top of page
Caută

09 August


2 Samuel 4, 1 Corinteni 15



 


2 Samuel 4

Iș-Boșet este ucis

1Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere și tot Israelul s-a înspăimântat. 2Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul, Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin, 3și beerotiții fugiseră la Ghitaim, unde au locuit până în ziua de azi. 4Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare și în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel vestea morții lui Saul și a lui Ionatan; doica lui l-a luat și a fugit și, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut și a rămas olog; numele lui era Mefiboșet. 5Și fiii lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iș-Boșet, care își făcea somnul de amiază. 6Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, și l-au lovit în pântece; apoi Recab și Baana, fratele său, au scăpat. 7Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat, în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât și i-au tăiat capul. I-au luat capul și au mers toată noaptea prin câmpie. 8Au adus capul lui Iș-Boșet la David, în Hebron, și au zis împăratului: „Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, vrăjmașul tău, care voia să-ți ia viața; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul și împotriva neamului lui.” 9David a răspuns lui Recab și lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din orice primejdie, 10că pe cel ce a venit să-mi spună: ‘Iată, Saul a murit’ și care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins și l-am omorât la Țiclag, ca să-l răsplătesc pentru știrea lui, 11și, când niște răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui și în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre și vă voi nimici de pe pământ.” 12Și David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile și picioarele și i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iș-Boșet și l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.


1 Corinteni 15

Învierea și arătările lui Hristos

1Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas 2și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut. 3V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, 4că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, 5și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. 6După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. 7În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie. 9Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 11Astfel dar, ori eu, ori ei, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut.

Însemnătatea învierii lui Hristos

12Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? 13Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. 14Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră. 15Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază. 16Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. 17Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre 18și, prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți. 19Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! 20Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. 21Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. 22Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos, 23dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. 24În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. 25Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. 26Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. 27Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul. 28Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. 29Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morți? Dacă nu înviază morții nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți? 30Și de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? 31În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraților, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. 32Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morții, atunci „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. 33Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” 34Veniți-vă în fire cum se cuvine și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun.

Cum vor învia morții

35Dar va zice cineva: „Cum înviază morții? Și cu ce trup se vor întoarce?” 36Nebun ce ești! Ce semeni tu nu înviază dacă nu moare mai întâi. 37Și când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânță. 38Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voiește; și fiecărei semințe îi dă un trup al ei. 39Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor. 40Tot așa sunt trupuri cerești și trupuri pământești, dar alta este strălucirea trupurilor cerești și alta a trupurilor pământești. 41Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii și alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebește în strălucire de altă stea. 42Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și înviază în neputrezire; 43este semănat în ocară și înviază în slavă; este semănat în neputință și înviază în putere. 44Este semănat trup firesc și înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este și un trup duhovnicesc. 45De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. 46Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. 47Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. 48Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. 49Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc. 50Ce spun eu, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. 51Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, 52într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. 53Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. 55Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” 56Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. 57Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos! 58De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.


0 comentarii

Comentarios


bottom of page