top of page
Caută

12 Octombrie


1 Împărați 16, Coloseni 3



 


1 Împăraţilor 16

1Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa: 2„Eu te-am ridicat din țărână și te-am pus mai-mare peste poporul Meu Israel; dar, pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam și ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentru ca să Mă mânii prin păcatele lor, 3iată că voi mătura pe Baeșa și casa lui și casa ta o voi face ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat. 4Cine va muri în cetate din casa lui Baeșa va fi mâncat de câini și cine va muri pe câmp dintr-ai lui va fi mâncat de păsările cerului.” 5Celelalte fapte ale lui Baeșa, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 6Baeșa a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Tirța. Și în locul lui a domnit fiul său Ela. 7Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa și împotriva casei lui, pe de o parte, pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui și ajungând ca și casa lui Ieroboam, iar pe de alta, pentru că lovise casa lui Ieroboam.

Domnia lui Ela

8În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. 9Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. 10Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui. 11Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui, nici rudă, nici prieten. 12Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu, 13din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșise Baeșa și fiul său Ela și în care târâseră și pe Israel, mâniind, prin idolii lor, pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 14Celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

Zimri

15În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit șapte zile la Tirța.

Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor. 16Și poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit și chiar a ucis pe împărat!” Și în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oștirii. 17Omri și tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton și au împresurat Tirța. 18Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el 19din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam și făcând și pe Israel să păcătuiască. 20Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 21Atunci, poporul lui Israel s-a dezbinat în două părți: jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, și jumătate era pentru Omri. 22Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, și Omri a domnit.

Domnia lui Omri

23În al treizeci și unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit șase ani la Tirța, 24a cumpărat de la Șemer muntele Samariei cu doi talanți de argint, a întărit muntele și a pus cetății pe care a zidit-o numele Samaria, după numele lui Șemer, domnul muntelui. 25Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului și a lucrat mai rău decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 26A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 27Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 28Omri a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și în locul lui a domnit fiul său Ahab.

Ahab și Izabela

29Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci și doi de ani peste Israel la Samaria. 30Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 31Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă și pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniților, și a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui. 32A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a zidit la Samaria, 33și a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toți împărații lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 34Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăși Ierihonul, i-a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul lui născut, și i-a pus porțile cu prețul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.


Coloseni 3

1Dacă, deci, ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. 2Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. 5De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. 6Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7Din numărul lor erați și voi odinioară, când trăiați în aceste păcate. 8Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură. 9Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, 10și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut. 11Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți. 12Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. 13Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. 14Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii. 15Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți recunoscători. 16Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. 17Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. 18Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, cum se cuvine în Domnul. 19Bărbaților, iubiți-vă nevestele și nu țineți necaz pe ele. 20Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. 21Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea. 22Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pământești; nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii care vă temeți de Domnul. 23Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. 25Căci cine umblă cu strâmbătate își va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului.

0 comentarii

Comentários


bottom of page