Isaia 36

Ierusalimul, amenințat de către Sanherib

(2 Regi 18:13-37; 2 Cron. 32:1-19)

1În al paisprezecelea an al regelui Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, a venit împotriva tuturor cetăților fortificate ale lui Iuda și le-a cucerit. 2Împăratul Asiriei l-a trimis din Lachiș la regele Ezechia, în Ierusalim, pe Rab-Șache cu o armată puternică. El s-a oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului. 3Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, s-au dus la el.

4Rab-Șache le-a zis:

‒ Spuneți-i lui Ezechia:

„Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta? 5Eu spun că ‘sfat și putere pentru război’ sunt doar niște vorbe de pe buze. În cine te încrezi acum, de te-ai răsculat împotriva mea? 6Iată că te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, regele Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. 7Dacă îmi vei spune: ‘Noi ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!’, oare nu este El Acela ale Cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar!’»?

8Vino acum, te rog, și fă o înțelegere cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: eu îți voi da două mii de cai, dacă tu vei putea găsi călăreți pentru ei. 9Și cum vei putea îndepărta măcar o singură căpetenie dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu, când tu te încrezi în Egipt pentru care și călăreți? 10Mai mult, am venit eu oare fără Domnul împotriva acestei țări ca s-o distrug? Domnul mi-a zis: «Du-te împotriva acestei țări și distruge-o!»“.

11Atunci Eliachim, Șebna și Ioah i-au răspuns lui Rab-Șache:

‒ Vorbește, te rugăm, slujitorilor tăi în aramaică, pentru că o înțelegem. Nu ne vorbi în iudaică, în auzul poporului care este pe zid.

12Dar Rab-Șache a zis:

‒ Oare la stăpânul tău și la tine am fost trimis de stăpânul meu ca să spun aceste cuvinte? Oare nu am fost trimis la oamenii aceștia, care stau pe zid să-și mănânce propriile murdării și să-și bea propria urină împreună cu voi?

13Atunci Rab-Șache s-a ridicat și a strigat cu glas tare în limba iudaică, zicând:

‒ Ascultați cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! 14Așa vorbește împăratul:

„Nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească, fiindcă nu va putea să vă elibereze! 15Nu-l lăsați pe Ezechia să vă convingă să vă încredeți în Domnul, zicându-vă: «Cu siguranță, Domnul ne va elibera; cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!».

16Nu-l ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: «Faceți pace cu mine și veniți afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din fântâna lui, 17până voi veni și vă voi lua într-o țară ca a voastră, o țară cu belșug de grâne și de must, de pâine și de vii».

18Nu-l lăsați pe Ezechia să vă îndrume greșit, când zice: «Domnul ne va elibera!». Și-a eliberat vreunul dintre dumnezeii națiunilor țara din mâna împăratului Asiriei? 19Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului? Au eliberat ei Samaria din mâna mea? 20Care dintre toți dumnezeii acestor țări și-au eliberat țara din mâna mea? Prin urmare, cum ar putea Domnul să elibereze Ierusalimul din mâna mea?“.

21 Poporul a tăcut și nu i-a răspuns niciun cuvânt, căci porunca regelui era: „Să nu-i răspundeți!“.

22Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rab-Șache.

Apocalipsa 9

1Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I-a fost dată cheia fântânii spre Adânc. 2A deschis fântâna spre Adânc, și din fântână a ieșit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele și atmosfera s-au întunecat din cauza fumului din fântână. 3Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. 4Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu. 5Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om. 6În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar n-o vor găsi; vor tânji să moară, dar moartea va fugi de ei.

7Înfățișarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiți pentru război, iar pe capete aveau ceva ca niște coroane care păreau de aur. Fețele lor erau ca niște fețe de oameni; 8aveau părul ca părul de femeie, iar dinții ca de leu. 9Aveau armuri ca niște armuri de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul unor care trase de mulți cai care aleargă în război. 10Aveau cozi, ca scorpionii, și ace; și în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. 11Aveau peste ele ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este Abaddon, iar în greacă are numele de Apollyon.

12Primul „vai“ s-a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.

13Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, 14zicând celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, Eufrat!“. 15Cei patru îngeri, care fuseseră pregătiți chiar pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. 16Numărul soldaților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor.

17Iată cum am văzut în vedenie caii și pe cei care-i călăreau: aveau armuri de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca sulful. Capetele cailor erau ca niște capete de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și sulf. 18A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și sulful care ieșeau din gurile cailor. 19Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău.

20Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21Și nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de preacurvia lor și nici de furturile lor.