Ioan 8

Femeia prinsă în adulter

1Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor. 2Apoi, dis-de-dimineață, a venit iarăși în Templu, și tot poporul a venit la El. Isus S-a așezat și a început să-i învețe. 3Cărturarii și fariseii au adus o femeie care fusese prinsă în adulter și au pus-o să stea în mijlocul lor.

4Ei I-au zis:

‒ Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul. 5În Lege, Moise ne-a poruncit să omorâm cu pietre astfel de femei. Tu, deci, ce zici?

6Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze.

Isus însă S-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ.

7Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis:

‒ Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!

8Apoi S-a aplecat din nou și a continuat să scrie pe pământ.

9Auzind aceste cuvinte și fiind mustrați de cugetul lor, au ieșit afară unul câte unul, începând de la cei bătrâni, până la cei din urmă, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc.

10Isus S-a ridicat și a întrebat-o:

‒ Femeie, unde sunt acei acuzatori ai tăi? Nimeni nu te-a condamnat?

11Ea a răspuns:

‒ Nimeni, Doamne!

Isus i-a zis:

‒ Nici Eu nu te condamn. Du-te, iar de acum înainte să nu mai păcătuiești!

Veridicitatea mărturiei lui Isus

12Isus le-a vorbit din nou, zicând:

‒ Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții.

13Fariseii I-au zis:

‒ Tu mărturisești despre Tine Însuți, deci mărturia Ta nu este adevărată.

14Isus a răspuns și le-a zis:

‒ Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuși mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde vin și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin și nici unde Mă duc. 15Voi judecați după înfățișare. Eu nu judec pe nimeni. 16Și chiar dacă aș judeca, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci sunt împreună cu Tatăl Care M-a trimis. 17Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. 18Sunt Eu Cel Care mărturisesc despre Mine Însumi, și apoi despre Mine mai mărturisește și Tatăl Care M-a trimis.

19Atunci ei L-au întrebat:

‒ Unde este Tatăl Tău?

Isus a răspuns:

‒ Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, L-ați cunoaște și pe Tatăl Meu.

20Aceste cuvinte le-a spus în vistierie, în timp ce îi învăța pe oameni în Templu, dar nu L-a arestat nimeni, pentru că încă nu-I sosise ceasul.

21El le-a zis iarăși:

‒ Eu Mă duc, iar voi Mă veți căuta, însă veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.

22Atunci iudeii au zis:

‒ Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“?

23El le-a zis:

‒ Voi sunteți de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. 24De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.

25Ei L-au întrebat:

‒ Cine ești Tu?

Isus le-a răspuns:

‒ Ceea ce vă tot spun de la început. 26Eu am multe de zis și de judecat cu privire la voi, însă Cel Ce M-a trimis este adevărat, iar Eu, ceea ce am auzit de la El, aceea spun lumii.

27Ei nu și-au dat seama că le vorbea despre Tatăl.

28Isus le-a zis:

‒ Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl. 29Iar Cel Ce M-a trimis este cu Mine. El nu M-a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac ceea ce Îi este plăcut.

30În timp ce spunea aceste lucruri, mulți au crezut în El.

Urmașii lui Avraam

31Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El:

‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei. 32Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

33Ei I-au răspuns:

‒ Suntem urmașii lui Avraam și niciodată n-am slujit ca sclavi nimănui. Deci, cum spui Tu: „Veți deveni liberi.“?

34Isus le-a răspuns:

‒ Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este sclav al păcatului. 35Și sclavul nu rămâne pe veci în casă, însă fiul rămâne pe veci. 36Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi. 37Știu că sunteți urmașii lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. 38Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru.

39Ei au răspuns și I-au zis:

‒ Tatăl nostru este Avraam!

Isus le-a zis:

‒ Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. 40Însă acum încercați să Mă omorâți, pe Mine, un Om Care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. 41Voi faceți deci faptele tatălui vostru.

Atunci I-au zis:

‒ Noi nu suntem născuți din preacurvie. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu!

42Isus le-a zis:

‒ Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. 43De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. 44Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și doriți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii. 45Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. 46Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? 47Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.

Isus este înainte de Avraam

48Iudeii au răspuns și I-au zis:

‒ Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?

49Isus a răspuns:

‒ Eu nu am demon, ci Îl onorez pe Tatăl Meu. Însă voi nu Mă onorați. 50Eu nu caut gloria Mea. Este Unul Care o caută și judecă. 51Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea!

52Atunci iudeii I-au zis:

‒ Acum știm că ai demon! Avraam a murit, la fel și profeții, și Tu zici: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!“. 53Doar nu ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și profeții au murit! Cine pretinzi Tu că ești?

54Isus a răspuns:

‒ Dacă Eu Mă glorific pe Mine Însumi, gloria Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel Care Mă glorifică, Cel despre Care voi spuneți: „Este Dumnezeul nostru!“, 55deși nu-L cunoașteți. Eu însă Îl cunosc, iar dacă aș spune că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui. 56Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat foarte mult că urma să vadă ziua Mea. El a văzut-o și s-a bucurat.

57Atunci iudeii I-au zis:

‒ N-ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?

58Isus le-a răspuns:

‒ Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!

59Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu.

Exodul 5

Moise și Aaron înaintea lui Faraon

1După aceea, Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis:

‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă-Mi poporul să plece, ca să țină o sărbătoare pentru Mine în deșert“.

2Dar Faraon a răspuns:

‒ Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să-l las pe Israel să plece? Nu-L cunosc pe Domnul și nu-l voi lăsa pe Israel să plece.

3Atunci ei au zis:

‒ Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în deșert, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.

4Dar regele Egiptului le-a zis:

‒ Moise și Aaron, de ce distrageți poporul de la muncă? Întoarceți-vă la treburile voastre!

5Apoi Faraon a zis:

‒ Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să-l opriți de la lucru!

6În aceeași zi, Faraon le-a poruncit asupritorilor poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: 7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să-și adune paie. 8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă-ne să plecăm, ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!». 9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu mai fie distras de cuvinte mincinoase“.

10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11Mergeți voi înșivă și adunați-vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorat㻓. 12Poporul s-a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. 13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați-vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“. 14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n-ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care-o făceați înainte?“.

15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s-au plâns lui Faraon, zicând:

‒ De ce te porți așa cu slujitorii tăi? 16Nu li se mai dau paie slujitorilor tăi și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“. Iată că slujitorii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.

17 Faraon a răspuns:

‒ Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă-ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului“. 18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți același număr de cărămizi.

19Supraveghetorii fiilor lui Israel și-au dat seama că sunt în necaz când li s-a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“. 20Când au ieșit de la Faraon, s-au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să-i întâmpine. 21Ei le-au zis: „Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne-ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându-le sabia în mână ca să ne ucidă“.

22Atunci Moise s-a întors la Domnul și L-a întrebat:

‒ Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m-ai trimis? 23De când am venit și i-am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți-ai eliberat nicidecum poporul.

Exodul 6

Promisiunea eliberării este reafirmată

1 Domnul i-a răspuns lui Moise:

‒ Vei vedea acum ce-i voi face lui Faraon. Căci datorită unei mâini puternice, el îi va lăsa să plece; datorită unei mâini puternice, el îi va alunga din țara lui.

2Dumnezeu i-a vorbit lui Moise și i-a zis:

‒ Eu sunt Domnul. 3Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar cu Numele de „Domnul“ nu M-am făcut cunoscut lor. 4Am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau Canaanul, țara în care au locuit ca străini. 5Tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care egiptenii îi țin în sclavie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu. 6De aceea, așa să le spui fiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul și vă voi scoate de sub poverile egiptenilor. Vă voi elibera din sclavia lor. Vă voi răscumpăra cu brațul Meu puternic și cu faptele mărețe ale judecății. 7Vă voi lua ca popor al Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru. Veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-a eliberat de sub poverile egiptenilor. 8Vă voi duce în țara pe care am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, și vă voi da-o în stăpânire. Eu sunt Domnul“.

9Moise le-a spus aceste cuvinte fiilor lui Israel, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza duhului lor descurajat și a sclaviei cumplite în care se aflau.

10Atunci Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând:

11‒ Du-te și spune-i lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din țara sa.

12Dar Moise a răspuns înaintea Domnului, zicând:

‒ Iată, fiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum mă va asculta deci Faraon, pe mine, un vorbitor atât de slab?

13 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron și le-a dat porunci cu privire la fiii lui Israel și la Faraon, regele Egiptului, pentru a-i putea scoate pe fiii lui Israel din țara Egiptului.

Genealogia lui Moise și a lui Aaron

14Acestea au fost căpeteniile familiilor părinților lor:

Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost:

Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.

Acestea au fost clanurile lui Ruben.

15Fiii lui Simeon au fost:

Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite.

Acestea au fost clanurile lui Simeon.

16Acestea au fost numele fiilor lui Levi, potrivit genealogiilor lor:

Gherșon, Chehat și Merari.

Anii vieții lui Levi au fost de o sută treizeci și șapte de ani.

17Fiii lui Gherșon au fost:

Libni și Șimei, potrivit clanurilor lor.

18Fiii lui Chehat au fost:

Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.

Anii vieții lui Chehat au fost de o sută treizeci și trei de ani.

19Fiii lui Merari au fost:

Mahli și Muși.

Acestea au fost clanurile lui Levi, potrivit genealogiilor lor.

20Amram a luat-o de soție pe Iochebed, sora tatălui său. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron și pe Moise.

Anii vieții lui Amram au fost de o sută treizeci și șapte de ani.

21Fiii lui Ițhar au fost:

Korah, Nefeg și Zicri,

22iar fiii lui Uziel:

Mișael, Elțafan și Sitri.

23Aaron a luat-o de soție pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon. Ea i-a născut lui Aaron pe Nadab, pe Abihu, pe Elazar și pe Itamar.

24Fiii lui Korah au fost:

Asir, Elkana și Abiasaf.

Acestea au fost clanurile korahiților.

25Elazar, fiul lui Aaron, a luat-o de soție pe una dintre fetele lui Putiel. Ea i l-a născut pe Fineas.

Acestea au fost căpeteniile familiilor leviților, potrivit clanurilor lor.

26Iar acești Aaron și Moise sunt cei cărora le-a zis Domnul: „Scoateți-i pe fiii lui Israel din țara Egiptului, potrivit cu armatele lor“. 27Ei sunt cei care i-au zis lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din Egipt – acești Moise și Aaron.

Aaron vorbește pentru Moise

28În ziua când i-a vorbit Domnul lui Moise în țara Egiptului, 29El i-a zis:

‒ Eu sunt Domnul. Spune-i lui Faraon, regele Egiptului, tot ce-ți zic.

30Însă Moise a răspuns înaintea Domnului:

‒ Dar iată că eu sunt un vorbitor slab. Cum să mă asculte pe mine Faraon?

Deuteronom 17

1Să nu jertfești Domnului, Dumnezeul tău, niciun bou sau un miel care are vreun cusur sau vreo infirmitate, fiindcă este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

2Dacă se va găsi în mijlocul tău, într-una dintre cetățile tale, pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău, încălcând legământul Lui, 3și care să meargă să slujească altor dumnezei și să se închine lor – la soare sau la lună sau la toată armata cerurilor – lucru pe care eu nu l-am poruncit, 4dacă ai fost înștiințat și ai auzit de lucrul acesta, să cercetezi bine. Iar, dacă este adevărat și se confirmă zvonul că a fost comisă această urâciune în Israel, 5să-i aduci la porțile cetății pe bărbatul sau pe femeia care au comis această faptă rea și să-i omori cu pietre. 6Cel vinovat de moarte să fie omorât pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Să nu fie omorât pe baza mărturiei unui singur martor. 7Mâna martorilor să arunce mai întâi cu pietre în el ca să-l omoare, iar pe urmă mâna întregului popor. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău.

Forul suprem de judecată

8Dacă ți se va părea prea greu de judecat o cauză cu privire la un omor, la o neînțelegere sau la o lovitură care aduce ceartă în cetățile tale, să te scoli și să te duci la locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. 9Să intri la preoții leviți sau la judecătorul care va fi în zilele acelea și să cauți răspuns, iar ei te vor înștiința cu privire la verdictul judecății. 10Să faci potrivit cu verdictul despre care te vor înștiința în locul pe care îl va alege Domnul și să veghezi să împlinești tot ceea ce te vor învăța. 11Să faci potrivit cu legea pe care te vor învăța și potrivit cu hotărârea pe care ți-o vor spune. Să nu te abați de la cuvintele pe care ei ți le-au spus, nici la dreapta, nici la stânga. 12Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul sau de judecătorul care este pus acolo să-L slujească pe Domnul, Dumnezeul tău, omul acela să moară. Să nimicești astfel răul din Israel. 13Atunci toți din popor vor auzi și se vor teme și nu se vor mai mândri.

Reglementări pentru rege

14Atunci când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce o vei lua în stăpânire, vei locui în ea și vei zice: «Voi pune să domnească peste mine un rege, ca toate națiunile care mă înconjoară», 15neapărat să-l pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să pui rege peste tine pe cineva din mijlocul fraților tăi. Nu vei putea să întronezi peste tine un bărbat străin, care nu este fratele tău. 16De asemenea, să nu-și mărească numărul de cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să-și mărească numărul de cai, căci Domnul v-a zis: «Să nu vă mai întoarceți niciodată pe drumul acela». 17Să nu-și ia multe soții, ca să nu i se abată inima, și să nu strângă mult argint și aur.

18Când se va așeza pe tronul regatului său, să-și scrie pentru sine, pe un sul, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoții leviți. 19Va trebui s-o aibă cu el și să citească din ea în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească toate cuvintele acestei Legi și să împlinească hotărârile acestea. 20În acest fel, inima lui nu se va înălța mai presus de frații săi și nu se va abate de la poruncile acestea, nici la dreapta, nici la stânga. Astfel, el și fiii lui vor avea viață lungă în regatul lui, în mijlocul lui Israel.

2 Cronici 18

Micaia profețește împotriva lui Ahab

(1 Regi 22:1‑28)

1Când Iehoșafat a ajuns să aibă multă bogăție și glorie, el s-a încuscrit cu Ahab. 2După mai mulți ani, Iehoșafat s-a dus la Ahab, în Samaria. Ahab a înjunghiat, pentru el și pentru poporul care era cu el, o mulțime de oi și de boi. Apoi l-a instigat să meargă împreună împotriva Ramotului Ghiladului.

3Ahab, regele lui Israel, l-a întrebat pe Iehoșafat, regele lui Iuda:

‒ Vei merge cu mine împotriva Ramotului Ghiladului?

Iehoșafat i-a zis:

‒ Eu și cu tine vom fi una, iar poporul meu va fi una cu poporul tău. Voi merge cu tine la război.

4Însă Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel:

‒ Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.

5Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat:

‒ Să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?

Ei au răspuns:

‒ Du-te! Dumnezeu îl va da în mâna regelui.

6Dar Iehoșafat a zis:

‒ Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să-l putem întreba?

7Regele lui Israel i-a răspuns lui Iehoșafat:

‒ Mai este un bărbat prin care putem să-L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci tot timpul numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.

Iehoșafat a zis:

‒ Să nu vorbească regele așa.

8Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar și a zis:

‒ Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!

9Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 10Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“. 11Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Du-te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui“.

12Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:

‒ Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!

13Micaia i-a răspuns:

‒ Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce-mi va spune Dumnezeul meu.

14Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:

‒ Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?

El i-a răspuns:

‒ Duceți-vă și învingeți! Vor fi dați în mâinile voastre.

15Regele i-a zis:

‒ De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?

16Atunci el a zis:

‒ Am văzut tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi care n-au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă“.

17Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat:

‒ Nu ți-am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?

18 Micaia a zis:

‒ Ascultați Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și am văzut toată armata cerurilor stând în picioare la dreapta și la stânga Lui. 19Și Domnul a întrebat:

‒ Cine-l va amăgi pe Ahab, regele lui Israel, ca să meargă în Ramotul Ghiladului și să piară acolo?

Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. 20Apoi a venit un duh, s-a înfățișat înaintea Domnului și I-a zis:

‒ Eu îl voi amăgi.

‒ Cum? l-a întrebat Domnul.

21‒ Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.

Și Domnul i-a zis:

‒ Îl vei amăgi și vei reuși! Du-te și fă așa!

22Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.

23Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și i-a zis:

‒ Pe unde a ieșit Duhul Domnului de la mine ca să-ți vorbească?

24Micaia a răspuns:

‒ Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o cameră în alta ca să te ascunzi!

25După aceea, regele lui Israel a zis:

‒ Luați-l pe Micaia, duceți-l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 26și spuneți-le: „Așa vorbește regele: «Aruncați-l pe acest om în închisoare și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“.

27Dar Micaia a zis:

‒ Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine!

Apoi a zis:

‒ Să auziți, toate popoarele!

Moartea lui Ahab

(1 Regi 22:29‑35)

28Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, au pornit spre Ramotul Ghiladului. 29Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu, însă, îmbracă-te cu hainele tale regale!“. Regele lui Israel s-a deghizat, și au intrat cu toții în luptă.

30Regele Aramului le poruncise căpeteniilor carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“. 31Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoșafat, și-au zis: „Acesta este regele lui Israel!“. Și s-au întors spre el ca să-l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor și Domnul l-a ajutat. Dumnezeu i-a abătut de la el. 32Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s-au întors de la el. 33După aceea, un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce-ți mâna și scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“. 34Lupta s-a întețit în ziua aceea. Regele lui Israel a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, până seara, dar la apusul soarelui a murit.