până la cele mai înalte piscuri ale Libanului!

I-am tăiat cei mai înalți cedri

și cei mai aleși chiparoși.

Am ajuns la cele mai înalte piscuri

și la pădurea cea mai deasă.

25Am săpat fântâni

și am băut apă,

și cu tălpile picioarelor mele

am secat toate pârâurile Egiptului’.

26N-ai auzit?

Eu am pregătit lucrul acesta demult;

din zile străvechi l-am plănuit.

Acum însă, l-am adus să se împlinească,

astfel încât tu să transformi cetățile fortificate

în mormane de dărâmături.

27Locuitorii lor sunt neputincioși,

sunt înspăimântați și făcuți de rușine.

Au ajuns ca iarba de pe câmp

și ca verdeața fragedă,

ca iarba de pe acoperișuri,

care se usucă înainte să crească.

28Dar Eu știu unde stai,

când ieși și când intri

și cât ești de furios pe Mine.

29Pentru că te-ai mâniat pe Mine

și pentru că aroganța ta a ajuns la urechile Mele,

voi pune cârligul Meu în nasul tău

și zăbala Mea în gura ta

și te voi întoarce

pe drumul pe care ai venit.

30Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia:

anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine,

iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas.

Dar în al treilea an veți semăna și veți secera,

veți planta vii și le veți mânca roadele.

31Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași,

vor prinde iarăși rădăcini dedesubt

și vor da rod deasupra.

32Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță

și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori.

Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta».

33De aceea, așa vorbește Domnul cu privire la împăratul Asiriei:

«Nu va intra în cetatea aceasta

și nu va trage nicio săgeată acolo.

Nu va veni în fața ei cu vreun scut

și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt.

34Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce

și nu va intra în cetatea aceasta,

zice Domnul.

35Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s-o eliberez,

de dragul Meu și de dragul lui David, slujitorul Meu»“.

(2 Regi 19:35-37; 2 Cron. 32:21)

36Îngerul Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s-au sculat dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. 37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra și a plecat. El s-a întors la Ninive și a locuit acolo.

38În timp ce se închina în templul zeului său Nisrok, fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l-au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon.

Apocalipsa 10

Îngerul cu sulul cel mic

1Am văzut un alt înger puternic, care cobora din Cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era un curcubeu. Fața lui era ca soarele, picioarele îi erau ca niște stâlpi de foc, 2și în mână avea un sul mic, care era deschis. Și-a pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe uscat 3și a strigat cu glas tare, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și-au făcut auzite glasurile, 4iar când cele șapte tunete au vorbit, eram gata să scriu, însă am auzit un glas din Cer, zicând: „Sigilează ceea ce au spus cele șapte tunete și nu scrie!“. 5Îngerul pe care l-am văzut stând în picioare pe mare și pe uscat și-a ridicat mâna dreaptă spre cer 6și a jurat pe Cel Ce trăiește în vecii vecilor, Care a creat cerul și ceea ce este în el, pământul și ceea ce este pe el și marea și ceea ce este în ea, că nu va mai fi nicio amânare, 7ci în zilele când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, se va împlini taina lui Dumnezeu, așa cum le-a vestit El slujitorilor Săi, profeții.

8Glasul din Cer pe care l-am auzit mi-a vorbit din nou și mi-a zis: „Du-te, ia sulul deschis care este în mâna îngerului ce stă în picioare pe mare și pe uscat!“. 9M-am dus la înger și i-am zis să-mi dea acel sul mic. El mi-a zis: „Ia-l și mănâncă-l! Îți va amărî stomacul, dar în gură îți va fi dulce ca mierea“. 10Am luat sulul din mâna îngerului și l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când l-am mâncat, stomacul mi s-a făcut amar. 11Atunci el mi-a zis: „Trebuie să profețești din nou despre multe popoare, națiuni, limbi și regi!“.