Zaharia 1

Chemare la pocăință

1În luna a opta, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

2„Domnul S-a mâniat foarte tare pe strămoșii voștri. 3Spune-le deci: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă la Mine, zice Domnul Oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul Oștirilor. 4Nu fiți ca strămoșii voștri, cărora profeții cei dintâi le proclamau, zicând: ‘Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele’. Ei însă n-au ascultat și n-au ținut cont de Mine, zice Domnul. 5Unde sunt acum strămoșii voștri? Cât despre profeți, trăiesc ei oare veșnic? 6Totuși, cuvintele și hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeții, nu i-au atins ele pe strămoșii voștri?

Atunci ei s-au întors și au zis: ‘Domnul Oștirilor ne-a făcut așa cum plănuise să ne facă, după căile și faptele noastre’»“.

Prima vedenie: omul dintre mirți

7În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna șebat, în cel de-al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

8M-am uitat în timpul nopții și iată că un bărbat era călare pe un cal roșu. El stătea între mirții din vale, iar în urma lui erau cai roșii, bruni și albi.

9Eu am întrebat:

‒ Ce sunt aceștia, stăpâne?

Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

‒ Îți voi arăta ce sunt aceștia.

10Bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis:

‒ Aceștia sunt cei pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul.

11Ei I-au răspuns Îngerului Domnului, Care stătea între mirți, și I-au zis: „Am cutreierat pământul și iată că tot pământul este așezat și liniștit“.

12Îngerul Domnului a întrebat, zicând:

‒ Doamne al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care ai fost mânios în acești șaptezeci de ani?

13Apoi Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

14Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

‒ Vestește și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15dar sunt plin de mânie împotriva națiunilor care trăiesc fără grijă, căci Eu Mă supărasem numai puțin, însă ele au mărit nenorocirea».

16De aceea, așa vorbește Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi reconstruită, zice Domnul Oștirilor, iar sfoara de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim»“.

17Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul»“.

A doua vedenie: cele patru coarne și cei patru meșteșugari

18Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat și, iată că erau patru coarne.

19L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

‒ Ce sunt acestea?

El mi-a răspuns:

‒ Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul.

20 Domnul mi-a arătat patru meșteșugari.

21Eu am întrebat:

‒ Ce vin să facă aceștia?

El mi-a răspuns:

‒ Acelea sunt coarnele care l-au împrăștiat pe Iuda, astfel încât niciun om n-a mai îndrăznit să-și ridice capul. Dar acești meșteșugari au venit să le înspăimânte și să taie coarnele națiunilor care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda ca s-o împrăștie.

Ioan 4

Isus și femeia samariteană

1Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – 2cu toate că nu boteza Isus Însuși, ci ucenicii Lui – 3a părăsit Iudeea și S-a întors iarăși în Galileea. 4Însă trebuia să treacă prin Samaria. 5Prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de terenul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a așezat la fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.

7O femeie din Samaria a venit să scoată apă.

Isus i-a zis:

‒ Dă-Mi să beau!

8Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.

9Femeia samariteană I-a zis:

‒ Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?

(Căci iudeii n-au legături cu samaritenii.)

10Isus a răspuns și i-a zis:

‒ Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăți I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie!

11Femeia I-a zis:

‒ Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie? 12Ești Tu mai mare decât strămoșul nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui?

13Isus a răspuns și i-a zis:

‒ Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veci nu-i va mai fi sete, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor, care va țâșni spre viața veșnică.

15Femeia I-a zis:

‒ Domnule, dă-mi și mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot!

16El i-a zis:

‒ Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!

17Femeia a răspuns și I-a zis:

‒ N-am bărbat!

Isus i-a zis:

‒ Ai spus bine: „N-am bărbat!“, 18pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus.

19Femeia I-a zis:

‒ Domnule, văd că Tu ești profet! 20Strămoșii noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.

21Isus i-a răspuns:

‒ Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. 22Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. 23Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. 24Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.

25Femeia I-a zis:

‒ Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile.

26Isus i-a zis:

‒ Eu, Cel Care-ți vorbește, sunt Acela.

Întoarcerea ucenicilor

27Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n-a întrebat: „Ce cauți?“ sau „De ce vorbești cu ea?“. 28Femeia a lăsat ulciorul, a plecat în cetate și le-a zis oamenilor: 29„Veniți să vedeți un Om Care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“. 30Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.

31Între timp, ucenicii Îl rugau:

‒ Rabbi, mănâncă!

32Dar El le-a zis:

‒ Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți.

33Drept urmare, ucenicii și-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“.

34Isus le-a zis:

‒ Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți câmpurile; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, 36cel ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. 37Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“. 38Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi ați muncit din greu; alții au muncit din greu, iar voi ați cules rodul muncii lor.

Credința samaritenilor

39Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“. 40Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui 42și-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“.

Vindecarea fiului unui slujbaș al regelui

43După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de onoare în patria lui. 45Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare.

46Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde transformase apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să-i vindece fiul, căci era pe moarte.

48Isus i-a zis:

‒ Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți!

49Slujbașul regelui I-a zis:

‒ Doamne, vino acasă la mine până nu moare copilașul meu!

50Isus i-a răspuns:

‒ Du-te; fiul tău trăiește.

Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus și a plecat. 51În timp ce pleca el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat și i-au zis că fiul lui trăiește! 52Atunci el i-a întrebat la ce oră începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri, la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra“. 53Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește“. Și a crezut el și toată casa lui.

54Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus, după ce a venit din Iudeea în Galileea.