top of page
Caută

12 Noiembrie


1 Cronici 2, 3 - Evrei 8


 


1 Cronici 3

Familia lui David

1Iată fiii lui David care i s-au născut la Hebron:

Întâiul născut: Amnon, cu Ahinoam din Izreel; al doilea: Daniel, cu Abigail din Carmel; 2al treilea: Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheșurului; al patrulea: Adonia, fiul Haghitei; 3al cincilea: Șefatia, cu Abital; al șaselea: Itream, cu nevastă-sa Egla. 4Acești șase i s-au născut la Hebron. El a domnit acolo șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. 5Iată cei ce i s-au născut la Ierusalim:

Șimea, Șobab, Natan și Solomon, patru, cu Bat-Șua, fata lui Amiel; 6Ibhar, Elișama, Elifelet, 7Noga, Nefeg, Iafia, 8Elișama, Eliada și Elifelet, nouă. 9Aceștia sunt toți fiii lui David, afară de fiii țiitoarelor. Și Tamar era sora lor.

Urmașii lui Solomon

10Fiul lui Solomon: Roboam. Abia, fiul său; Asa, fiul său; Iosafat, fiul său; 11Ioram, fiul său; Ahazia, fiul său; Ioas, fiul său; 12Amația, fiul său; Azaria, fiul său; Iotam, fiul său; 13Ahaz, fiul său; Ezechia, fiul său; Manase, fiul său; 14Amon, fiul său; Iosia, fiul său. 15Fiii lui Iosia: întâiul născut, Iohanan; al doilea, Ioiachim; al treilea, Zedechia; al patrulea, Șalum. 16Fiii lui Ioiachim: Ieconia, fiul său; Zedechia, fiul său. 17Fiii lui Ieconia: Asir, al cărui fiu a fost Șealtiel; 18Malchiram, Pedaia, Șenațar, Iecamia, Hoșama și Nedabia. 19Fiii lui Pedaia: Zorobabel și Șimei. Fiii lui Zorobabel: Meșulam și Hanania; Șelomit, sora lor, 20și Hașuba, Ohel, Berechia, Hasadia, Iușab-Hesed, cinci. 21Fiii lui Hanania: Pelatia și Isaia; fiii lui Refaia, fiii lui Arnan, fiii lui Obadia, fiii lui Șecania. 22Fiul lui Șecania: Șemaia. Fiii lui Șemaia: Hatuș, Igheal, Bariah, Nearia și Șafat, șase. 23Fiii lui Nearia: Elioenai, Ezechia și Azricam, trei. 24Fiii lui Elioenai: Hodavia, Eliașib, Pelaia, Acub, Iohanan, Delaia și Anani, șapte.


1 Cronici 4

Urmașii lui Iuda

1Fiii lui Iuda: Pereț, Hețron, Carmi, Hur și Șobal. 2Reaia, fiul lui Șobal, a născut pe Iahat; Iahat a născut pe Ahumai și Lahad. Acestea sunt familiile țoreatiților. 3Iată urmașii tatălui lui Etam: Izreel, Ișma și Idbaș; numele surorii lor era Hațelelponi. 4Penuel era tatăl lui Ghedor, iar Ezer, tatăl lui Hușa. Aceștia sunt fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, tatăl lui Betleem. 5Așhur, tatăl lui Tecoa, a avut două neveste: Helea și Naara. 6Naara i-a născut pe Ahuzam, pe Hefer, pe Temeni și pe Ahaștari: aceștia sunt fiii Naarei. 7Fiii Heleei: Țeret, Țohar și Etnan. 8Coț a născut pe Anub și Hațobeba și familiile lui Aharhel, fiul lui Harum. 9Iaebeț era mai cu vază decât frații săi; mama sa i-a pus numele Iaebeț (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” 10Iaebeț a chemat pe Dumnezeul lui Israel și a zis: „Dacă mă vei binecuvânta și-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine și dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință!…” Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse. 11Chelub, fratele lui Șuha, a născut pe Mechir, care a fost tatăl lui Eșton. 12Eșton a născut casa lui Rafa, Paseah și Techina, tatăl cetății lui Nahaș. Aceștia sunt bărbații de la Reca. 13Fiii lui Chenaz: Otniel și Seraia. Fiul lui Otniel: Hatat. 14Meonotai a născut pe Ofra. Seraia a născut pe Ioab, tatăl văii lucrătorilor, căci erau lucrători. 15Fiii lui Caleb, fiul lui Iefune: Iru, Ela și Naam, și fiii lui Ela și Chenaz. 16Fiii lui Iehaleleel: Zif, Zifa, Tiria și Asareel. 17Fiii lui Ezra: Ieter, Mered, Efer și Ialon. Nevasta lui Mered a născut pe Miriam, pe Șamai și pe Ișbah, tatăl lui Eștemoa. 18Nevastă-sa, iudeica, a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Eber, tatăl lui Soco, și pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah. Aceștia sunt fiii Bitiei, fata lui Faraon, pe care a luat-o Mered de nevastă. 19Fiii nevestei lui Hodia, sora lui Naham: tatăl lui Chehila, Garmitul, și Eștemoa, Maacatitul. 20Fiii lui Simon: Amnon, Rina, Ben-Hanan și Tilon. Fiii lui Ișei: Zohet și Ben-Zohet. 21Fiii lui Șela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareșa, și familiile casei unde se lucrează pânza, din casa lui Așbea, 22și Iochim, și oamenii lui Cozeba, și Ioas, și Saraf, care au stăpânit asupra Moabului, și Iașubi-Lehem. Aceste lucruri sunt vechi. 23Ei erau olari și locuiau în livezi și în lunci; locuiau acolo lângă împărat și lucrau pentru el.

Urmașii lui Simeon

24Fiii lui Simeon: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah, Saul. 25Fiul lui Saul: Șalum, Mibsam, fiul său; Mișma, fiul său. 26Fiii lui Mișma: Hamuel, fiul său; Zacur, fiul său; Șimei, fiul său. 27Șimei a avut șaisprezece fii și șase fiice. Frații săi n-au avut mulți fii. Și toate familiile lor nu s-au înmulțit atât cât fiii lui Iuda. 28Ei locuiau la Beer-Șeba, la Molada, la Hațar-Șual, 29la Bilha, la Ețem, la Tolad, 30la Betuel, la Horma, la Țiclag, 31la Bet-Marcabot, la Hațar-Susim, la Bet-Birei și la Șaaraim. Acestea au fost cetățile lor până la domnia lui David 32și satele lor. Ei mai aveau și Etam, Ain, Rimon, Tochen și Așan, cinci cetăți, 33și toate satele din împrejurimile acestor cetăți, până la Baal. Iată locuințele lor și spița neamului lor: 34Meșobab; Iamlec; Ioșa, fiul lui Amația; 35Ioel; Iehu, fiul lui Ioșibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel; 36Elioenai; Iaacoba; Ieșohaia; Asaia; Adiel; Iesimiel; Benaia; 37Ziza, fiul lui Șifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Șimri, fiul lui Șemaia. 38Aceștia, numiți pe nume, erau domni în familiile lor, și casele lor părintești au crescut mult. 39Ei s-au dus înspre Ghedor până la răsăritul văii, să caute pășune pentru turmele lor. 40Au găsit pășuni grase și bune și o țară întinsă, liniștită și pașnică, fiindcă cei ce o locuiau mai înainte se coborau din Ham. 41Oamenii aceștia, scriși pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărâmat corturile lor și pe maoniți, care se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvârșire până în ziua de azi și s-au așezat în locul lor, căci acolo erau pășuni pentru turmele lor. 42Și dintre fiii lui Simeon s-au dus la muntele Seir în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia și Uziel, fiii lui Ișei. 43Au bătut rămășița de amaleciți care scăpase cu viață și s-au așezat acolo până în ziua de azi.


Evrei 8

1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” 6Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune. 7În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „‘Iată, vin zile’, zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, 9nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul. 10‘Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.’” 13Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.


0 comentarii

Comments


bottom of page