18 Septembrie

2 Samuel 13, 2 Corinteni 7

2 Samuel 13

Amnon curvește cu soră-sa

1După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar, și Amnon, fiul lui David, a iubit-o. 2Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după soră-sa Tamar, căci era fecioară și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. 3Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Și Ionadab era un om foarte șiret. 4El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.” 5Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat și fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: ‘Dă voie surorii mele Tamar să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd și s-o iau din mâna ei.’” 6Amnon s-a culcat și s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, și Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină soră-mea Tamar să facă două turte sub ochii mei și să le mănânc din mâna ei.” 7David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon și pregătește-i o mâncare.” 8Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui și le-a copt; 9luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateți pe toată lumea afară.” Și toată lumea a ieșit de la el. 10Atunci, Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie și s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. 11Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o și i-a zis: „Vino, soro, și culcă-te cu mine.” 12Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face așa în Israel; nu face mișelia aceasta. 13Unde mă voi duce eu cu rușinea mea? Și tu vei trece drept un mișel în Israel. Acum, vorbește, te rog, împăratului, și nu se va împotrivi să fiu a ta.” 14Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o și s-a culcat cu ea. 15Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Și i-a zis: „Scoală-te și du-te!” 16Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut izgonindu-mă.” 17El n-a vrut s-o asculte și, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgonește de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară și încuie ușa după ea!” 18Ea avea o rochie pestriță, căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară și a încuiat ușa după ea. 19Tamar și-a presărat cenușă pe cap și și-a sfâșiat haina pestriță; a pus mâna în cap și a plecat țipând. 20Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Și Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom. 21Împăratul David a aflat toate aceste lucruri și s-a mâniat foarte tare. 22Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon, dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe soră-sa Tamar.

Amnon omorât

23După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Hațor, lângă Efraim, a poftit pe toți fiii împăratului. 24Absalom s-a dus la împărat și a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul și slujitorii lui la robul tău.” 25Și împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu-ți fie greu.” Absalom a stăruit de el, dar împăratul n-a vrut să se ducă și l-a binecuvântat. 26Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?” 27În urma stăruințelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon și toți fiii săi. 28Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luați seama, când se va veseli inima lui Amnon de vin și când vă voi zice: ‘Loviți pe Amnon!’, atunci să-l omorâți; să nu vă temeți de nimic. Oare nu vă poruncesc eu? Fiți tari și arătați-vă oameni de inimă!” 29Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Și toți fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit. 30Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toți fiii împăratului și că n-a mai rămas niciunul din ei. 31Împăratul s-a sculat, și-a rupt hainele și s-a culcat pe pământ, și toți slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâșiate. 32Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, a luat cuvântul și a zis: „Să nu creadă domnul meu că toți tinerii, fiii împăratului, au fost uciși, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom din ziua când Amnon a necinstit pe soră-sa Tamar. 33Să nu se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gândul că toți fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.” 34Absalom a fugit.

Și tânărul pus de strajă a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte. 35Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adeverește ce spunea robul tău.” 36Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul și au plâns, și împăratul și toți slujitorii lui au plâns mult. 37Absalom fugise și s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheșurului. Și David jelea în fiecare zi pe fiul său. 38Absalom a stat trei ani la Gheșur, unde se dusese după ce fugise. 39Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

2 Corinteni 7

1Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

2Înțelegeți-ne bine! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. 3Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiți în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. 6Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. 7Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat și el de voi. El ne-a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare. 8Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puțină vreme) – 9totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. 10În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. 11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta. 12Așa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toți. 14Și dacă m-am lăudat puțin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit. 15El are o și mai mare dragoste pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor și de primirea pe care i-ați făcut-o, cu frică și cutremur. 16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele.