Romani 7

Creștinul izbăvit de Lege

1Nu știți, fraților – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el? 2Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. 3Dacă, deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. 4Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, și aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6Dar acum, am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Legea dă cunoștința păcatului

7Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!”

8Apoi, păcatul a luat prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. 9Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit. 10Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea. 11Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit și, prin însăși porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. 12Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună. 13Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă.

Lupta firii pământești împotriva Duhului

14Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. 18Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. 21Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, 23dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… 25Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Deuteronomul 5

1Moise a chemat pe tot Israelul și i-a zis: „Ascultă, Israele, legile și poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate. 2Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb. 3Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici. 4Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului. 5Eu am stat atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului, căci vă era frică de foc și nu v-ați suit pe munte. El a zis: 6‘Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei. 7Să n-ai alți dumnezei afară de Mine. 8Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus, în ceruri, sau jos, pe pământ, sau în ape sub pământ. 9Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc 10și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. 11Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. 12Ține ziua de odihnă ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău. 13Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate treburile. 14Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. 15Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins, de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă. 16Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii fericit în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. 17Să nu ucizi. 18Să nu preacurvești. 19Să nu furi. 20Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. 21Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, niciun alt lucru care este al aproapelui tău.’ 22Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori și din negură deasă, și le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat. 23Când ați auzit glasul acela din mijlocul întunericului și pe când tot muntele era aprins, căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri s-au apropiat toți de mine 24și ați zis: ‘Iată că Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava și mărimea Lui și noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, și totuși au rămas vii. 25Și acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi și mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. 26Cine este, în adevăr, omul acela care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, și totuși să fi rămas viu? 27Apropie-te mai bine tu și ascultă tot ce-ți va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuți tot ce-ți va spune Domnul Dumnezeul nostru, și noi vom asculta și vom face.’ 28Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Și Domnul mi-a zis: ‘Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine. 29O, de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor! 30Du-te de spune-le: «Întoarceți-vă în corturile voastre.» 31Dar tu rămâi aici, cu Mine, și-ți voi spune toate poruncile, legile și rânduielile pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire.’ 32Luați seama dar să faceți așa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateți de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga. 33Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire.

Psalmul 1

CARTEA ÎNTÂIA

1Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,

nu se oprește pe calea celor păcătoși

și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori,

2ci își găsește plăcerea în Legea Domnului

și zi și noapte cugetă la Legea Lui!

3El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă,

care își dă rodul la vremea lui

și ale cărui frunze nu se veștejesc;

tot ce începe duce la bun sfârșit.

4Nu tot așa este cu cei răi,

ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.

5De aceea cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății,

nici păcătoșii, în adunarea celor neprihăniți.

6Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți,

1 Împăraţilor 2

Învățăturile date lui Solomon la moarte

1David se apropia de clipa morții și a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: 2„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om! 3Păzește poruncile Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile Lui și păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui și învățăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbutești în tot ce vei face și oriîncotro te vei întoarce 4și pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte, pe care le-a rostit pentru mine: ‘Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.’ 5Știi ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oștirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război și a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc și pe încălțămintea din picioare. 6Fă după înțelepciunea ta și să nu lași ca perii lui cei albi să se coboare în pace în Locuința morților. 7Să te porți cu bunăvoință cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, și ei să mănânce la masă cu tine, căci tot așa s-au purtat și ei cu mine, ieșindu-mi înainte când fugeam de fratele tău Absalom. 8Iată că ai lângă tine pe Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a coborât înaintea mea la Iordan și i-am jurat pe Domnul zicând: ‘Nu te voi omorî cu sabia.’ 9Acum, tu să nu-l lași nepedepsit, căci ești un om înțelept și știi cum trebuie să te porți cu el. Să-i cobori perii albi însângerați în Locuința morților.” 10David a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea lui David. 11Vremea cât a împărățit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărățit șapte ani, iar la Ierusalim a împărățit treizeci și trei de ani. 12Solomon a șezut pe scaunul de domnie al tatălui său David, și împărăția lui s-a întărit foarte mult.

Solomon omoară pe Adonia

13Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Șeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri pașnice?” El a răspuns: „Da.” 14Și a adăugat: „Am să-ți spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbește!” 15Și el a zis: „Știi că împărăția era a mea și că tot Israelul își îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăția s-a întors și a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o. 16Acum îți cer un lucru: nu-ți întoarce fața!” Ea i-a răspuns: „Vorbește!” 17Și el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abișag, Sunamita.” 18Bat-Șeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.” 19Bat-Șeba s-a dus la împăratul Solomon să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei și a șezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului și ea a șezut la dreapta lui. 20Apoi a zis: „Am să-ți fac o mică rugăminte: să mă asculți!” Și împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.” 21Ea a zis: „Abișag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.” 22Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abișag, Sunamita, pentru Adonia? Cere și împărăția pentru el, căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei.” 23Atunci, împăratul a jurat pe Domnul zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu-l vor costa viața pe Adonia cuvintele acestea! 24Acum, viu este Domnul, care m-a întărit și m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David și care mi-a făcut o casă după făgăduința Lui, că astăzi va muri Adonia!” 25Și împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit, și Adonia a murit.

Abiatar, scos din slujbă

26Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: „Du-te la Anatot, la moșiile tale, căci ești vrednic de moarte, dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David și pentru că ai luat parte la toate suferințele tatălui meu.” 27Astfel, Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo.

Omorârea lui Ioab

28Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Și Ioab a fugit la cortul Domnului și s-a apucat de coarnele altarului. 29Au dat de știre împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului și că este la altar. Și Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te și lovește-l!” 30Benaia a ajuns la cortul Domnului și a zis lui Ioab: „Ieși, căci așa poruncește împăratul!” Dar el a răspuns: „Nu! Vreau să mor aici.” Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicând: „Așa a vorbit Ioab și așa mi-a răspuns.” 31Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, lovește-l și îngroapă-l; și ia astfel de peste mine și de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei. 32Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbați mai drepți și mai buni decât el și i-a ucis cu sabia, fără să fi știut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oștirii lui Iuda. 33Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab și peste capul urmașilor lui pentru totdeauna, dar David, sămânța lui, casa lui și scaunul lui de domnie să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.” 34Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab și l-a omorât. El a fost îngropat în casa lui, în pustie. 35Împăratul a pus în fruntea oștirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Țadoc.

Omorârea lui Șimei

36Împăratul a chemat pe Șimei și i-a zis: „Zidește-ți o casă la Ierusalim: să locuiești în ea și să nu ieși din ea ca să te duci într-o parte sau alta. 37Să știi bine că, în ziua când vei ieși și vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci, sângele tău va cădea asupra capului tău.” 38Șimei a răspuns împăratului: „Bine! Robul tău va face cum spune domnul meu împăratul.” Și Șimei a locuit multă vreme la Ierusalim. 39După trei ani, s-a întâmplat că doi slujitori ai lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de știre lui Șimei zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt la Gat.” 40Șimei s-a sculat, a pus șaua pe măgar și s-a dus la Gat, la Achiș, să-și caute slujitorii. Șimei s-a dus și și-a adus înapoi slujitorii din Gat. 41Au dat de veste lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s-a întors. 42Împăratul a chemat pe Șimei și i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul și nu ți-am spus eu hotărât: ‘Să știi că vei muri în ziua când vei ieși să te duci într-o parte sau alta’? Și nu mi-ai răspuns tu: ‘Bine, am înțeles’? 43Pentru ce atunci n-ai ascultat de jurământul Domnului și de porunca pe care ți-o dădusem?” 44Și împăratul a zis lui Șimei: „Știi înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău. 45Dar împăratul Solomon va fi binecuvântat și scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.” 46Și împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieșit și a lovit pe Șimei, și Șimei a murit.

Astfel, împărăția s-a întărit în mâinile lui Solomon.

2 Împăraţilor 10

Iehu împărat al lui Israel

1În Samaria erau șaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor și îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea: 2„Acum, când veți primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele și caii, o cetate întărită și arme –, 3vedeți care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa stăpânului vostru!” 4Ei s-au temut foarte mult și au zis: „Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă. Cum îi vom sta noi împotrivă?” 5Și căpetenia casei împărătești, căpetenia cetății, bătrânii și îngrijitorii copiilor au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.” 6Iehu le-a scris o a doua scrisoare, în care spunea: „Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, și veniți la mine mâine, la ceasul acesta, la Izreel.” Și cei șaptezeci de fii ai împăratului erau la mai-marii cetății, care-i creșteau. 7Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului și au tăiat pe acești șaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coșuri și le-au trimis lui Iehu, la Izreel. 8Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Și el a zis: „Faceți-le două grămezi la intrarea porții, până dimineață.” 9Dimineața a ieșit și, venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteți fără vină! Eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am omorât. Dar cine a lovit pe toți aceștia? 10Să știți dar că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlinește ce a spus prin robul Său Ilie.” 11Și Iehu a lovit pe toți cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toți mai-marii lui, pe prietenii și pe preoții lui și n-a lăsat să scape niciunul. 12Apoi s-a sculat și a plecat la Samaria. Când a ajuns la coliba de întâlnire a unor ciobani, pe drum, 13Iehu a dat peste frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: „Cine sunteți voi?” Ei au răspuns: „Suntem frații lui Ahazia și ne coborâm să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei.” 14Iehu a zis: „Prindeți-i de vii!” Și i-au prins de vii și i-au tăiat în număr de patruzeci și doi, la fântâna colibei de întâlnire. Iehu n-a lăsat să scape niciunul. 15Plecând de acolo, a întâlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate și i-a zis: „Inima ta este tot așa de curată cum este inima mea față de a ta?” Și Ionadab a răspuns: „Este.” „Dacă este”, a zis Iehu, „dă-mi mâna!” Ionadab i-a dat mâna. Și Iehu l-a suit la el în car 16și a zis: „Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul.” L-a luat astfel în carul său.

Familia lui Ahab și prorocii lui Baal nimiciți

17Când a ajuns Iehu la Samaria, a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria și i-a nimicit cu desăvârșire, după cuvântul pe care-l spusese lui Ilie Domnul. 18Apoi, a strâns tot poporul și le-a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult. 19Acum chemați la mine pe toți prorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.” Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toți slujitorii lui Baal. 20El a zis: „Vestiți o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Și au vestit-o. 21A trimis soli în tot Israelul. Și au venit toți slujitorii lui Baal; n-a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal, așa încât templul lui Baal s-a umplut de la un capăt până la celălalt. 22Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veșmintele: „Scoate veșminte pentru toți slujitorii lui Baal!” Și omul acela a scos veșminte pentru ei. 23Atunci, Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, și a zis slujitorilor lui Baal: „Căutați și vedeți să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de-ai lui Baal!” 24Și au intrat să aducă jertfe și arderi-de-tot. Iehu pusese afară optzeci de oameni și le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care-i dau pe mâna voastră va răspunde de viața lui cu a sa.” 25Când au isprăvit de adus arderile-de-tot, Iehu a zis alergătorilor și căpeteniilor: „Intrați și loviți-i – unul să nu iasă!” Și i-au lovit cu ascuțișul sabiei. Alergătorii și căpeteniile i-au aruncat acolo și s-au dus până la odaia din fund a templului lui Baal. 26Au scos afară stâlpii Astarteei din casa lui Baal și i-au ars. 27Au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat și templul lui Baal și l-au prefăcut într-o hazna de gunoi, care a rămas în picioare până în ziua de azi.

Iehu și închinarea la idoli

28Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel, 29dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit vițeii de aur din Betel și Dan. 30Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.” 31Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului Dumnezeului lui Israel și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel. 32Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ținutul lui Israel; și Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel. 33De la Iordan spre soare-răsare, a bătut toată țara Galaadului, pe gadiți, rubeniți și manasiți, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad și Basan. 34Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el și toate isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 35Iehu a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și în locul lui a domnit fiul său Ioahaz. 36Iehu domnise douăzeci și opt de ani peste Israel la Samaria.