Ioan 18

Arestarea lui Isus

(Mt. 26:47‑56; Mc. 14:43‑50; Lc. 22:47‑53)

1După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Chidron, unde era o grădină. El și ucenicii Lui au intrat în ea. 2Iuda, cel care L-a trădat, cunoștea și el acel loc, pentru că Isus Se întâlnise adesea cu ucenicii Săi acolo. 3Prin urmare, Iuda a luat o cohortă și niște gărzi de-ale conducătorilor preoților și de-ale fariseilor, și au venit acolo cu candele, torțe și arme.

4Isus, știind tot ce urmează să I se întâmple, a ieșit și i-a întrebat:

‒ Pe cine căutați?

5Ei I-au răspuns:

‒ Pe Isus nazarineanul!

El le-a zis:

‒ Eu sunt!

Iuda, cel care L-a trădat, stătea și el împreună cu ei. 6Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ.

7El i-a întrebat din nou:

‒ Pe cine căutați?

Ei I-au zis:

‒ Pe Isus nazarineanul!

8Isus a răspuns:

‒ V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutați, lăsați-i pe aceștia să se ducă!

9 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat“. 10Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. 11Însă Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ți sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?“.

Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru

(Mt. 26:57, 69‑70; Mc. 14:66‑68; Lc. 22:54‑57)

12Atunci cohorta, comandantul ei și gărzile iudeilor L-au arestat pe Isus, L-au legat 13și L-au dus mai întâi la Ana. Căci acesta era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. 14Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.

15Simon Petru și un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut de marele preot și a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut de marele preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa, apoi l-a adus pe Petru înăuntru.

17Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru:

‒ Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii Acestui Om?

El a zis:

‒ Nu sunt!

18Sclavii și gărzile făcuseră un foc de cărbuni, pentru că era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea.

19Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. 20Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis. Întotdeauna i-am învățat pe oameni în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns. 21De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată că ei știu ce am vorbit“.

22După ce a spus Isus acestea, un slujitor din gărzile care stăteau acolo I-a dat o palmă lui Isus, zicând:

‒ Așa-i răspunzi marelui preot?

23Isus i-a răspuns:

‒ Dacă am spus ceva rău, dovedește ce anume este rău. Dar dacă am spus ce este bine, de ce Mă bați?

24Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

A doua și a treia lepădare a lui Petru

(Mt. 26:71‑75; Mc. 14:69‑72; Lc. 22:58‑62)

25Simon Petru stătea acolo și se încălzea.

Ei l-au întrebat:

‒ Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?

Dar el a negat și a zis:

‒ Nu sunt!

26Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:

‒ Nu te-am văzut eu în grădină cu El?

27Petru a negat din nou. Și imediat a cântat cocoșul.

Isus înaintea lui Pilat

(Mt. 27:11‑31; Mc. 15:2‑20; Lc. 23:2‑5, 13‑25)

28Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era în zori. Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească și să poată mânca jertfa de Paște.

29Așadar, Pilat a ieșit la ei și le-a zis:

‒ Ce acuzație aduceți împotriva Acestui Om?

30Ei au răspuns și i-au zis:

‒ Dacă Acesta nu era Unul Care face rău, nu L-am fi dat pe mâna ta!

31Atunci Pilat le-a zis:

‒ Luați-L voi și judecați-L potrivit cu Legea voastră!

Iudeii i-au răspuns:

‒ Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni.

32 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară.

33Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus și I-a zis:

‒ Ești Tu Împăratul iudeilor?

34Isus a răspuns:

‒ De la tine însuți spui lucrul acesta sau ți l-au spus alții despre Mine?

35Pilat a răspuns:

‒ Sunt eu cumva iudeu? Poporul Tău și conducătorii preoților Te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut?

36Isus a răspuns:

‒ Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum, Împărăția Mea nu este de aici.

37Atunci Pilat I-a zis:

‒ Deci ești Tu Împărat?

Isus a răspuns:

‒ Tu o spui: sunt Împărat! Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

38Pilat L-a întrebat:

‒ Ce este adevărul?

Și zicând aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis:

‒ Eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. 39Dar este obiceiul vostru să vă eliberez un deținut cu ocazia Paștelui. Vreți deci să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?

40Ei au strigat din nou:

‒ Nu pe El, ci pe Barabba!

Barabba era un răsculat.

2 Samuel 15

Răzvrătirea lui Absalom

1După aceea, Absalom și-a făcut rost de un car, de cai și de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. 2Absalom se scula dimineață și stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetății. Oricine venea la rege cu vreo neînțelegere, pe care acesta s-o judece, Absalom îl chema la el și-l întreba: „Din care cetate ești?“, iar acesta îi spunea: „Slujitorul tău este dintr-una din semințiile lui Israel“. 3Atunci Absalom îi zicea: „Vezi, cererea ta este bună și dreaptă, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta“. 4Apoi Absalom spunea: „Dacă m-ar pune cineva judecător în țară, atunci oricine ar avea vreo neînțelegere sau vreun motiv de judecată ar veni la mine, iar eu i-aș face dreptate!“. 5Iar când se apropia cineva să se plece înaintea lui, el îi întindea mâna, îl îmbrățișa și îl săruta. 6Așa făcea Absalom cu toți cei din Israel care veneau la rege pentru judecată. Astfel, Absalom a câștigat inima bărbaților lui Israel.

7După o perioadă de patru ani, Absalom i-a zis regelui:

‒ Dă-mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l-am făcut Domnului, 8căci, în timp ce se afla în Aram, la Gheșur, slujitorul tău a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi la Ierusalim, voi sluji Domnului!“.

9Regele i-a răspuns:

‒ Mergi în pace.

Absalom s-a ridicat și a plecat la Hebron. 10Dar Absalom a trimis spioni în toate semințiile lui Israel, spunând: „Atunci când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: «Absalom s-a întronat la Hebron!»“. 11Două sute de oameni din Ierusalim au mers cu Absalom, fiind invitații acestuia. În naivitatea lor, ei mergeau fără să știe nimic. 12În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Conspirația lua amploare, și tot mai mult popor trecea de partea lui Absalom.

Fuga lui David

13Atunci a venit un mesager la David, zicând:

‒ Inimile oamenilor lui Israel sunt de partea lui Absalom.

14Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor săi care erau cu el în Ierusalim:

‒ Ridicați-vă! Să fugim, căci altfel nu vom avea nicio scăpare din fața lui Absalom. Grăbiți-vă, să plecăm! Altfel, el se va grăbi, ne va ajunge, va arunca nenorocirea asupra noastră și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.

15Slujitorii regelui i-au zis acestuia:

‒ Iată, slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va alege stăpânul nostru, regele.

16Astfel, regele a ieșit, fiind urmat de întreaga sa familie. A lăsat însă zece țiitoare ca să îngrijească de palat. 17Regele a ieșit împreună cu toți cei care-l urmau și s-au oprit la cea din urmă casă. 18Toți slujitorii săi au trecut pe lângă el. Toți cheretiții, toți peletiții și toți cei șase sute de ghitiți, care veniseră în urma lui din Gat, au trecut înaintea regelui.

19Regele i-a zis atunci ghititului Itai:

‒ Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te și rămâi cu regele Absalom, căci ești un străin și ai fost alungat din țara ta. 20De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești, mergând împreună cu noi? Eu merg acolo unde trebuie să merg! Întoarce-te și ia-i cu tine și pe frații tăi! Îndurarea și credincioșia să fie cu tine!

21Itai i-a răspuns regelui:

‒ Viu este Domnul și viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viață, acolo se va afla și slujitorul tău.

22Atunci David i-a zis lui Itai:

‒ Bine, vino și treci înainte!

Astfel, și ghititul Itai, împreună cu toți oamenii lui și cu toți copiii care erau cu el, au trecut înainte. 23În timp ce treceau cu toții, oamenii din întreaga țară plângeau cu voce tare. Regele a traversat pârâul Chidron și toți oamenii s-au îndreptat spre drumul dinspre deșert.

24Se afla acolo și Țadok, împreună cu toți leviții, ducând Chivotul legământului cu Dumnezeu. Leviții au așezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când tot poporul a ieșit din cetate. 25După aceea, regele i-a zis lui Țadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoință înaintea Domnului, atunci El mă va aduce înapoi și mă va lăsa să revăd Chivotul și Locuința Lui. 26Dacă însă va spune: «Nu Îmi ești plăcut!», atunci iată-mă, El să facă cu mine ce consideră că este bine!“. 27Regele i-a mai zis preotului Țadok: „Oare nu ești tu un văzător? Întoarceți-vă în pace în cetate, atât tu și fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar cu fiul său Ionatan. 28Eu voi aștepta la vadurile deșertului până voi primi vești de la voi“.

29Astfel, Țadok și Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim, și au rămas acolo. 30David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit și desculț. Toți oamenii care erau cu el și-au acoperit capetele și urcau și ei, plângând. 31David a fost înștiințat: „Ahitofel este printre cei care au conspirat împreună cu Absalom“. Atunci David a zis: „Doamne, Te rog, fă ca sfatul lui Ahitofel să pară o nebunie!“.

32Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obișnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Hușai îl aștepta acolo cu tunica sfâșiată și cu țărână pe cap. 33David i-a zis: „Dacă vii cu mine, îmi vei fi o povară. 34Dacă însă te vei întoarce în cetate și-i vei spune lui Absalom: «Eu voi fi slujitorul tău, o, rege. Cândva am fost slujitorul tatălui tău, însă acum voi fi slujitorul tău!», atunci vei putea să schimbi, în favoarea mea, sfatul lui Ahitofel. 35Oare nu vor fi acolo, cu tine, preoții Țadok și Abiatar? Orice vei auzi vorbindu-se în palatul regelui să le spui preoților Țadok și Abiatar. 36Se mai află acolo, cu ei, și fiii lor: Ahimaaț, fiul lui Țadok, și Ionatan, fiul lui Abiatar. Să-mi trimiteți prin ei orice știre pe care o veți afla“.

37Hușai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra în cetate.

2 Samuel 19

1Lui Ioab i s-a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom“. 2Astfel, în ziua aceea, victoria s-a transformat în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându-se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său“. 3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“.

5Ioab a intrat în palat la rege și i-a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. 6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ți-ar fi plăcut. 7Așadar, ridică-te, ieși și vorbește-le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe și până astăzi“. 8Regele s-a dus și s-a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându-se: „Iată că regele s-a așezat la poartă!“. Și tot poporul a venit înaintea regelui.

David se întoarce la Ierusalim

Între timp Israel fugise, fiecare la casa lui. 9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne-a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a eliberat din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, alungat de Absalom. 10Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să-l aduceți pe rege înapoi?“.

11Când a aflat regele David ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați-i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să-l aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să-l aduceți acasă pe rege?»“. 13Iar lui Amasa să-i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul armatei, în locul lui Ioab“.

14 Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să-i spună regelui: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi“. 15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să-l întâmpine pe rege și să-l treacă Iordanul.

16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să-l întâmpine pe regele David. 17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. 18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință. Șimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.

19El i-a zis regelui:

‒ Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu-și aducă aminte de răul pe care slujitorul său i l-a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. 20Căci eu, slujitorul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif ca să-l întâmpin pe stăpânul meu, regele.

21Abișai, fiul Țeruiei, a zis:

‒ Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l-a blestemat pe unsul Domnului?

22Însă David a zis:

‒ Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?

23Apoi regele i-a zis lui Șimei:

‒ Nu vei muri.

Și regele i-a promis printr-un jurământ.

24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu-și îngrijise picioarele, nu-și aranjase barba și nu-și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.

25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l-a întrebat:

‒ Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?

26El a răspuns:

‒ O, rege, stăpânul meu, slujitorul tău, fiind olog, s-a gândit: „Voi pune șaua pe măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele“. Slujitorul meu însă m-a trădat. 27L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine. 28Căci toți cei din familia tatălui meu merită să fie pedepsiți cu moartea de către stăpânul meu, regele. Cu toate acestea, tu i-ai dat voie slujitorului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?

29Regele i-a zis:

‒ De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.

30Mefiboșet i-a zis regelui:

‒ Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s-a întors teafăr acasă.

31Ghiladitul Barzilai a venit din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să-l însoțească până dincolo de Iordan. 32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.

33Regele i-a zis lui Barzilai:

‒ Însoțește-mă, iar eu îți voi asigura hrana atât timp cât ești cu mine la Ierusalim.

34Dar Barzilai i-a zis regelui:

‒ Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă duc cu regele la Ierusalim? 35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie slujitorul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? 36Slujitorul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi-ar oferi regele o asemenea răsplată? 37Dă-i voie, te rog, slujitorului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată-l pe slujitorul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.

38Regele i-a răspuns:

‒ Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.

39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele l-a sărutat pe Barzilai și l-a binecuvântat, iar acesta s-a întors acasă. 40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l-au ajutat pe rege să traverseze.

41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i-au zis:

‒ De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te-au furat și l-au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?

42Toți bărbații lui Iuda le-au răspuns bărbaților lui Israel astfel:

‒ Pentru că regele este rudă cu noi. Deci, de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?

43Bărbații lui Israel le-au zis bărbaților lui Iuda:

‒ Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l-am chemat pe regele nostru înapoi.

Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.

2 Cronici 11

1Când Roboam a ajuns la Ierusalim, a adunat Casa lui Iuda și a lui Beniamin – o sută optzeci de mii de bărbați aleși și gata de luptă – ca să lupte împotriva lui Israel și să aducă din nou regatul sub stăpânirea lui Roboam. 2Dar Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: 3„Spune-le lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, și întregului Israel din Iuda și din Beniamin: 4«Așa vorbește Domnul: ‘Să nu porniți la luptă împotriva fraților voștri! Întoarceți-vă fiecare acasă, căci de la Mine a venit lucrul acesta’»“. Ei au ascultat cuvintele Domnului, s-au întors acasă și, astfel, n-au mai pornit împotriva lui Ieroboam.

Domnia lui Roboam peste Iuda

5Roboam a locuit la Ierusalim și a construit cetăți de apărare în Iuda: 6Betleem, Etam, Tekoa, 7Bet-Țur, Soco, Adulam, 8Gat, Mareșa, Zif, 9Adoraim, Lachiș, Azeka, 10Țora, Aialon și Hebron. Aceste cetăți se aflau pe teritoriul lui Iuda și al lui Beniamin și erau fortificate. 11El a întărit aceste fortărețe, a numit peste ele conducători și a pregătit magazii cu alimente, ulei și vin. 12În fiecare din aceste cetăți a pus scuturi și sulițe și le-a întărit foarte mult. Iuda și Beniamin erau de partea lui.

13Preoții și leviții, care se așezaseră în tot Israelul, s-au înfățișat înaintea lui, venind din toate teritoriile. 14Leviții își părăsiseră pășunile și proprietățile și veniseră în Iuda, la Ierusalim, căci Ieroboam și fiii lui îi împiedicaseră să-și mai împlinească slujba de preoți ai Domnului. 15Ieroboam își numise propriii lui preoți pentru înălțimile, țapii și vițeii pe care-i făcuse. 16Toți aceia din semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor. 17Astfel, ei au consolidat regatul lui Iuda și, timp de trei ani, l-au susținut pe Roboam, fiul lui Solomon, căci ei au umblat pe calea lui David și a lui Solomon timp de trei ani.

Familia lui Roboam

18Roboam a luat-o de soție pe Mahalat, fata lui Ierimot, fiul lui David, și a lui Abihail, fata lui Eliab, fiul lui Ișai. 19Ea i-a născut următorii fii: Ieuș, Șemaria și Zaham. 20Apoi, el s-a căsătorit cu Maaca, fata lui Absalom, care i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza și pe Șelomit. 21Roboam a iubit-o pe Maaca, nepoata lui Absalom, mai mult decât pe toate soțiile și țiitoarele sale (el a avut optsprezece soții și șaizeci de țiitoare și i s-au născut douăzeci și opt de fii și șaizeci de fiice). 22Roboam l-a numit căpetenie pe Abia, fiul Maacăi, ca astfel să fie conducătorul fraților săi, căci dorea să-l facă rege. 23El a avut pricepere și i-a împrăștiat pe unii dintre fiii lui prin toate regiunile lui Iuda și ale lui Beniamin, prin toate cetățile fortificate ale acestora, unde le-a dat hrană din belșug și le-a căutat o mulțime de soții.