08 August

2 Samuel 3, 1 Corinteni 14

2 Samuel 3

Puterea lui David crește. Familia lui

1Războiul a ținut mult între casa lui Saul și casa lui David. David era tot mai tare, și casa lui Saul mergea slăbind. 2Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel; 3al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheșurului; 4al patrulea, Adonia, fiul Haghitei; al cincilea, Șefatia, fiul Abitalei, 5și al șaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceștia i s-au născut lui David la Hebron.

Abner pentru David

6În timpul războiului dintre casa lui Saul și casa lui David, Abner a ținut cu tărie la casa lui Saul. 7Dar Saul avusese o țiitoare, numită Rițpa, fata lui Aiia. Și Iș-Boșet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la țiitoarea tatălui meu?” 8Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iș-Boșet și a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu și țin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoință față de casa tatălui tău Saul, față de frații și prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, și astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta? 9Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David, 10când i-a spus că împărăția va fi luată de la casa lui Saul și că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba.” 11Iș-Boșet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el. 12Abner a trimis soli la David să-i spună din partea lui: „A cui este țara? Fă legământ cu mine, și mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul.” 13El a răspuns: „Bine, voi face legământ cu tine, dar îți cer un lucru: să nu-mi vezi fața decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni la mine.” 14Și David a trimis soli lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevastă-mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuțuri de la filisteni.” 15Iș-Boșet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel, fiul lui Laiș. 16Și bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci, Abner i-a zis: „Pleacă și întoarce-te!” Și el s-a întors. 17Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel și le-a zis: „Odinioară voi doreați să aveți împărat pe David; 18puneți-l acum, căci Domnul a zis despre el: ‘Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu Israel din mâna filistenilor și din mâna tuturor vrăjmașilor lui.’” 19Abner a vorbit și lui Beniamin și s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel și toată casa lui Beniamin. 20A ajuns la David, în Hebron, însoțit de douăzeci de oameni, și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a celor care erau cu el. 21Abner a zis lui David: „Mă voi scula și voi pleca să strâng tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca să facă legământ cu tine și să domnești în totul după dorința ta.” David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.

Abner este omorât de Ioab

22Ioab și oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete și au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul și plecase în pace. 23Când a venit Ioab cu toată ceata lui, i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul și s-a dus în pace.” 24Ioab s-a dus la împărat și a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine. Pentru ce i-ai dat drumul și l-ai lăsat să plece? 25Tu cunoști pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înșele, ca să-ți pândească pașii și să știe tot ce faci.” 26Și Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner niște soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă Sira: David nu știa nimic. 27Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porții ca să-i vorbească în taină și l-a lovit acolo în pântece și l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.

Plângerea lui David pentru Abner

28David a aflat apoi și a zis: „Nevinovat sunt eu și împărăția mea pe vecie înaintea Domnului de sângele lui Abner, fiul lui Ner. 29Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab și asupra întregii case a tatălui său! Totdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânță sau de lepră, sau care să se rezeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!” 30Astfel, Ioab și fratele său Abișai au omorât pe Abner pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon. 31David a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Rupeți-vă hainele, încingeți-vă cu saci și bociți-vă înaintea lui Abner!” Și împăratul David mergea în urma sicriului. 32Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner, și tot poporul plângea.

33Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner și a zis:

„Să moară Abner cum moare un mișel?

34N-aveai nici mâinile legate,

nici picioarele puse în lanțuri.

Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!”

Și tot poporul a plâns și mai mult după Abner.

35Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva cât era încă ziuă, dar David a jurat zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!” 36Lucrul acesta a fost cunoscut și plăcut la tot poporul; toți au găsit că era bine ce făcuse împăratul. 37Tot poporul și tot Israelul au înțeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului. 38Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu știți că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel? 39Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească, și oamenii aceștia, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

1 Corinteni 14

Darul limbilor și al prorociei

1Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești, dar mai ales să prorociți. 2În adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înțelege și, cu duhul, el spune taine. 3Cine prorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere. 4Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși, dar cine prorocește zidește sufletește Biserica. 5Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să prorociți. Cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în alte limbi, afară numai dacă tălmăcește aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. 6În adevăr, fraților, de ce folos v-aș fi eu dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi și dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici prorocie, nici învățătură? 7Chiar și lucrurile neînsuflețite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? 8Și dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 9Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vânt. 10Sunt multe feluri de limbi în lume, totuși niciuna din ele nu este fără sunete înțelese. 11Dar, dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine. 12Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii. 13De aceea, cine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul s-o tălmăcească. 14Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 15Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. 16Altminteri, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui? 17Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește. 18Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți. 19Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. 20Fraților, nu fiți copii la minte, ci, la răutate, fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari. 21În Lege este scris: „‘Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine, și nici așa nu Mă vor asculta’, zice Domnul.” 22Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși. 23Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra și dintre cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni? 24Dar dacă toți prorocesc și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. 25Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. 26Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 27Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, și unul să tălmăcească. 28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. 29Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece. 30Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă. 31Fiindcă puteți să prorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. 32Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor, 33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților. 34Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. 35Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică. 36Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 37Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă! 39Astfel, deci, fraților, râvniți după prorocire, fără să împiedicați vorbirea în alte limbi. 40Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.