12 August
- betaniaoradea
- 12 aug.
- 4 min de citit

Ieremia 40, Pslamii 15-16
Ieremia 40
Eliberarea lui Ieremia
1Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, l-a eliberat din Rama. El îl găsise pe Ieremia legat în lanțuri, în mijlocul tuturor exilaților din Ierusalim și Iuda, care erau duși în captivitate în Babilon. 2Atunci căpetenia gărzilor l-a luat pe Ieremia și i-a zis: „Domnul, Dumnezeul tău, a vestit aceste nenorociri împotriva acestui loc. 3Acum Domnul a împlinit și a făcut cum a spus. Toate aceste lucruri vi s-au întâmplat pentru că ați păcătuit împotriva Domnului și nu L-ați ascultat. 4Acum, iată, te eliberez din lanțurile pe care le ai la mâini. Vino cu mine în Babilon, dacă vrei, iar eu voi avea grijă de tine. Dar, dacă nu vrei să vii, nu veni! Iată, toată țara este înaintea ta; du-te oriunde consideri că este bine și îți place“. 5Fiindcă Ieremia întârzia să răspundă, căpetenia gărzilor a adăugat: „Întoarce-te la Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, pe care împăratul Babilonului l-a desemnat conducător peste cetățile lui Iuda și locuiește cu el în mijlocul poporului sau du-te oriunde îți place“.
Apoi căpetenia gărzilor i-a dat provizii și un dar, apoi l-a lăsat să plece. 6Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahikam, la Mițpa, și a locuit cu el în mijlocul poporului care rămăsese în țară.
Asasinarea lui Ghedalia
(2 Regi 25:22-26)
7Când toți conducătorii armatelor care rămăseseră pe câmp – ei și oamenii lor – au auzit că împăratul Babilonului l-a desemnat pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, conducător peste țară și că i-a încredințat lui pe toți bărbații, femeile și copiii cei mai săraci, care nu fuseseră duși în captivitate în Babilon, 8au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii netofatitului Efai și Iaazania, fiul unui maacatit. 9Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, le-a jurat lor și oamenilor lor, zicând: „Nu vă temeți să slujiți caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine. 10Iată că eu însumi locuiesc în Mițpa, ca să stau la dispoziția caldeenilor care vor veni la noi. Strângeți deci vinul, fructele de vară și uleiul, puneți-le în vase și locuiți în cetățile în care vă aflați“.
11Când iudeii care locuiau în Moab, în Amon, în Edom și în toate celelalte țări au auzit că împăratul Babilonului a lăsat o rămășiță în Iuda și că l-a desemnat conducător peste ei pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, 12s-au întors din toate locurile unde fuseseră risipiți și au venit în țara lui Iuda, la Ghedalia, la Mițpa. Ei au avut parte de un mare belșug de vin și de fructe de vară.
13Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care rămăseseră pe câmp au venit la Ghedalia, la Mițpa.
14Ei i-au zis:
‒ Știi că Baalis, regele fiilor lui Amon, l-a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, să te ucidă?
Dar Ghedalia, fiul lui Ahikam, nu i-a crezut.
15Atunci Iohanan, fiul lui Careah, i-a vorbit în secret lui Ghedalia, la Mițpa, zicând:
‒ Lasă-mă, te rog, să mă duc și să-l omor pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști. De ce să te omoare el și, astfel, să se împrăștie din nou iudeii care s-au strâns la tine și să piară rămășița lui Iuda?
16Ghedalia, fiul lui Ahikam, i-a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah:
‒ Să nu faci așa ceva, căci ce spui tu despre Ismael este o minciună!
Psalmii 15
Un psalm al lui David.
1 Doamne, cine va locui în cortul Tău?
Cine își va așeza locuința pe muntele Tău cel sfânt?
2Cel ce umblă cu integritate,
cel ce face dreptate
și cel ce spune adevărul din inimă.
3El nu bârfește cu limba lui,
nu-i face rău prietenului său
și nu aduce dispreț asupra semenului său.
4Cel ticălos este disprețuit în ochii lui,
însă îi onorează pe cei ce se tem de Domnul.
El nu-și schimbă jurământul,
chiar dacă l-a făcut în paguba lui.
5El nu-și dă banii cu dobândă
și nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel ce face aceste lucruri
nu va fi clătinat niciodată!
Psalmii 16
Un mihtamal lui David
1Păzește-mă, Dumnezeule,
căci în Tine mă adăpostesc!
2Eu zic Domnului: „Tu ești Stăpânul meu,
nu am nimic bun în afară de Tine!“.
3Cât despre sfinții care sunt în țară,
ei și cei măreți, în ei este toată plăcerea mea!
4Durerile celor ce au cumpărat un idol se înmulțesc.
Nu voi aduce jertfele lor de băutură din sânge
și nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele.
5 Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu!
Tu arunci sorțul în favoarea mea!
6Moșiile care mi-au căzut la sorți sunt în locuri plăcute!
Într-adevăr, moștenirea care mi-a fost dată este frumoasă!
7Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuiește!
Chiar și în timpul nopților, inima mea mă îndeamnă!
8Îl pun pe Domnul tot timpul înaintea mea.
Pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina!
9De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește sufletul!
Mai mult, trupul meu va locui în siguranță,
10căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților
și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.
11Tu îmi faci cunoscută calea vieții;
în prezența Ta sunt bucurii din abundență,
iar la dreapta Ta este o fericire veșnică!


Comentarii