Chiar dacă poate părea naiv sau prostesc, iarba netăiată (cu referire la hrana pentru animale, din zonele rurale) arată schimbările profunde care au loc în societatea noastră. Oricum nu ne plac îndatoririle mici, neînsemnate. Vrem ceva cu însemnătate, cu valoare, în așa fel să nu avem impresia că pierdem timpul! Vrem ceva ieșit din comun, ceva ce să ne scoată în evidență… iar „să mergi la coasă” nu mai este de mult ceva „waw” sau care să ne ajute să ieșim în evidență. Vrem să facem lucruri așa zise mari, doar că uităm că și cel mai înalt zgârie-nori din lumea a fost construit câte un etaj o dată. Înainte „să zgârie norii” a fost doar un simplu planșeu, încă o treaptă de la o scară și încă una și așa mai departe.
Îmi aduc aminte că parte din vacanța de vară însemna mersul „la fân”. Uneori și „la coasă” dis de dimineață. Era o rușine – țin minte vorbele bunicilor – să fie crescută iarba pe pământul tău și să rămână așa prea multe zile fără să se atingă nimeni de ea. Când era gata să fie „secerată” trebuia numai-decât să înceapă munca în care era implicată întreaga familie… chiar și cei care erau acolo doar pentru că-și doreau o vacanță fericită. 🙂 Și era fericită, pentru că sub nicio formă nu era considerat pierdere de vreme. Când ne odihneam de la muncă ne adăposteam la umbră și mâncam sau pur și simplu stăteam… ca să putem continua mai apoi sub arșița dogoritoare a soarelui. Și chiar dacă nu era muncă care punea mâncare pe masă în mod direct, ea era făcută cu dăruire, multă muncă și ca „o datorie sfântă”, aș putea spune. O, da, ne întrebam noi și atunci, de ce atâta muncă pentru a hrăni animalele… care se puteau și vinde, la o adică! 🙂
Azi, într-adevăr fânul s-a schimbat și locația la fel. Azi munca indirectă s-a schimbat cu toate că ne este greu să recunoaștem că ceea ce facem noi este muncă indirectă, pentru că noi vrem să avem impact – acum și cât mai repede – „Cine să mai stea să facă lucrurile bune și bine și cu calm și credincioșie?”
Iarba netăiată exact de asta ne aduce aminte, de faptul că nu mai punem valoarea pe timpul petrecut cu lucruri care au o valoare indirectă. Adică la ce ne ajută grupul mic, ucenicizarea om cu om? În aceste domenii extrem de importante trebuie să vedem că valoarea indirectă este dată de credincioșia constantă care face până la urmă ca ansamblul să funcționeze corect. La ce ne ajută să fim credincioși în evanghelizarea de la om la om? Să te dedici pentru asta câțiva ani de zile, fără să vezi rezultate imediate?! Toate acestea au valoare indirectă, iar acest principiu îl putem aplica în multe domenii din viața de creștin. Te vei dedica tu chiar și acelor lucruri care aduc valoarea indirectă?