Suntem așa de binecuvântați! Și acesta în sine ar putea fi o afirmație care să genereze râuri de cuvinte și propoziții care să explice afirmația aceasta.
Dar azi, această afirmație se referă la modul minunat în care Domnul a rânduit această succesiune a anotimpurilor, ciclul în care noi ne aflăm este acela în care toate în jur prind viață: verdeața, iarba, copacii, pomii, pădurile se îmbogățesc cu o coroană spectaculoasă de verdeață. Suntem în ciclul primăverii/verii în care seva urcă din pământ în plante și dau naștere acestui spectacol de viață.
Dar există totuși ceva mai spectaculos! Este sezonul celor care n-au văzut dar au crezut. Este sezonul generat de necredința lui Toma, care n-a fost altceva decât un pas necesar pentru cimentarea credinței celor care n-au văzut, dar vor urma să creadă. Este de fapt mai mult decât un sezon. Este sezon doar prin prisma faptului că a existat o perioadă de necredință în viața noastră, dar acum trăim doar în acest anotimp al credinței. Nu este alt sezon pentru cei care au intrat în acest sezon, pentru că cealaltă variantă este despărțirea de Cristos și moartea.
Acest anotimp al celor care n-au văzut dar au crezut este timpul în care viața dă naștere la viață. Un timp în care suntem chemați să spunem altora despre ceea ce n-am văzut, dar am crezut sau la prezent, despre ceea ce nu vedem, dar credem. Un timp în care acest non-sens pentru lume să capete sens în perspectiva jertfei lui Cristos și a eternității.
Acest anotimp al celor care n-au văzut dar au crezut mai înseamnă o minte luminată de Cristos. O perspectivă schimbată. Când se întâmplă această schimbare, mintea începe să proceseze cu partea nefolosită de la Eden încoace. Acea parte care-i deschide dimensiunea nevăzutului (în care locuiește Cristos) care are mai mare importanță și valoare decât dimensiunea prezentului, iar această dimensiune a nevăzutului se poate accesa doar prin credință. Asta nu înseamnă negarea realității văzute, ci acceptarea realității nevăzute în care locuiește Cristos care a „generat” realitatea văzută.
Acest anotimp al celor care n-au văzut dar au crezut transformă modul cum iubim și cum sperăm. Nu suntem singuri, suntem „cei” (Ioan 20:29), nu „cel” și asta aduce (sau ar trebui să aducă) un mod nou în care mă raportez la cel văzut și la Cel nevăzut. Și asta are de-a face cu iubirea aproapelui și trăirea cu speranța revenirii lui Cristos.
Ești, deci, binecuvântat! Să trăiești într-un anotimp în care cei care cred n-au fost martori oculari ai Învierii, dar sunt martorii propriei lor schimbări făcute de Cristos. Să faci parte din rândul celor care n-au văzut, dar au crezut – asta-i binecuvântare!