Contemplarea și credința

Toate definițiile pe care le putem găsi pentru cuvântul „contemplare” au ceva abstract, care ne bagă în ceață, în loc să ne facă termenul mai accesibil. Potrivit DEX, contemplarea e o „atitudine de meditație sau de privire, de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active”. Înțelegem astfel că, atunci când omul contemplă, este pasiv, nu activ. În limbajul nostru cel de toate zilele, asociem mereu contemplarea cu visarea, cu pierderea de vreme, cu o stare inutilă și ineficientă.

În preajma sărbătorilor recente, m-am oprit asupra unui verset din Psalmii lui David:

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui. (Psalmii 27:4)

Și am pus sub interogație dorințele și trăirile psalmistului, comparându-le cu ale mele. Oare mi-aș dori să locuiesc toată viața în Casa Domnului? Ce înseamnă să privesc frumusețea Domnului? Este ea vizibilă sau invizibilă ochiului omenesc? Cât timp te poți minuna de un templu – o zi, o săptămână, șase luni, un an? Cine s-a mai minunat de un templu toată viața? După ce i-ai învățat pe de rost fiecare centimetru de materie și de culoare, oare mai rămâne loc de minunare?

Pentru a privi frumusețea Domnului, cu siguranță e nevoie de contemplare, dar nu de una pasivă, ci de una activă... o contemplare care își depășește sau își rescrie definiția. Putem vedea și în lucrurile și oamenii din jurul nostru că Dumnezeu Și-a imprimat frumusețea în ceea ce ne înconjoară, în ceea ce este vizibil ochiului de carne: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20).  

Însă omul credincios poate contempla activ frumusețea Domnului prin ochii credinței:

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

Prin credință, activăm o vedere diferită și avem acces la o altă dimensiune a frumuseții lui Dumnezeu, care ne atrage mereu spre El, de care ne putem minuna nu doar în viața de aici, ci și în viața viitoare. Contemplarea lui Dumnezeu ne stârnește dorința de a ne asemăna tot mai mult cu El. Iar bucuria de a sălășlui în frumusețea Lui desăvârșită ne mărește credința. Ucenicii I-au cerut Domnului să le mărească credința, iar răspunsul Lui a fost mereu același – să le arate lucrările Tatălui. Fiindcă atunci când privești la El și la lucrările Lui, această contemplare activă îți mărește credința. Așa să ne ajute Dumnezeu!