Romani 5

Roadele acestui fapt

1Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, 4răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. 5Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. 6Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. 7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. 8Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. 9Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. 10Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. 11Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Păcatul și harul

12De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… 13(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14Totuși moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulți. 16Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare. 17Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!) 18…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. 19Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți. 20Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala, dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult, 21pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Naum 2

1Nimicitorul pornește împotriva ta, Ninive; păzește cetățuia! Ia seama la drum! Întărește-ți coapsele! Adună-ți toată puterea!… 2Căci Domnul așază iarăși slava lui Iacov și o face iarăși ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jefuit jefuitorii și le-au stricat butucii de vie… 3Scuturile vitejilor săi sunt roșii, războinicii sunt îmbrăcați cu purpură; fulgeră carele de focul oțelului în ziua sorocită pregătirii de luptă și sulițele se învârtesc. 4Duruie carele pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe, parcă sunt niște făclii la vedere, și aleargă ca fulgerele… 5El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri și se gătesc de apărare… 6Porțile de la râuri sunt deschise și palatul se prăbușește!… 7S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată; slujnicele ei se vaită ca niște turturele și se bat în piept. 8Ninive era odinioară ca un iaz plin de apă… Dar iată-i că fug!… „Stați! Stați! Opriți-vă!…” Dar niciunul nu se întoarce… 9Jefuiți argintul! Jefuiți aurul! Acolo sunt comori nesfârșite, tot felul de bogății, de lucruri scumpe. 10Este jefuită, pustiită și stoarsă de tot! Inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele suferă și toate fețele au îngălbenit. 11Unde este acum culcușul acela de lei, pășunea aceea pentru puii de lei, pe unde umblau leul, leoaica și puiul de leu, fără să-i tulbure nimeni? 12Leul sfâșia cât îi trebuia pentru puii săi, sugruma pentru leoaicele sale; își umplea vizuinile de pradă și culcușurile cu ce răpise. 13„Iată că am necaz pe tine”, zice Domnul oștirilor. „În fum îți voi preface carele de război, sabia va mistui pe puii tăi de lei, îți voi nimici prada din țară și nu se va mai auzi glasul solilor tăi.”

2 Samuel 14

Ioab trimite pe o femeie din Tecoa la David

1Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom. 2A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită și i-a zis: „Fă-te că plângi și îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn și fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. 3Să te duci astfel la împărat și să-i vorbești așa și așa.” Și Ioab i-a spus ce trebuia să zică. 4Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a zis: „Împărate, scapă-mă!” 5Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit! 6Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp și n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt și l-a omorât. 7Și iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: ‘Scoate încoace pe ucigașul fratelui său! Vrem să-l omorâm pentru viața fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar și pe moștenitor!’ Ei ar stinge astfel și tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaș viu pe fața pământului.” 8Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.” 9Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul și scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.” 10Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine și nu se va mai atinge de tine.” 11Ea a zis: „Să-și aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul și să nu mi se nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este Domnul că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!” 12Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Și el a zis: „Vorbește!” 13Femeia a zis: „Pentru ce gândești tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca și vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a izgonit? 14Trebuie negreșit să murim și vom fi ca niște ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci dorește ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui. 15Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnul meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Și roaba ta a zis: ‘Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.’ 16Da, împăratul va asculta pe roaba sa ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17Roaba ta a zis: ‘Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele și răul.’ Și Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.” 18Împăratul a răspuns și a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Și femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!” 19Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Și femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putință nicio abatere, nici la dreapta, nici la stânga, de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit și a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20Ca să dea o altă înfățișare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înțelept ca și un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”

Absalom este iertat și adus înapoi

21Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar de adu înapoi pe tânărul Absalom.” 22Ioab a căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.” 23Ioab s-a sculat, a plecat în Gheșur și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim. 24Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă fața.” Și Absalom s-a dus în casa lui și n-a văzut fața împăratului. 25Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui; din talpa piciorului până în creștetul capului n-avea niciun cusur. 26Când își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului. 27Lui Absalom i s-au născut trei fii și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip. 28Absalom a locuit doi ani la Ierusalim fără să vadă fața împăratului. 29Apoi a chemat pe Ioab să-l trimită la împărat, dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară, și Ioab tot n-a vrut să vină. 30Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți-vă și puneți-i foc.” Și slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului. 31Ioab s-a sculat și s-a dus la Absalom acasă. Și i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?” 32Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ți-am trimis vorbă și ți-am zis: ‘Vino aici și te voi trimite la împărat să-i spui: «Pentru ce m-am întors din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo.»’ Doresc acum să văd fața împăratului și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.” 33Ioab s-a dus la împărat și i-a spus lucrul acesta. Și împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

2 Samuel 18

Absalom ucis de Ioab

1David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.” 3Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră și, când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi, dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.” 4Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom. 6Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim. 7Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni. 8Lupta s-a întins pe tot ținutul și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia. 9Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte. 10Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.” 11Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.” 12Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului, căci noi am auzit următoarea poruncă pe care v-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: ‘Luați seama fiecare la tânărul Absalom!’ 13Și, dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului și tu însuți ai fi fost împotriva mea.” 14Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului. 15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât. 16Ioab a sunat din trâmbiță, și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab. 17Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. 18Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: „N-am fii prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește Stâlpul lui Absalom.

Solia lui Cuși

19Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.” 20Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.” 21Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga. 22Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va fi de folos.” 23„Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaț. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaț a alergat pe drumul care duce în câmpie și a luat-o înaintea lui Cuși. 24David ședea între cele două porți. Caraula s-a dus pe acoperișul porții spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur-singurel. 25Caraula a strigat și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult. 26Caraula a văzut un alt om alergând și a strigat la portar: „Iată, un om aleargă singur-singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.” 27Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine și aduce vești bune.” 28Ahimaaț a strigat și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața până la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău, care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.” 29Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășeală când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău, dar nu știu ce era.” 30Și împăratul a zis: „Stai colea la o parte.” Și Ahimaaț a stat deoparte. 31Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi, Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.” 32Împăratul a zis lui Cuși: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ți facă rău!” 33Atunci, împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”