top of page

21 Septembrie

acum 12 minute
7 min de citit
1 Timotei 5,  Deuter. 13, Cânt.cânt 7-8
1 Timotei 5, Deuter. 13, Cânt.cânt 7-8



1 Timotei 5

1Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați; 2pe femeile bătrâne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția. 3Cinstește pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. 4Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și-a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruiește zi și noapte în cereri și rugăciuni. 6Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă. 7Poruncește și aceste lucruri, ca să fie fără vină. 8Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. 9O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puțin de șaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, 10să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună. 11Dar pe văduvele tinere să nu le primești, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou 12și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintâi. 13Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit. 14Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, 15căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana. 16Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve. 17Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora. 18Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” și „Vrednic este lucrătorul de plata lui”. 19Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori. 20Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică. 21Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, și să nu faci nimic cu părtinire. 22Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat. 23Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin din pricina stomacului tău și din pricina deselor tale îmbolnăviri. 24Păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25Tot așa și faptele bune sunt cunoscute; și cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.


Deuteronomul 13

Pedepsirea prorocilor mincinoși

1Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune 2și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți-a vorbit el zicând: ‘Haidem după alți dumnezei – dumnezei pe care tu nu-i cunoști – și să le slujim!’, 3să n-asculți cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4Voi să mergeți după Domnul Dumnezeul vostru și de El să vă temeți; poruncile Lui să le păziți; de glasul Lui să ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți. 5Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru, care v-a scos din țara Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată de la calea în care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.

Pedeapsa pentru cel ce ațâță la închinarea la idoli

6Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți te ațâță în taină zicând: ‘Haidem și să slujim altor dumnezei!’, dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut, 7dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă, 8să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți și să nu-l ascunzi. 9Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare și apoi mâna întregului popor; 10să-l ucizi cu pietre și să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. 11Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.

Pedeapsa pentru o cetate din care ies ațâțători

12Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetățile pe care ți le-a dat ca locuință Domnul Dumnezeul tău: 13‘Niște oameni răi au ieșit din mijlocul tău și au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: «Haidem și să slujim altor dumnezei!»’ – dumnezei pe care tu nu-i cunoști –, 14să faci cercetări, să cauți și să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău, 15atunci să treci prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimicești cu desăvârșire împreună cu tot ce va fi în ea și să-i treci chiar și vitele prin ascuțișul sabiei. 16Să strângi toată prada în mijlocul pieței și să arzi de tot cu foc cetatea și toată prada ei înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături și niciodată să nu fie zidită din nou. 17Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârșire să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuțimea mâniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte și să te înmulțească, după cum a jurat lucrul acesta părinților tăi, 18dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi și făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.


Cântarea Cântărilor 7

1Ce frumoase îți sunt picioarele în încălțămintea ta, fată de domn!

Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca niște lănțișoare de pus la gât,

lucrate de mâinile unui meșter iscusit.

2Pântecele tău este un pahar rotund,

de unde nu lipsește vinul mirositor;

trupul tău este un snop de grâu,

încins cu crini.

3Amândouă țâțele tale sunt ca doi pui de cerb,

ca gemenii unei căprioare.

4Gâtul tău este ca un turn de fildeș;

ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă Poarta Bat-Rabim;

nasul tău este ca turnul Libanului,

care privește spre Damasc.

5Capul tău este cum e Carmelul

și părul capului tău este ca purpura împărătească:

până și un împărat ar fi înlănțuit de pletele tale!…

6Ce frumoasă și ce plăcută ești tu,

iubito, în mijlocul desfătărilor!

7Statura ta este ca finicul

și țâțele tale ca niște struguri.

8Îmi zic: „Mă voi sui în finic

și-i voi apuca crăcile!” Atunci, țâțele tale vor fi ca strugurii din vie,

mirosul suflării tale, ca al merelor.

9Și gura ta toarnă un vin ales,

care curge lin, ca răspuns la dezmierdările mele,

și alunecă pe buzele noastre când adormim! –

10Eu sunt a iubitului meu, și el dorește de mine.

11Vino, iubitule, haidem să ieșim pe câmp,

să mânem noaptea în sate!

12Dis-de-dimineață ne vom duce la vii

să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea

și dacă au înflorit rodiile.

Acolo îți voi da dragostea mea.

13Mandragorele își răspândesc mirosul

și deasupra ușii avem tot felul de roade bune, noi și vechi,

pe care pentru tine, iubitule, le-am păstrat.


Cântarea Cântărilor 8

1O, de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele!

Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta

și nimeni nu m-ar ține de rău.

2Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele;

ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin mirositor,

must din rodiile mele.

3Mâna lui stângă să fie sub capul meu

și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –

4Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului,

nu stârniți, nu treziți dragostea

până nu vine ea. –

5Cine este aceea care se suie din pustie

rezemată de iubitul ei și zicând:

„Te-am trezit sub măr;

acolo te-a născut mamă-ta,

acolo te-a născut și te-a făcut ea”? –

6Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău;

căci dragostea este tare ca moartea,

și gelozia este neînduplecată ca Locuința morților;

jarul ei este jar de foc,

o flacără a Domnului.

7Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,

și râurile n-ar putea s-o înece;

de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,

tot n-ar avea decât dispreț. –

8Avem o soră micuță,

care n-are încă țâțe.

Ce vom face cu sora noastră

în ziua când îi vor veni pețitorii?

9Dacă este zid,

vom zidi niște zimți de argint pe ea;

dar dacă este ușă,

o vom închide cu o scândură de cedru. –

10Eu sunt un zid și țâțele mele sunt ca niște turnuri;

în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

11Solomon avea o vie la Baal-Hamon;

a închiriat-o unor păzitori

și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.

12Via mea, care este a mea, o păstrez eu.

Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli,

și două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –

13Tu, care locuiești în grădini,

niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău:

binevoiește și fă-mă să-l aud! –

14Vino repede, iubitule,

ca o căprioară sau ca puiul de cerb

pe munții plini de mirozne!

 
 
 

Comentarii


bottom of page