Ieremia 11

Legământul este încălcat

1Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului:

2‒ Ascultă cuvintele acestui legământ și vorbește-le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului. 3Spune-le: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Blestemat este omul care nu ascultă de cuvintele acestui legământ, 4pe care l-am poruncit strămoșilor voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier. Eu le-am zis: ‘Ascultați de glasul Meu și faceți tot ce v-am poruncit și, astfel, veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru. 5Atunci Îmi voi împlini jurământul pe care l-am rostit față de strămoșii voștri, potrivit căruia le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi’»“.

Eu am răspuns:

‒ Amin, Doamne!

6 Domnul mi-a zis:

‒ Vestește toate aceste cuvinte în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, zicând: „Ascultați de cuvintele acestui legământ și împliniți-le! 7Căci pe strămoșii voștri i-am avertizat mereu, din ziua când i-am scos din țara Egiptului și până în ziua aceasta; i-am avertizat de dimineață, zicând: «Ascultați de glasul Meu!». 8Dar ei nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au umblat fiecare în încăpățânarea inimii lor rele. De aceea am adus asupra lor toate cuvintele acestui legământ, pe care li le poruncisem să le împlinească, dar nu le-au împlinit“.

9Apoi Domnul mi-a zis:

‒ Există o conspirație între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului. 10Ei s-au întors la nelegiuirile celor dintâi strămoși ai lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele, și s-au dus după alți dumnezei, pentru a le sluji. Casa lui Israel și Casa lui Iuda au rupt legământul Meu, pe care-l încheiasem cu părinții lor. 11De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta! 12Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să-i cheme pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu-i vor salva în timpul nenorocirii. 13«Iuda, ai tot atâția dumnezei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea lui Baal!».

14Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru el, căci nu-i voi asculta când Mă vor chema în ziua nenorocirii lor“.

15„Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea,

în timp ce pune la cale

o mulțime de planuri rele?

Ar putea oare carnea sfântă

să îndepărteze de la tine pedeapsa?

Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“

16„Domnul ți-a pus numele:

«Măslin verde, înfloritor

și cu fructe frumoase».

Dar, cu ajutorul unui trăsnet puternic,

El îi va da foc,

și ramurile lui vor fi rupte.

17 Domnul Oștirilor, Care te-a plantat, a decretat nenorocirea împotriva ta, din cauza răutății Casei lui Israel și a Casei lui Iuda, care M-au provocat la mânie, arzând tămâie pentru Baal“.

Conspirație împotriva lui Ieremia

18 Domnul m-a înștiințat și eu am știut. Tu mi-ai arătat atunci faptele lor. 19Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, zicând:

„Să distrugem pomul cu rodul lui,

să-l ștergem de pe pământul celor vii,

ca să nu i se mai amintească numele“.

20 Doamne al Oștirilor,

Care judeci cu dreptate,

Care cercetezi adâncul ființei și inima,

lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor,

căci Ție Ți-am încredințat cauza mea!

21„De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care încearcă să-ți ia viața, zicând: «Nu profeți în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!». 22De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: «Iată, îi voi pedepsi – tinerii lor vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foame. 23Nici măcar o rămășiță nu le va fi lăsată, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când vor fi pedepsiți»“.

Matei 22

Pilda nunții fiului de împărat

(Lc. 14:16-24)

1Isus, răspunzând din nou, le-a vorbit în pilde și a zis:

2‒ Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. 3El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n-au vrut să vină. 4A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți-le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“. 5Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la terenul lui, iar altul la afacerea lui. 6Ceilalți i-au înșfăcat pe sclavi, i-au chinuit și i-au omorât.

7Atunci împăratul s-a mâniat și, trimițându-și armatele, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. 8Apoi le-a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n-au fost demni de ea. 9Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“. 10Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți aceia pe care i-au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s-a umplut de oaspeți.

11Când a venit împăratul să-și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“. Acesta a amuțit. 13Atunci împăratul le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare și alungați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“.

14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Tributul datorat Cezarului

(Mc. 12:13-17; Lc. 20:20-26)

15Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în capcană cu vorba.

16I-au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodienii, care au zis:

‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om. 17Așadar, spune-ne ce părere ai: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului sau nu?

18Isus însă, cunoscând răutatea lor, le-a zis:

‒ De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19Arătați-Mi moneda pentru tribut!

Ei I-au adus un denar.

20El le-a zis:

‒ Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?

21Ei I-au zis:

‒ Ale Cezarului.

Atunci El le-a zis:

‒ Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

22Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și, astfel, L-au lăsat și au plecat.

Despre înviere

(Mc. 12:18-27; Lc. 20:27-40)

23În aceeași zi, s-au apropiat de El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat, 24zicând:

‒ Învățătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său“. 25Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s-a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, a lăsat-o pe soția sa fratelui său. 26Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție!

29Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Cer. 31Iar cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“? El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii!

33Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Cea mai mare poruncă

(Mc. 12:28-31; Lc. 10:25-28)

34Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

35Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L pună la încercare, a întrebat:

36‒ Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

37 Isus i-a spus:

‒ „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău“. 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. 40Toată Legea și Profeții atârnă de aceste două porunci.

Al Cui Fiu este Cristos?

(Mc. 12:35-37; Lc. 20:41-44)

41În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat:

42‒ Ce părere aveți voi despre Cristos? Al Cui Fiu este El?

Ei I-au răspuns:

‒ Al lui David.

43El le-a zis:

‒ Cum atunci David, prin Duhul, Îl numește „Domn“, când spune:

44„Domnul I-a zis Domnului meu:

«Șezi la dreapta Mea,

până-i voi pune pe dușmanii Tăi

la picioarele Tale!»“?

45Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui?

46Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic.