Efeseni 1

1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Hristos Isus: 2Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. 3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. 4În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, 5ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, 6spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. 7În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său 8pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; 9căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, 10ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. 11În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, 12ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. 13Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. 15De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, 16nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. 17Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți 19și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, 21mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, 23care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.

1 Împăraţilor 20

Biruința lui Ahab

1Ben-Hadad, împăratul Siriei, și-a strâns toată oștirea – avea cu el treizeci și doi de împărați, cai și care. S-a suit, a împresurat Samaria și a început lupta împotriva ei. 2A trimis în cetate soli la Ahab, împăratul lui Israel, să-i spună: „Așa vorbește Ben-Hadad: 3‘Argintul și aurul tău sunt ale mele, nevestele și cei mai frumoși copii ai tăi sunt tot ai mei.’” 4Împăratul lui Israel a răspuns: „Împărate, domnul meu, fie cum zici! Sunt al tău cu tot ce am.” 5Solii s-au întors și au zis: „Așa vorbește Ben-Hadad: ‘Am trimis să-ți spună: «Să-mi dai argintul și aurul tău, nevestele și copiii tăi.» 6De aceea, voi trimite mâine, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine. Ei îți vor scormoni casa ta și casele slujitorilor tăi, vor pune mâna pe tot ce ai mai scump și vor lua.’” 7Împăratul lui Israel a chemat pe toți bătrânii țării și a zis: „Vedeți bine și înțelegeți că omul acesta ne vrea răul, căci a trimis să-mi ceară nevestele și copiii, argintul și aurul, și n-am zis că nu i le dau!” 8Toți bătrânii și tot poporul au zis lui Ahab: „Nu-l asculta și nu te învoi.” 9Și el a zis solilor lui Ben-Hadad: „Spuneți domnului meu, împăratul: ‘Voi face tot ce ai trimis să ceri robului tău întâia dată, dar lucrul acesta nu-l pot face.’” Solii au plecat și i-au dus răspunsul. 10Ben-Hadad a trimis să spună lui Ahab: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor de va ajunge praful Samariei să umple mâna întregului popor care mă urmează!” 11Și împăratul lui Israel a răspuns: „Cine încinge armele să nu se laude ca cel ce le pune jos!” 12Când a primit Ben-Hadad răspunsul acesta, stătea la băut cu împărații în corturi și a zis slujitorilor lui: „Pregătiți-vă!” Și ei s-au pregătit de năvală împotriva cetății. 13Dar iată că un proroc s-a apropiat de Ahab, împăratul lui Israel, și a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Vezi toată această mulțime mare? O voi da astăzi în mâinile tale, ca să cunoști că Eu sunt Domnul.’” 14Ahab a zis: „Prin cine?” Și el a răspuns: „Așa vorbește Domnul: ‘Prin slujitorii mai-marilor peste ținuturi.’” Ahab a zis: „Cine va începe lupta?” Și el a răspuns: „Tu.” 15Atunci, Ahab a numărat slujitorii mai-marilor peste ținuturi și s-au găsit două sute treizeci și doi și, după ei, a numărat tot poporul, pe toți copiii lui Israel, și erau șapte mii. 16Au făcut o ieșire pe la miazăzi. Ben-Hadad bea și se îmbăta în corturile lui cu cei treizeci și doi de împărați care-l ajutau. 17Slujitorii mai-marilor peste ținuturi au ieșit cei dintâi. Ben-Hadad a cercetat și i-au spus astfel: „Au ieșit niște oameni din Samaria.” 18El a zis: „Dacă ies pentru pace, prindeți-i vii și, chiar dacă ies pentru luptă, prindeți-i vii.” 19Când au ieșit din cetate, slujitorii mai-marilor peste ținuturi și armata care-i urma 20a lovit fiecare pe omul dinaintea lui, și sirienii au luat-o la fugă. Israel i-a urmărit. Ben-Hadad, împăratul Siriei, a scăpat pe un cal, cu niște călăreți. 21Împăratul lui Israel a ieșit, a lovit caii și carele și a pricinuit sirienilor o mare înfrângere.

A doua biruință asupra lui Ben-Hadad

22Atunci, prorocul s-a apropiat de împăratul lui Israel și i-a zis: „Du-te, întărește-te, cercetează și vezi ce ai de făcut, căci, la anul, împăratul Siriei se va sui din nou împotriva ta.” 23Slujitorii împăratului Siriei i-au zis: „Dumnezeul lor este un dumnezeu al munților, de aceea au fost mai tari decât noi. Dar ia să ne luptăm cu ei în câmpie și se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei. 24Fă și lucrul acesta: scoate pe fiecare din împărați de la locul lui și înlocuiește-i cu căpetenii 25și fă-ți o armată ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâția cai și tot atâtea care. Apoi să ne batem cu ei în câmpie și se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei.” El i-a ascultat și a făcut așa. 26În anul următor, Ben-Hadad a numărat pe sirieni și s-a suit la Afec să lupte împotriva lui Israel. 27Copiii lui Israel au fost numărați și ei; au primit merinde și au ieșit în întâmpinarea sirienilor. Au tăbărât în fața lor ca două turme mici de capre, pe când sirienii umpleau țara. 28Omul lui Dumnezeu s-a apropiat și a zis împăratului lui Israel: „Așa vorbește Domnul: ‘Pentru că sirienii au zis: «Domnul este un dumnezeu al munților, și nu un dumnezeu al văilor», voi da toată această mare mulțime în mâinile tale și veți ști că Eu sunt Domnul.’” 29Au stat tăbărâți șapte zile unii în fața altora. În ziua a șaptea, au început lupta și copiii lui Israel au omorât sirienilor o sută de mii de oameni pedestrași, într-o zi. 30Ceilalți au fugit în cetatea Afec și a căzut zidul cetății peste douăzeci și șapte de mii de oameni care mai rămăseseră.

Ahab dă drumul lui Ben-Hadad

Ben-Hadad fugise și el în cetate și umbla din odaie în odaie. 31Slujitorii lui i-au zis: „Iată, am auzit că împărații casei lui Israel sunt niște împărați miloși: să ne încingem deci coapsele cu saci, să ne punem funii pe capetele noastre și să ieșim la împăratul lui Israel – poate că te va lăsa cu viață.” 32Și-au pus saci împrejurul coapselor și funii împrejurul capului, s-au dus la împăratul lui Israel și au zis: „Robul tău Ben-Hadad a zis: ‘Lasă-mă cu viață!’” Ahab a răspuns: „Mai este încă în viață? Este fratele meu!” 33Oamenii aceștia au luat lucrul acesta ca un semn bun și s-au grăbit să-l ia pe cuvânt și să zică: „Ben-Hadad este fratele tău!” Și el a zis: „Duceți-vă și aduceți-l!” Ben-Hadad a venit la el și Ahab l-a suit în carul lui. 34Ben-Hadad i-a zis: „Îți voi da înapoi cetățile pe care le-a luat tatăl meu de la tatăl tău și-ți vei face ulițe în Damasc, cum făcuse tatăl meu în Samaria.” „Și eu”, a răspuns Ahab, „îți voi da drumul, făcând un legământ.” A făcut legământ cu el și i-a dat drumul. 35Unul din fiii prorocilor a zis tovarășului său, după porunca Domnului: „Lovește-mă, te rog!” Dar omul acela n-a vrut să-l lovească. 36Atunci, el i-a zis: „Pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, iată, când vei pleca de la mine, te va omorî un leu.” Și, când a plecat de la el, l-a întâlnit un leu și l-a omorât. 37A găsit pe un alt om și a zis: „Lovește-mă, te rog!” Omul acela l-a lovit și l-a rănit. 38Prorocul s-a dus și s-a așezat pe drumul împăratului și s-a legat la ochi. 39Când a trecut împăratul, prorocul a strigat și i-a zis: „Robul tău era în mijlocul luptei și iată că un om se apropie și-mi aduce pe un alt om, zicând: ‘Păzește pe omul acesta; dacă va fugi, viața ta va răspunde pentru viața lui sau vei plăti un talant de argint!’ 40Și, pe când robul tău făcea câte ceva încoace și încolo, omul s-a făcut nevăzut.” Împăratul lui Israel i-a zis: „Aceasta îți este osânda; tu însuți ai rostit-o.” 41Îndată, prorocul și-a scos legătura de la ochi, și împăratul lui Israel l-a cunoscut că făcea parte din proroci. 42El a zis atunci împăratului: „Așa vorbește Domnul: ‘Pentru că ai lăsat să-ți scape din mâini omul pe care-l sortisem nimicirii, viața ta va răspunde pentru viața lui și poporul tău, pentru poporul lui.’” 43Împăratul lui Israel s-a dus acasă trist și mânios și a ajuns la Samaria.

2 Cronici 25

Amația împăratul lui Iuda

1Amația a ajuns împărat la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim. 2El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui. 3Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său. 4Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: „Să nu se omoare părinții pentru copii și să nu se omoare copiii pentru părinți, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.” 5Amația a strâns pe oamenii din Iuda și i-a pus după casele părintești, căpetenii peste mii și căpetenii peste sute, pentru tot Iuda și Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus și a găsit trei sute de mii de oameni aleși, în stare să poarte armele, mânuind sulița și scutul. 6A mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanți de argint. 7Un om al lui Dumnezeu a venit la el și a zis: „Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toți acești fii ai lui Efraim. 8Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să știi că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmașului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute și să te facă să cazi.” 9Amația a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanți pe care i-am dat oastei lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ți dea mult mai mult decât atât.” 10Atunci, Amația a despărțit ceata care-i venise din Efraim și a poruncit ca oamenii aceștia să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda și au plecat acasă cu mare furie. 11Amația s-a îmbărbătat și și-a dus poporul în Valea Sării, unde a bătut zece mii de oameni din fiii lui Seir. 12Și fiii lui Iuda au prins din ei zece mii de inși vii, pe care i-au dus pe vârful unei stânci, de unde i-au prăvălit în vale, așa încât toți au fost zdrobiți. 13Însă oamenii din ceata căreia îi dăduse drumul ca să nu meargă la război cu el au năvălit în cetățile lui Iuda, de la Samaria până la Bet-Horon, au ucis acolo trei mii de inși și au luat multe prăzi.

Războiul cu Ioas

14Când s-a întors Amația de la înfrângerea edomiților, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir și i-a pus dumnezei pentru el; s-a închinat înaintea lor și le-a adus tămâie. 15Atunci, Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Amația și a trimis la el pe un proroc, care i-a zis: „Pentru ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, când ei n-au putut să-și izbăvească poporul din mâna ta?” 16Pe când vorbea el, Amația i-a zis: „Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă! Pentru ce vrei să fii lovit?” Prorocul a plecat zicând: „Știu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai ascultat sfatul meu.” 17După ce s-a sfătuit, Amația, împăratul lui Iuda, a trimis să spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel: „Vino să ne vedem față în față!” 18Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amația, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: ‘Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!’ Și fiarele sălbatice din Liban au trecut și au călcat în picioare spinul. 19Tu te gândești că ai bătut pe edomiți și de aceea ți se înalță inima ca să te mândrești. Acum stai mai bine acasă. Pentru ce să stârnești un rău care ți-ar aduce pieirea ta și a lui Iuda?” 20Dar Amația nu l-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea în mâinile vrăjmașului, căci căutaseră pe dumnezeii Edomului. 21Și Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit și s-au văzut în față el și Amația, împăratul lui Iuda, la Bet-Șemeșul lui Iuda. 22Iuda a fost bătut de Israel, și fiecare a fugit în cortul lui. 23Ioas, împăratul lui Israel, a luat la Bet-Șemeș pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a adus la Ierusalim și a făcut o spărtură de patru sute de coți în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului. 24A luat tot aurul și argintul, și toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, și vistieriile casei împăratului. A luat și ostatici și s-a întors la Samaria. 25Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. 26Celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea împăraților lui Iuda și Israel? 27De când s-a abătut Amația de la Domnul, s-a făcut împotriva lui o uneltire la Ierusalim, și el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis și l-au omorât. 28L-au adus pe cai și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui Iuda.

Psalmul 99

1Domnul împărățește: popoarele tremură;

El șade pe heruvimi: pământul se clatină.

2Domnul este mare în Sion

și înălțat peste toate popoarele.

3Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat,

căci este sfânt!

4Să laude oamenii tăria Împăratului, căci iubește dreptatea!

Tu întărești dreptatea,

Tu faci dreptate și judecată în Iacov.

5Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru

și închinați-vă înaintea așternutului picioarelor Lui,

căci este sfânt!

6Moise și Aaron, dintre preoții Lui,

și Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui,

au chemat pe Domnul, și El i-a ascultat.

7El le-a vorbit din stâlpul de nor;

ei au păzit poruncile Lui și Legea pe care le-a dat-o El.

8Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat;

ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător,

dar i-ai pedepsit pentru greșelile lor.

9Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru

și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt!

Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt!