Faptele Apostolilor 8

Prigonirea creștinilor

1Saul se învoise la uciderea lui Ștefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei. 2Niște oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ștefan și l-au jelit cu mare tânguire. 3Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei și-i arunca în temniță. 4Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul. 5Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos. 6Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. 7Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. 8Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. 9În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei. 10Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte și ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește mare.” 11Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. 12Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei. 13Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se făceau.

Petru și Ioan în Samaria

14Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. 15Aceștia au venit la samariteni și s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. 16Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus. 17Atunci, Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt. 18Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani 19și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” 20Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! 21Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. 22Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință, 23căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii.” 24Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce ați zis.” 25După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului și după ce l-au propovăduit, Petru și Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

Filip și famenul etiopian

26Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: „Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu.” 27Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, 28se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia. 29Duhul a zis lui Filip: „Du-te și ajunge carul acesta!” 30Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înțelegi tu ce citești?” 31Famenul a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el. 32Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura; 33în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viața I-a fost luată de pe pământ.” 34Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” 35Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus. 36Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” 37Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” 38A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. 39Când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, 40Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.

1 Împăraţilor 8

Mutarea chivotului și cortului

1Atunci, împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel și pe toate căpeteniile semințiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului. 2Toți bărbații lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna Etanim, care este a șaptea lună, în timpul praznicului. 3Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat chivotul. 4Au adus chivotul Domnului, cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le-au adus. 5Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care n-au putut fi nici numărați, nici socotiți din pricina mulțimii lor. 6Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. 7Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra. 8Se dăduse drugilor o așa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi. 9În chivot nu erau decât cele două table de piatră pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din țara Egiptului. 10În clipa când au ieșit preoții din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului. 11Preoții n-au putut să rămână acolo să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

Solomon binecuvântează adunarea

12Atunci, Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric! 13Eu am zidit o casă care va fi locuința Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” 14Împăratul și-a întors fața și a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare. 15Și el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David și care împlinește, prin puterea Lui, ce spusese când a zis: 16‘Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate semințiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărățească peste poporul Meu Israel!’ 17Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18Și Domnul a zis tatălui meu David: ‘Fiindcă ai avut de gând să zidești o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. 19Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, ieșit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.’ 20Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David și am șezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, și am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinții noștri, când i-a scos din țara Egiptului.”

Rugăciunea lui Solomon

22Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israel. Și-a întins mâinile spre cer 23și a zis:

„Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu ții legământul și îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 24Astfel, ai ținut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, și ce ai spus cu gura Ta împlinești în ziua aceasta cu puterea Ta. 25Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ține făgăduința pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaș care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor și să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.’ 26O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduința pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu! 27Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu! 28Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui; ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face astăzi robul Tău. 29Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ‘Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ți-o face robul Tău în locul acesta. 30Binevoiește și ascultă cererea robului Tău și a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i! 31Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și va fi silit să facă un jurământ și va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, 32ascultă-l din ceruri, lucrează și fă dreptate robilor Tăi; osândește pe cel vinovat și întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat și fă-i după nevinovăția lui! 33Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ți vor face rugăciuni și cereri în casa aceasta, 34ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și întoarce-i în țara pe care ai dat-o părinților lor! 35Când se va închide cerul și nu va fi ploaie din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta, dacă se vor ruga în locul acesta și vor da slavă Numelui Tău și dacă se vor abate de la păcatele lor pentru că-i vei pedepsi, 36ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel, învață-i calea cea bună pe care trebuie să umble și să trimiți ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 37Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele de un fel sau altul vor fi în țară, când vrăjmașul va împresura pe poporul Tău în țara lui, în cetățile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel, 38dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște mustrarea cugetului lui și va întinde mâinile spre casa aceasta, 39ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; lucrează și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor, 40ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în țara pe care ai dat-o părinților noștri! 41Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară depărtată pentru Numele Tău, 42căci se va ști că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare și brațul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta, 43ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca și poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu! 44Când poporul Tău va ieși la luptă împotriva vrăjmașului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu, dacă vor face rugăciuni Domnului cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu și spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 45ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate! 46Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și Te vei mânia împotriva lor și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară vrăjmașă, depărtată sau apropiată, 47dacă se vor coborî în ei înșiși, în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și-Ți vor face cereri în țara celor ce-i vor duce în robie și vor zice: ‘Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău’, 48dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor în țara vrăjmașilor lor care i-au luat robi, dacă-Ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 49ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate; 50iartă poporului Tău păcatele lui și toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezește mila celor ce-i vor ține robi, ca să se îndure de ei, 51căci sunt poporul Tău și moștenirea Ta și Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier! 52Ochii Tăi să fie deschiși la cererea robului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să-i asculți în tot ce-Ți vor cere! 53Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moștenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinții noștri, Doamne Dumnezeule!” 54Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta și cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease, cu mâinile întinse spre cer. 55Și, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând: 56„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduințele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit. 57Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri; să nu ne părăsească și să nu ne lase, 58ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui și să păzim poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinților noștri! 59Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi și noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru și să facă în tot timpul dreptate robului Său și poporului Său Israel, 60pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaște că Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El! 61Inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmați legile Lui și să păziți poruncile Lui.”

Sfințirea Templului

62Împăratul și tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului. 63Solomon a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulțumire pe care a adus-o Domnului. Așa au făcut împăratul și toți copiii lui Israel sfințirea Casei Domnului. 64În ziua aceea, împăratul a sfințit mijlocul curții care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire. 65Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea și tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulțime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de șapte zile și alte șapte zile, adică paisprezece zile. 66În ziua a opta, a dat drumul poporului. Și ei au binecuvântat pe împărat și s-au dus în corturile lor veseli și cu inima mulțumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul,

1 Împăraţilor 13

Un om al lui Dumnezeu vorbește împotriva altarului

1Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie. 2El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, și a zis: „Altarule! Altarule! Așa vorbește Domnul: ‘Iată că se va naște un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va înjunghia pe tine pe preoții înălțimilor care ard tămâie pe tine, și pe tine se vor arde oseminte omenești!’” 3Și în aceeași zi a dat un semn zicând: „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica și cenușa de pe el se va vărsa.” 4Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeți-l!” Și mâna pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui s-a uscat și n-a putut s-o întoarcă înapoi. 5Altarul s-a despicat și cenușa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvântul Domnului. 6Atunci, împăratul a luat cuvântul și a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău și cere-I să-mi pot trage mâna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului și împăratul a putut să-și tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte. 7Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: „Intră cu mine în casă, să iei ceva de mâncare, și-ți voi da un dar.” 8Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: „Jumătate din casa ta să-mi dai, și n-aș intra cu tine. Nu voi mânca pâine și nu voi bea apă în locul acesta, 9căci iată ce poruncă mi-a fost dată prin cuvântul Domnului: ‘Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.’” 10El a plecat pe un alt drum și nu s-a întors pe drumul pe care venise la Betel.

Omul lui Dumnezeu, omorât de un leu

11În Betel locuia un proroc bătrân. Fiii săi au venit și i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum și cuvintele pe care le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate, 12el le-a zis: „Pe ce drum a plecat?” Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu care venise din Iuda. 13Și a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar.” I-au pus șaua pe măgar și a încălecat pe el. 14S-a dus după omul lui Dumnezeu și l-a găsit stând sub un stejar. Și i-a zis: „Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.” 15Atunci, el i-a zis: „Vino cu mine acasă și să iei ceva să mănânci.” 16Dar el a răspuns: „Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine și nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta, 17căci mi s-a spus prin cuvântul Domnului: ‘Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.’” 18Și el i-a zis: „Și eu sunt proroc ca tine; și un înger mi-a vorbit din partea Domnului și mi-a zis: ‘Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine și să bea apă.’” Îl mințea. 19Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el și a mâncat pâine și a băut apă în casa lui. 20Pe când stăteau ei la masă, cuvântul Domnului a vorbit prorocului care-l adusese înapoi. 21Și el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: „Așa vorbește Domnul: ‘Pentru că n-ai ascultat porunca Domnului și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul Dumnezeul tău, 22pentru că te-ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care îți spusese: «Să nu mănânci pâine și să nu bei apă acolo», trupul tău mort nu va intra în mormântul părinților tăi.’” 23Și, după ce a mâncat pâine și a băut apă prorocul pe care-l întorsese, i-a pus șaua pe măgar. 24Omul lui Dumnezeu a plecat și a fost întâlnit pe drum de un leu care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el și leul stătea și el lângă trup. 25Și niște oameni care treceau pe acolo au văzut trupul întins în drum și leul stând lângă trup și au spus lucrul acesta la venirea lor în cetatea în care locuia prorocul cel bătrân. 26Când a auzit lucrul acesta, prorocul care întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu a zis: „Este omul lui Dumnezeu care n-a ascultat de porunca Domnului, și Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâșiat și l-a omorât după cuvântul pe care i-l spusese Domnul.” 27Apoi, îndreptându-se către fiii săi, a zis: „Puneți-mi șaua pe măgar.” Au pus șaua pe măgar 28și el a plecat. A găsit trupul întins în drum și măgarul și leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul și nu sfâșiase pe măgar. 29Prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și l-a adus înapoi; și bătrânul proroc s-a întors în cetate să-l jelească și să-l îngroape. 30I-a pus trupul în mormânt și l-a jelit zicând: „Vai, frate!” 31După ce l-a îngropat, a zis fiilor săi: „Când voi muri, să mă îngropați în mormântul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneți oasele lângă oasele lui. 32Căci se va împlini cuvântul pe care l-a strigat el din partea Domnului împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor capiștilor de înălțimi din cetățile Samariei.”

Neascultarea lui Ieroboam

33După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăși preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul – pe oricine dorea, îl sfințea preot al înălțimilor. 34Și fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam și pentru aceasta a fost nimicită ea și ștearsă de pe fața pământului.

1 Împăraţilor 18

Ilie înaintea lui Ahab

1Au trecut multe zile și cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie în al treilea an: „Du-te și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața pământului.” 2Și Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab.

Era mare foamete în Samaria. 3Și Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai-marele casei lui. Obadia se temea mult de Domnul. 4De aceea, când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peșteră și i-a hrănit cu pâine și cu apă. 5Ahab a zis lui Obadia: „Haidem prin țară, pe la toate izvoarele de apă și pe la toate pâraiele; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor și catârilor și să n-avem nevoie să omorâm vitele.” 6Și-au împărțit țara s-o cutreiere. Ahab a plecat singur pe un drum, și Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu fața la pământ și a zis: „Tu ești, domnul meu Ilie?” 8El i-a răspuns: „Eu sunt; du-te și spune stăpânului tău: ‘Iată că a venit Ilie!’” 9Și Obadia a zis: „Ce păcat am săvârșit eu ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare? 10Viu este Domnul că n-a rămas popor sau împărăție unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute și, când se spunea că nu ești acolo, punea pe împărăția și poporul acela să jure că nu te-au găsit. 11Și acum zici: ‘Du-te și spune stăpânului tău: «Iată că a venit Ilie!»’ 12Și apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu știu unde. Dacă m-aș duce să dau de știre lui Ahab și nu te-ar găsi, mă va omorî. Și totuși robul tău se teme de Domnul din tinerețea lui. 13Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de proroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peșteră, și i-am hrănit cu pâine și cu apă? 14Și acum tu zici: ‘Du-te și spune stăpânului tău: «Iată că a venit Ilie!»’ El mă va ucide.” 15Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oștirilor, al cărui slujitor sunt, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab.”

Ilie și prorocii lui Baal

16Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înștiințat despre lucrul acesta. Și Ahab s-a dus înaintea lui Ilie. 17Abia l-a zărit Ahab pe Ilie și i-a zis: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?” 18Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și v-ați dus după baali. 19Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal și pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.” 20Ahab a trimis soli la toți copiii lui Israel și a strâns pe proroci la muntele Carmel. 21Atunci, Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El, iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic. 22Și Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. 23Să ni se dea doi junci. Ei să-și aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne fără să pună foc. Și eu voi pregăti celălalt junc și-l voi pune pe lemne fără să pun foc. 24Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, și eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu.” Și tot poporul a răspuns și a zis: „Bine!” 25Ilie a zis prorocilor lui Baal: „Alegeți-vă un junc din cei doi, pregătiți-l voi întâi, căci sunteți mai mulți, și chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu puneți foc.” 26Ei au luat juncul pe care li l-au dat și l-au pregătit. Și au chemat numele lui Baal de dimineață până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Și săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră. 27La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei și a zis: „Strigați tare, fiindcă este dumnezeu; se gândește la ceva sau are treabă sau este în călătorie sau poate că doarme și se va trezi.” 28Ei au strigat tare și, după obiceiul lor, și-au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele, până ce a curs sânge pe ei. 29Când a trecut amiaza, au aiurat până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte. 30Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiați-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Și Ilie a dres altarul Domnului, care fusese sfărâmat. 31A luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îți va fi numele”, 32și a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un șanț, în care încăpeau două măsuri de sămânță. 33A așezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăți și l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleți patru vedre cu apă și vărsați-le pe arderea-de-tot și pe lemne.” Și au făcut așa. 34Apoi a zis: „Mai faceți lucrul acesta o dată.” Și l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceți-l și a treia oară.” Și l-au făcut și a treia oară. 35Apa curgea în jurul altarului și au umplut cu apă și șanțul. 36În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. 37Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești adevăratul Dumnezeu și să le întorci astfel inima spre bine!” 38Atunci a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele și pământul și a supt și apa care era în șanț. 39Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu fața la pământ și au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” 40„Puneți mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Și au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison și i-a înjunghiat acolo.

Ploaia

41Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă și bea, căci se aude vuiet de ploaie.” 42Ahab s-a suit să mănânce și să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, s-a așezat cu fața între genunchi 43și a zis slujitorului său: „Suie-te și uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat și a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de șapte ori: „Du-te iarăși.” 44A șaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te și spune lui Ahab: ‘Înhamă și coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.’” 45Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul și a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car și a plecat la Izreel. 46Și mâna Domnului a venit peste Ilie, care și-a încins mijlocul și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.