Iacov 2

1Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului. 2Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare și intră și un sărac îmbrăcat prost 3și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: „Tu șezi în locul acesta bun!” și apoi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Șezi jos la picioarele mele!”, 4nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? 5Ascultați, preaiubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? 6Și voi înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătoriilor? 7Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați? 8Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți. 9Dar, dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege. 10Căci cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate. 11Căci Cel ce a zis: „Să nu preacurvești” a zis și: „Să nu ucizi.” Acum, dacă nu preacurvești, dar ucizi, te faci călcător al Legii. 12Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o Lege a slobozeniei: 13căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruiește judecata. 14Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? 15Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele 16și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? 17Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. 18Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele.” Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele. 19Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și dracii cred… și se înfioară! 20Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? 21Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. 23Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire” și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. 24Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință. 25Tot așa, curva Rahav n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte când a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale? 26După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

Geneza 15

Sămânța lui Avram

1După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.” 2Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3Și Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.” 4Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.” 5Și după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta.” 6Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Țara făgăduită seminței lui Avram

7Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ți dau în stăpânire țara aceasta.” 8Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni?” 9Și Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.” 10Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două și a pus fiecare bucată una în fața alteia, dar păsările nu le-a despicat. 11Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit. 12La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram și iată că l-a apucat o groază și un mare întuneric. 13Și Domnul a zis lui Avram: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății. 15Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. 16În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.” 17După ce a asfințit soarele, s-a făcut un întuneric adânc și iată că a ieșit un fum ca dintr-un cuptor și niște flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: „Seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, 19și anume țara cheniților, a cheniziților, a cadmoniților, 20a hetiților, a fereziților, a refaimiților, 21a amoriților, a canaaniților, a ghirgasiților și a iebusiților.”

2 Cronici 20

Biruința lui Iosafat asupra moabiților și amoniților

1După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon și cu ei niște maoniți au pornit cu război împotriva lui Iosafat. 2Au venit și au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon-Tamar, adică En-Ghedi.” 3În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda. 4Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul. 5Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi. 6Și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi? 7Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului Tău Israel și n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire seminței lui Avraam, care Te iubea? 8Ei au locuit-o și Ți-au zidit în ea un locaș sfânt pentru Numele Tău, zicând: 9‘Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mântui!’ 10Acum, iată, fiii lui Amon și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre când venea din țara Egiptului – căci s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit –, 11iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! 12O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” 13Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor. 14Atunci, Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. 15Și Iahaziel a zis: „Ascultați, tot Iuda și locuitorii din Ierusalim, și tu, împărate Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: ‘Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu. 16Mâine coborâți-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Țiț și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel. 17Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; mâine, ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!’” 18Iosafat s-a plecat cu fața la pământ și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. 19Leviții dintre fiii chehatiților și dintre fiii coreiților s-au sculat și au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 20A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: „Ascultați-mă, Iuda și locuitorii Ierusalimului! Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” 21Apoi, în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!” 22În clipa când au început cântările și laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Și au fost bătuți. 23Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Și, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alții să se nimicească. 24Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustia, s-au uitat înspre mulțime, și iată că ei erau niște trupuri moarte întinse pe pământ și nimeni nu scăpase. 25Iosafat și poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogății și lucruri scumpe și au luat atât de multe, că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. 26A patra zi, s-au strâns în Valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul, de aceea au numit locul acesta Valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. 27Toți oamenii din Iuda și din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli și s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmașii lor. 28Au intrat în Ierusalim și în Casa Domnului, în sunete de alăute și de harpe și trâmbițe. 29Groaza Domnului a apucat toate împărățiile celorlalte țări când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmașilor lui Israel. 30Și împărăția lui Iosafat a fost liniștită și Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.

Sfârșitul domniei lui Iosafat

31Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Azuba, fata lui Șilhi. 32El a mers pe calea tatălui său, Asa, și nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului. 33Numai că înălțimile n-au fost îndepărtate, și poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinților săi. 34Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraților lui Israel. 35După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită. 36S-a unit cu el ca să zidească niște corăbii, care să meargă la Tarsis, și au făcut corăbii la Ețion-Gheber. 37Atunci, Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareșa, a prorocit împotriva lui Iosafat și a zis: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îți nimicește lucrarea.” Și corăbiile au fost sfărâmate și n-au putut să se ducă la Tarsis.

Isaia 41

Israel să se încreadă în Domnul

1„Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă! Să-și învioreze popoarele puterea, să înainteze și să vorbească! Să ne apropiem și să ne judecăm împreună. 2Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri și împărați? Cine le face sabia praf și arcul, o pleavă luată de vânt? 3El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui. 4Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel dintâi și Același până în cele din urmă veacuri. 5Ostroavele văd lucrul acesta și se tem, capetele pământului tremură: se apropie și vin. 6Se ajută unul pe altul și fiecare zice fratelui său: ‘Fii cu inimă!’ 7Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruiește cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: ‘Este bună’, și țintuiește idolul în cuie ca să nu se clatine. 8Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânța lui Avraam, prietenul Meu, 9tu, pe care te-am luat de la marginile pământului și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată, căruia ți-am zis: ‘Tu ești robul Meu, te aleg și nu te lepăd’, 10nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. 11Iată, înfruntați și acoperiți de rușine vor fi toți cei ce sunt mâniați pe tine; vor fi nimiciți și vor pieri cei ce ți se împotrivesc. 12Îi vei căuta, și nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciți, vor fi pierduți cei ce se războiau cu tine. 13Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor! 14Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov și rămășiță slabă a lui Israel, căci Eu îți vin în ajutor’, zice Domnul, ‘și Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.’ 15Iată, te fac o sanie ascuțită, nouă de tot, cu mulți dinți; vei zdrobi, vei sfărâma munții și vei face dealurile ca pleava. 16Le vei vântura și le va lua vântul și un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel. 17Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi. 18Voi face să izvorască râuri pe dealuri și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz și pământul uscat în șuvoaie de ape; 19voi sădi cedri, salcâmi, mirți și măslini în pustie; voi pune chiparoși, ulmi și merișori turcești la un loc în pustie, 20ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri și Sfântul lui Israel le-a zidit. 21Apărați-vă pricina”, zice Domnul, „arătați-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov. 22„Să le arate și să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-ați făcut vreodată? Spuneți, ca să luăm seama la ele și să le vedem împlinirea, sau vestiți-ne viitorul. 23Spuneți-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să știm că sunteți dumnezei, faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții. 24Iată că nu sunteți nimic și lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi. 25Am sculat pe cineva de la miazănoapte și vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi și-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. 26Cine a vestit lucrul acesta de la început ca să-l știm, și cu mult înainte ca să zicem: ‘Are dreptate’? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit și nimeni n-a auzit cuvintele voastre. 27Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: ‘Iată-i, iată-i!’ și Ierusalimului: ‘Îți trimit un vestitor de vești bune!’ 28Căci Mă uit, și nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba. 29Iată că toți sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!