2 Împărați 12, 2 Timotei 3
2 Împăraţilor 12
1Ioas s-a făcut împărat în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Țibia, din Beer-Șeba. 2Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada. 3Numai că înălțimile n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. 4Ioas a zis preoților: „Tot argintul închinat și adus în Casa Domnului, argintul ieșit la numărătoare, și anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după prețuirea făcută, și tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului, 5preoții să-l ia, fiecare, de la cei pe care-i cunoaște și să-l întrebuințeze la dregerea casei, oriunde se va găsi ceva de dres.” 6Dar s-a întâmplat că, în al douăzeci și treilea an al împăratului Ioas, preoții încă nu dreseseră stricăciunile casei. 7Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „Pentru ce n-ați dres stricăciunile casei? Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții voștri, ci să-l dați pentru dregerea stricăciunilor casei.” 8Preoții s-au învoit să nu mai ia argint de la popor și să nu mai fie însărcinați cu dregerea stricăciunilor casei. 9Atunci, preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac și a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoții care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului. 10Când vedeau că este mult argint în ladă, se suiau logofătul împăratului cu marele preot și strângeau și numărau argintul care se afla în Casa Domnului. 11Încredințau argintul cântărit în mâinile celor însărcinați cu facerea lucrărilor la Casa Domnului. Și dădeau argintul acesta teslarilor și lucrătorilor care lucrau în Casa Domnului, 12zidarilor și cioplitorilor de pietre pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului și pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile casei. 13Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trâmbițe, niciun vas de aur sau de argint, 14ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuințeze pentru dregerea Casei Domnului. 15Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit. 16Argintul jertfelor pentru vină și al jertfelor de ispășire nu era adus în Casa Domnului, ci era pentru preoți.
Hazael spre Ierusalim. Ioas omorât
17Atunci, Hazael, împăratul Siriei, s-a suit și s-a bătut împotriva Gatului și l-a cucerit. Hazael avea de gând să se suie împotriva Ierusalimului. 18Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, și anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram și de Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, ce închinase el însuși și tot aurul care se găsea în vistieriile Casei Domnului și casei împăratului. Și a trimis totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului. 19Celelalte fapte ale lui Ioas și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 20Slujitorii lui s-au răsculat, au făcut o uneltire și au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la coborâșul de la Sila. 21Iozacar, fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, slujitorii lui, l-au lovit și a murit. Apoi l-au îngropat cu părinții săi, în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.
2 Timotei 3
1Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, 3fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, 4vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia. 6Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte, 7care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului. 8După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința. 9Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată și a celor doi oameni. 10Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, 11prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat, și totuși Domnul m-a izbăvit din toate. 12De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți. 13Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. 14Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: 15din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. 16Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, 17pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Comentarios