top of page

05 Noiembrie

ree

Osea 11, Psalmii 131-134





Osea 11

Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel

1„Când Israel era doar un copil, îl iubeam

și l-am chemat pe fiul Meu din Egipt.

2Cu cât îi chemau profeții,

cu atât se îndepărtau de ei;

jertfeau baalilor

și ardeau tămâie chipurilor cioplite.

3Eu l-am învățat pe Efraim să meargă,

luându-l în brațe,

dar ei n-au recunoscut

că Eu i-am vindecat.

4I-am tras cu funii omenești,

cu legături de dragoste.

Am fost pentru ei asemenea celor ce-și ridică până la obraji copiii,

și M-am aplecat spre ei ca să-i hrănesc.

5Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului,

dar asirianul va fi împăratul lor,

pentru că au refuzat să se pocăiască.

6Sabia se va dezlănțui în cetățile lor,

le va distruge zăvoarele porților

și-i va devora din cauza planurilor lor rele.

7Dar poporul Meu este pornit la necredincioșie față de Mine.

De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt,

El nu-i va înălța nicidecum.

8Cum să te dau, Efraim?

Cum să te predau, Israel?

Cum aș putea să-ți fac ca Admei?

Cum să Mă port cu tine ca și cu Țeboimul?

Mi se zbate inima în Mine

și toată ființa-Mi freamătă de compasiune.

9Nu voi acționa potrivit cu mânia Mea;

nu Mă voi întoarce să-l distrug pe Efraim,

căci Eu sunt Dumnezeu, nu om,

sunt Cel Sfânt din mijlocul tău

și nu voi veni cu mânie.

10Ei vor merge după Domnul

Care va rage ca un leu.

Când El va rage,

fiii Lui vor veni tremurând din vest.

11Vor veni tremurând

ca păsările din Egipt

și ca porumbeii din Asiria,

iar Eu îi voi așeza în casele lor“,

zice Domnul.

Păcatul poporului

12Efraim M-a înconjurat cu minciună,

iar Casa lui Israel – cu înșelătorie,

dar Iuda încă umblă cu Dumnezeu

și este credincios față de Cel Sfânt


Psalmii 131

O cântare de pelerinaj. A lui David.

1 Doamne, inima mea nu este arogantă,

iar privirea mea nu este mândră.

Nu umblu după lucruri prea mari

și prea mărețe pentru mine.

2Dimpotrivă, mi-am odihnit și mi-am liniștit sufletul,

ca un copil înțărcat lângă mama lui;

sufletul îmi este ca un copil înțărcat.

3Israel, pune-ți speranța în Domnul,

de acum și pentru totdeauna!


Psalmii 132

O cântare de pelerinaj

1 Doamne, amintește-Ți de David

și de toate necazurile lui,

2de cel ce I-a jurat Domnului,

de cel ce I-a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov:

3„Nu voi intra în casa mea,

nici nu mă voi sui în așternutul patului meu,

4nu voi da somn ochilor mei,

nici ațipire pleoapelor mele,

5până când nu voi găsi un loc pentru Domnul,

o Locuință pentru Puternicul lui Iacov“.

6„Iată, noi am auzit despre Chivot în Efrata

și l-am găsit pe terenurile lui Iair.

7Să mergem la Lăcașul Lui!

Să ne închinăm lângă scăunașul picioarelor Sale!“.

8Ridică-Te, Doamne, și vino la locul Tău de odihnă,

Tu și Chivotul puterii Tale!

9Preoții Tăi să se îmbrace cu dreptatea,

iar credincioșii Tăi să strige de bucurie.

10Datorită lui David, slujitorul Tău,

nu-Ți întoarce fața de la unsul Tău!

11 Domnul i-a jurat lui David credincioșie.

El nu-Și va retrage promisiunea:

„Îl voi pune pe tronul tău

pe unul dintre urmașii tăi.

12Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu

și învățăturile Mele, pe care Eu li le voi da,

atunci chiar și fiii lor vor sta pe tronul tău

pentru totdeauna“.

13Căci Domnul a ales Sionul;

El l-a dorit ca locuință a Sa.

14„Acesta este locul Meu de odihnă pentru totdeauna.

Aici voi locui, căci l-am dorit.

15Îi voi binecuvânta din belșug hrana

și-i voi sătura cu pâine pe cei nevoiași.

16Îi voi îmbrăca preoții cu mântuire,

iar credincioșii lui vor striga de bucurie.

17Acolo voi face să crească puterea lui David;

îi voi pregăti o candelă unsului Meu.

18Îi voi îmbrăca dușmanii cu rușine,

dar pe fruntea lui va străluci coroana“.


Psalmii 133

O cântare de pelerinaj. A lui David.

1Iată ce bine și ce plăcut este

când frații locuiesc împreună, în unitate!

2Este ca uleiul prețios pe creștetul capului,

coborând pe barbă,

pe barba lui Aaron,

coborând pe marginea veșmintelor lui.

3Este ca roua Hermonului,

care coboară pe munții Sionului,

căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea,

viața veșnică.


Psalmii 134

O cântare de pelerinaj.

1Iată, binecuvântați-L pe Domnul,

toți slujitorii Domnului,

voi, care stați în Casa Domnului în timpul nopții.

2Ridicați-vă mâinile spre Lăcașul cel sfânt

și binecuvântați-L pe Domnul!

3Din Sion să te binecuvânteze Domnul,

Creatorul cerurilor și al pământului.


 
 
 

Comentarii


bottom of page