2 Tesaloniceni 2

1Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, 2să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. 3Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, 4potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 5Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? 6Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. 7Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. 8Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase 10și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. 11Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. 13Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. 14Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos. 15Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 16Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde, 17să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun!

Psalmul 59

Către mai-marele cântăreților.

„Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David. Făcută când a trimis Saul să-i împresoare casa, ca să-l omoare

1Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei,

ocrotește-mă de potrivnicii mei!

2Scapă-mă de răufăcători,

izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge!

3Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața;

niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea,

fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne!

4Cu toată nevinovăția mea, ei aleargă, se pregătesc:

trezește-Te, ieși înaintea mea și privește!

5Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel,

scoală-Te, ca să pedepsești toate neamurile!

N-avea milă de niciunul din acești vânzători nelegiuiți!(Oprire)

6Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini

și dau ocol cetății.

7Da, din gura lor țâșnește răul,

pe buzele lor sunt săbii,

căci zic: „Cine aude?”

8Dar Tu, Doamne, râzi de ei,

Tu Îți bați joc de toate neamurile.

9Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc,

căci Dumnezeu este scăparea mea.

10Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte,

Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorința față de cei ce mă prigonesc.

11Nu-i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu,

ci fă-i să pribegească, prin puterea Ta, și doboară-i,

Doamne, Scutul nostru!

12Gura lor păcătuiește la fiecare vorbă care le iese de pe buze:

să se prindă în însăși mândria lor,

căci nu spun decât blesteme și minciuni!

13Nimicește-i în mânia Ta, prăpădește-i ca să nu mai fie!

Fă-i să știe că împărățește Dumnezeu peste Iacov,

până la marginile pământului!(Oprire)

14Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini

și dau ocol cetății.

15Umblă încoace și încolo după hrană

și petrec noaptea nesătui.

16Dar eu voi cânta puterea Ta;

dis-de-dimineață, voi lăuda bunătatea Ta.

Căci Tu ești un turn de scăpare pentru mine,

un loc de adăpost în ziua necazului meu.

17O, Tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda,

căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.

Eclesiastul 2

1Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2Am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?” 3Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, și să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieții lor. 4Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi mai mult decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi-am strâns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. 9Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea. 10Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. 15Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! 17Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.

Isaia 36

1În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le-a luat. 2Și împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabșache, cu o puternică oștire. Rabșache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului. 3Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s-a dus la el, cu logofătul Șebna și cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul). 4Rabșache le-a zis: „Spuneți lui Ezechia: ‘Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Ce este încrederea aceasta pe care te bizuiești? 5Eu îți spun că acestea sunt vorbe în vânt; pentru război trebuie chibzuință și putere. În cine ți-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? 6Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. 7Dar poate că îmi vei spune: ‹Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru!› Dar nu este El Acela ale cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‹Să vă închinați înaintea acestui altar›?»’ 8Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, și-ți voi da două mii de cai; să vedem dacă poți face rost de călăreți ca să încalece pe ei! 9Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu? Și totuși tu îți pui încrederea în Egipt pentru care și pentru călăreți. 10Și apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva țării acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: ‘Suie-te împotriva țării acesteia și nimicește-o!’” 11Eliachim, Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: „Vorbește robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.” 12Rabșache a răspuns: „Oare stăpânului tău și ție m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care șed pe zid ca să-și mănânce balega și să-și bea udul împreună cu voi?” 13Apoi Rabșache a înaintat și a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: „Ascultați cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! 14Așa vorbește împăratul: ‘Nu vă lăsați amăgiți de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească! 15Nu vă lăsați mângâiați de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: «Domnul ne va izbăvi și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.»’ 16Nu ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: ‘Faceți pace cu mine, supuneți-vă mie și fiecare din voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din fântâna lui 17până voi veni și vă voi lua într-o țară ca a voastră, într-o țară plină de grâu și de vin, o țară plină de pâine și de vii! 18Nu vă lăsați amăgiți de Ezechia, când vă zice: «Domnul ne va izbăvi.» Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare țara lui din mâna împăratului Asiriei? 19Unde sunt dumnezeii Hamatului și Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Și unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? 20Dintre toți dumnezeii acestor țări, care din ei și-a izbăvit țara din mâna mea, pentru ca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?’” 21Dar ei au tăcut și nu i-au răspuns o vorbă, căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeți!” 22Și Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Șebna, logofătul, și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rabșache.