top of page
Caută

07 August


Rut 1, Fapte 26



 


Rut 1

Naomi

1Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului. 2Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo. 3Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei. 4Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa și cealaltă, Rut și au locuit acolo aproape zece ani. 5Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat.

Rut se ține de Naomi

6Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine. 7Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda. 8Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine! 9Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns; 10și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.” 11Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri? 12Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii, 13ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.” 14Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacră-sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea. 15Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnată-ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnată-ta.” 16Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; 17unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!” 18Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit. 19Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?” 20Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi (Plăcută), ziceți-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. 21La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?” 22Astfel s-au întors din țara Moabului Naomi și noră-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.


Faptele Apostolilor 26

Pavel înaintea lui Agripa

1Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: 2„Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, 3căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculți cu îngăduință. 4Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. 5Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. 6Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri 7și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei! 8Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții? 9Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, 10și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. 11I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine. 12În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere și învoire de la preoții cei mai de seamă. 13Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul tovarășilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. 14Am căzut cu toții la pământ, și eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Îți este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui țepuș.’ 15‘Cine ești, Doamne?’, am răspuns eu. Și Domnul a zis: ‘Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. 16Dar scoală-te și stai în picioare, căci M-am arătat ție ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. 17Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul neamurilor, la care te trimit, 18ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.’ 19De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești. 20Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor. 21Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu și au căutat să mă omoare. 22Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii și Moise că are să se întâmple, 23și anume că Hristosul trebuie să pătimească și că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și neamurilor.” 24Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” 25„Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite. 26Împăratul știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț! 27Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Știu că crezi.” 28Și Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!” 29„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.”

Nevinovăția lui Pavel recunoscută

30Împăratul, dregătorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s-au sculat. 31Și când au plecat, ziceau unii către alții: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.” 32Și Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”

0 comentarii

Kommentare


bottom of page