13 Octombrie
- betaniaoradea
- 13 oct.
- 6 min de citit

Ezechiel 46
Reglementări privind închinarea
1Așa vorbește Stăpânul Domn: „Poarta curții interioare dinspre est să fie închisă în timpul celor șase zile de lucru, dar în ziua de Sabat și în prima zi a fiecărei luni noi să fie deschisă. 2Prințul să intre prin porticul porții, dinspre exterior, și să stea în dreptul stâlpilor porții. Preoții să aducă arderea lui de tot și jertfele lui de pace, iar el să se închine pe pragul porții. După aceea să iasă, iar poarta să nu fie închisă până seara. 3Poporul țării să se închine și el înaintea Domnului la intrarea acestei porți, cu ocazia Sabaturilor și a lunilor noi. 4Arderea-de-tot, pe care prințul o va aduce Domnului în ziua de Sabat, va fi din șase miei fără cusur și un berbec fără cusur. 5Ca dar de mâncare, să aducă o efă alături de berbec, atât cât dorește alături de fiecare miel și câte un hin de ulei alături de fiecare efă. 6În ziua lunii noi, el va trebui să aducă un taur fără cusur, șase miei și un berbec; aceștia să fie fără cusur. 7Ca dar de mâncare să aducă o efă pentru taur, o efă pentru berbec, ce va putea pentru miei, și un hin de ulei pentru fiecare efă. 8Când va sosi, prințul va trebui să intre prin porticul porții, apoi va trebui să iasă tot pe acolo.
9Când poporul țării va veni înaintea Domnului la adunările de sărbătoare, cel ce va intra pe poarta de nord, ca să se închine, va trebui să iasă pe poarta de sud, iar cel ce va intra pe poarta de sud va trebui să iasă pe poarta de nord. Să nu se întoarcă pe poarta pe care a intrat, ci să iasă prin partea opusă. 10Prințul va trebui să fie în mijlocul lor, ca să intre împreună cu ei atunci când ei vor intra și să iasă tot împreună atunci când ei vor ieși. 11De sărbători sau cu ocazia adunărilor de sărbătoare, darul de mâncare să fie de o efă alături de taur, o efă alături de berbec, atât cât dorește alături de miei și câte un hin de ulei alături de fiecare efă.
12Când prințul va aduce Domnului ca dar de bunăvoie o ardere-de-tot sau o jertfă de pace, să i se deschidă poarta de est. Va trebui să aducă arderea-de-tot și jertfa de pace așa cum se aduce în ziua de Sabat. Apoi va trebui să iasă, iar după ce va ieși, să se închidă poarta în urma lui.
13În fiecare zi, va trebui să aduci Domnului ca ardere-de-tot un miel de un an, fără cusur. Să faci astfel în fiecare dimineață. 14Să mai adaugi la el, în fiecare dimineață, ca dar de mâncare, a șasea parte dintr-o efă și a treia parte dintr-un hin de ulei ca să uzi făina aleasă cu el. Acesta este un dar de mâncare care va trebui adus continuu pentru Domnul în urma unei hotărâri veșnice. 15Să se aducă mielul, darul de mâncare și uleiul în fiecare dimineață, ca o ardere-de-tot continuă“.
Reglementări privind proprietatea prințului
16Așa vorbește Stăpânul Domn: „Dacă prințul dă un dar din proprietatea sa unuia dintre fiii săi, proprietatea va fi și a urmașilor acestuia; va fi proprietatea lor prin moștenire. 17Dacă prințul dă un dar din proprietatea sa unuia dintre slujitorii săi, proprietatea va fi a acestuia până la anul de eliberare; apoi va fi înapoiată prințului. Moștenirea prințului este doar pentru fiii săi. Să rămână deci a lor! 18Prințul să nu ia din proprietatea celor din popor, alungându-i astfel din moșia lor. Va trebui să dea fiilor săi o moștenire din proprietatea sa, ca nimeni din poporul Meu să nu fie alungat de la moștenirea lui“.
Bucătăriile pentru pregătirea sacrificiilor
19Apoi bărbatul acela m-a dus prin intrarea aflată pe aceeași parte cu poarta camerelor sfinte orientate spre nord, unde erau preoții. Și iată că în capăt, înspre vest, era un loc. 20El mi-a zis: „Acesta este locul unde preoții vor fierbe jertfa pentru vină și jertfa pentru păcat și unde vor coace darurile de mâncare, ca să nu le aducă în curtea exterioară și, astfel, să sfințească poporul“.
21M-a scos apoi în curtea exterioară și m-a pus să trec pe lângă cele patru colțuri ale curții. Și iată că în fiecare colț era câte o altă curte. 22În cele patru colțuri ale curții erau niște curți îngrădite de patruzeci de coți lungime și de treizeci de coți lățime. Toate cele patru curți din colțuri aveau aceeași mărime. 23În interior, de jur împrejurul fiecăreia din cele patru, era un rând de zidărie, la baza căruia se aflau amenajate vetre. 24El mi-a zis: „Acestea sunt bucătăriile unde cei ce slujesc la Casă vor găti jertfele poporului“.
Psalmii 100
Un psalm de mulțumire.
1Strigați de bucurie către Domnul,
toți locuitorii pământului!
2Slujiți Domnului cu bucurie,
veniți înaintea Lui cu strigăte de veselie!
3Să știți că Domnul este Dumnezeu.
El este Acela Care ne-a făcut și ai Lui suntem;
suntem poporul Lui și turma pășunii Lui!
4Intrați pe porțile Lui cu mulțumire
și în curțile Lui – cu laudă!
Mulțumiți-I! Binecuvântați-I Numele!
5Căci Domnul este bun.
În veci ține îndurarea Lui
și din generație în generație ține credincioșia Lui.
Psalmii 101
Un psalm al lui David.
1Voi cânta îndurarea și judecata.
Spre lauda Ta voi cânta, Doamne!
2Voi umbla cu înțelepciune pe calea integrității.
Când vei veni la mine?
Voi umbla în integritatea inimii mele,
în mijlocul casei mele.
3Nu voi pune înaintea ochilor mei
nicio ticăloșie.
Urăsc lucrarea răzvrătiților;
ea nu se va lipi de mine!
4Inima pervertită se va depărta de mine.
Nu vreau să cunosc răul.
5Pe cel ce-și bârfește semenul în secret
îl voi nimici.
Pe cel cu privirea mândră și cu inima arogantă
nu-l voi suferi.
6Ochii mei vor fi asupra credincioșilor din țară,
pentru ca ei să locuiască cu mine;
cel ce umblă pe calea integrității îmi va sluji.
7Cel ce comite înșelăciuni
nu va locui în mijlocul casei mele.
Cel ce spune minciuni
nu va rămâne în preajma mea.
8În fiecare dimineață îi voi nimici
pe toți cei răi din țară,
ca să stârpesc din cetatea Domnului
pe toți aceia care comit nelegiuiri.
Psalmii 102
O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor!
2Nu-Ți ascunde fața de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ți urechea spre mine!
Răspunde-mi repede în ziua când Te chem!
3Căci zilele mi se sfârșesc în fum,
iar oasele-mi ard ca jarul.
4Inima-mi este rănită și se usucă precum iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5Din cauza gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6Mă asemăn cu bufnița din deșert,
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș.
8Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc,
cei ce mă iau în derâdere jură pe mine.
9Mănânc cenușă în loc de pâine
și îmi amestec băutura cu lacrimi,
10din cauza mâniei și a urgiei Tale,
căci Tu m-ai ridicat și m-ai aruncat.
11Zilele mele sunt ca umbra înserării
și mă usuc ca iarba.
12Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta rămâne din generație în generație.
13Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion,
căci este timpul să-Ți arăți bunăvoința față de el,
fiindcă i-a sosit vremea.
14Într-adevăr, slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele lui
și le este milă de țărâna lui.
15Națiunile se vor teme de Numele Domnului,
și toți regii pământului – de gloria Lui,
16când Domnul va reconstrui Sionul
și Se va arăta în gloria Lui.
17El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași
și nu va disprețui rugăciunile lor.
18Să se scrie aceasta pentru generația viitoare,
pentru ca poporul care se va naște
să-L laude pe Domnul.
19Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale;
Domnul privește din Ceruri pe pământ,
20ca să audă gemetele prizonierilor,
să-i elibereze pe cei condamnați la moarte.
21Numele Domnului va fi vestit în Sion,
și lauda Lui – în Ierusalim,
22când se vor strânge popoarele
și regatele ca să-I slujească Domnului.
23Mi-a frânt puterea pe drum,
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu,
nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație.
25Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne
și toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe o manta,
și ele vor trece.
27Tu însă rămâi Același,
iar anii Tăi nu se vor sfârși.
28Fiii slujitorilor Tăi vor locui aici,
iar urmașii lor vor rămâne în prezența Ta“.


Comentarii