Cu toții am pierdut ceva la un moment dat. Mă refer la lucruri necesare: chei, portofel, telefon, acte, parole etc. Treci prin momente de frustrare și de nervi pentru că de obicei constați că ai pierdut acele lucruri atunci când ai cea mai mare nevoie de ele. De obicei te trezești fără chei atunci când trebuie să te urci în mașină sau când ajungi acasă și trebuie să deschizi ușa. Constați că nu-ți găsești buletinul atunci când funcționarul de la ghișeu ți-l cere. Nu mai vorbim de parole, fie de la emailuri, social media sau portofele virtuale.
În general vorbind, pierderea o resimțim mai tare (sau mai slab) în funcție de costul pe care trebuie să-l plătim (și aici nu mă refer doar la bani). Când pierzi pe cineva drag simți costul cel mai mare, pe când alte lucruri se pot înlocui. Pentru astfel de oameni care au pierdut pe cineva drag, ne rugăm și îi sprijinim. Dar ce facem cu acei oameni pe care i-am văzut odată în biserică și acum nu-i mai vedem și auzim că au luat-o pe alte căi?!
Există un moment în care Isus își trimite ucenicii la „oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10). Oare de ce face Isus acest lucru? Oare de ce-i numește Isus pe acești oameni „oi pierdute”? Ce vrea el să-i învețe pe ucenicii de atunci… și de azi? De altfel, nu este prima dată când Isus vorbește despre ceva pierdut și oportunitatea de a găsi acel lucru. El spune despre Sine că a venit „să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Această preocupare a lui Isus ne arată calea purtării de grijă și a empatiei. Isus simte cu cel care are nevoie de ajutor și mai ales cu cel care are nevoie de mântuire. Ne (mai) pasă nouă de cei pierduți? Îi căutăm? Ne rugăm pentru ei?
Pe de altă parte această preocupare a lui Isus ne aduce aminte că, cuvântul în sine (pierdut) înseamnă că acel lucru are un proprietar. Cristos a venit să răscumpere ce a fost a Lui. Oamenii sunt creația Lui și ei își vor găsit liniștea și împlinirea doar în brațele Celui care i-a creat. La fel cum și noi declarăm pierdut ceva ce ne aparținea, la fel Cristos îi numește pierduți pe cei care sunt ai Lui. Iar noi acum, la fel ca ucenicii atunci, suntem trimișii Lui pentru ca cei care sunt ai Lui să fie recuperați și restaurați.
Dar mai există un motiv pentru care Isus este preocupat de acești oameni. Din moment ce-i trimite pe ucenici să-i caute, înțelegem că ei sunt o pierdere recuperabilă. Pentru că în Cristos, chiar și cel care s-a îndepărtat cel mai tare are o șansă să fie restaurat și mântuit. În Cristos, chiar și ceea ce noi numim pierdere poate fi recuperat și restaurat în moduri în care noi nici nu ne gândim.