Romani 8

Creștinul trăiește după Duh

1Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. 2În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. 3Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. 5În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. 6Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. 7Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. 8Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu. 9Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. 11Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.

Creștinul trăiește în așteptarea mântuirii

12Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. 13Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. 14Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” 16Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. 18Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi. 19De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20Căci firea a fost supusă deșertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă 21că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. 22Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. 23Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. 24Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? 25Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. 26Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. 27Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.

Pe creștin nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Dumnezeu

28De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. 29Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. 30Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit. 31Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! 34Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! 35Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” 37Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 38Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Psalmul 44

Către mai-marele cântăreților.

Un psalm al fiilor lui Core. O cântare

1Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre și părinții noștri ne-au povestit

lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.

2Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădești pe ei,

ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.

3Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe țară,

nu brațul lor i-a mântuit,

ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina Feței Tale,

pentru că îi iubeai.

4Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu:

poruncește izbăvirea lui Iacov!

5Cu Tine doborâm pe vrăjmașii noștri,

cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noștri.

6Căci nu în arcul meu mă încred,

nu sabia mea mă va scăpa;

7ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri

și dai de rușine pe cei ce ne urăsc.

8Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu și pururea slăvim Numele Tău.(Oprire)

9Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de rușine,

nu mai ieși cu oștirile noastre;

10ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmașului,

și cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.

11Ne dai ca pe niște oi de mâncat

și ne risipești printre neamuri.

12Vinzi pe poporul Tău pe nimic

și nu-l socotești de mare preț.

13Ne faci de ocara vecinilor noștri,

de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară.

14Ne faci de pomină printre neamuri

și pricină de clătinare din cap printre popoare.

15Ocara mea este totdeauna înaintea mea

și rușinea îmi acoperă fața

16la glasul celui ce mă batjocorește și mă ocărăște,

la vederea vrăjmașului și răzbunătorului.

17Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat,

fără să fi călcat legământul Tău:

18da, inima nu ni s-a abătut,

pașii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,

19ca să ne zdrobești în locuința șacalilor

și să ne acoperi cu umbra morții.

20Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru

și ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,

21n-ar ști Dumnezeu lucrul acesta,

El, care cunoaște tainele inimii?

22Dar din pricina Ta suntem înjunghiați în toate zilele,

suntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie.

23Trezește-Te! Pentru ce dormi, Doamne?

Trezește-Te! Nu ne lepăda pe vecie!

24Pentru ce Îți ascunzi Fața?

Pentru ce uiți de nenorocirea și apăsarea noastră?

25Căci sufletul ne este doborât în țărână de mâhnire,

trupul nostru este lipit de pământ.

26Scoală-Te ca să ne ajuți!

Izbăvește-ne, pentru bunătatea Ta!

Geneza 50

Îngroparea lui Iacov

1Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, l-a plâns și l-a sărutat. 2A poruncit doctorilor care erau în slujba lui să îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3Patruzeci de zile au trecut astfel și au fost întrebuințate cu îmbălsămarea lui. Și egiptenii l-au plâns șaptezeci de zile. 4După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon și le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneți, vă rog, lui Faraon ce vă spun eu: 5‘Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: «Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în țara Canaan.» Aș vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu, și după aceea mă voi întoarce.’” 6Faraon a răspuns: „Suie-te și îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.” 7Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toți slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui, toți bătrânii țării Egiptului, 8toată casa lui Iosif, frații săi și casa tatălui său; n-au lăsat în ținutul Gosen decât pruncii, oile și boii. 9Împreună cu Iosif mai erau care și călăreți, așa că alaiul era foarte mare. 10Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare și jalnică, și Iosif a ținut în cinstea tatălui său un bocet de șapte zile. 11Locuitorii țării, canaaniții, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad și au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Mițraim (Jalea egiptenilor); ea este dincolo de Iordan. 12Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. 13L-au dus în țara Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moșie de înmormântare și care este față în față cu Mamre. 14Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el ca să îngroape pe tatăl său.

Bunătatea lui Iosif

15Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” 16Și au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: 17‘Așa să vorbiți lui Iosif: «O, iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!»’ Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea. 18Frații lui au venit și s-au aruncat ei înșiși cu fața la pământ înaintea lui și i-au zis: „Suntem robii tăi.” 19Iosif le-a zis: „Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr. 21Fiți dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri.” Și i-a mângâiat și le-a îmbărbătat inimile.

Moartea lui Iosif

22Iosif a locuit în Egipt, el și casa tatălui său, și a trăit o sută zece ani. 23Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; și fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui. 24Iosif a zis fraților săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta și vă va face să vă suiți din țara aceasta în țara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.” 25Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luați și oasele mele de aici.” 26Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat și l-au pus într-un sicriu în Egipt.

Iov 16

Răspunsul lui Iov

1Iov a luat cuvântul și a zis:

2„Astfel de lucruri am auzit eu des;

voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși.

3Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?

Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?

4Ca voi aș vorbi eu

de ați fi în locul meu?

V-aș copleși cu vorbe,

aș da din cap la voi?

5V-aș mângâia cu gura

și aș mișca din buze

ca să vă ușurez durerea.

6Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,

iar dacă tac, cu ce se micșorează?

7Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…

Mi-ai pustiit toată casa!

8M-ai apucat ca pe un vinovat –

dovadă slăbiciunea mea,

care se ridică și mă învinuiește în față.

9Mă sfâșie și mă urmărește în mânia Lui,

scrâșnește din dinți împotriva mea,

mă lovește și mă străpunge cu privirea Lui.

10Ei deschid gura să mă mănânce,

mă ocărăsc și mă bat peste obraji,

se înverșunează cu toții după mine.

11Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiți

și mă aruncă în mâinile celor răi.

12Eram liniștit și m-a scuturat,

m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,

a tras asupra mea ca într-o țintă.

13Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile.

El Îmi străpunge rărunchii fără milă,

îmi varsă fierea pe pământ,

14mă frânge bucăți, bucăți,

Se aruncă asupra mea ca un războinic.

15Mi-am cusut un sac pe piele

și mi-am prăvălit capul în țărână.

16Plânsul mi-a înroșit fața

și umbra morții este pe pleoapele mele.

17Totuși n-am făcut nicio nelegiuire

și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

18Pământule, nu-mi acoperi sângele,

și vaietele mele să n-aibă margini!

19Chiar acum martorul meu este în cer,

apărătorul meu este în locurile înalte.

20Prietenii mei râd de mine,

dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,

21să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu

și fiului omului împotriva prietenilor lui.

22Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit

și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Isaia 38

Boala și însănătoșirea lui Ezechia

1În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Pune-ți în rânduială casa, căci vei muri și nu vei mai trăi.’” 2Ezechia s-a întors cu fața la perete și a făcut Domnului următoarea rugăciune: 3„Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Și Ezechia a vărsat multe lacrimi. 4Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: 5„Du-te și spune lui Ezechia: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: «Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale. 6Te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.» 7Și iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: 8«Voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.»’” Și soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse. 9Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii și însănătoșirii lui. 10„Ziceam: ‘În cei mai buni ani ai vieții mele trebuie să mă duc la porțile Locuinței morților! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalți ani ai mei care-mi mai rămân!’

11Ziceam: ‘Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii;

nu voi mai vedea pe niciun om în Locuința morților!

12Locuința mea este luată și mutată de la mine, ca o colibă de păstori.

Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător, care m-ar rupe din țesătura lui.

Până diseară îmi vei pune capăt.

13Am strigat până dimineața; ca un leu îmi zdrobise toate oasele!

Până diseară îmi vei pune capăt.

14Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor

și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer:

«Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!»’

15Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat.

Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

16Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,

prin ea mai am și eu suflare,

căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viața.

17Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea;

Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii.

Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

18Căci nu Locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește

și cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta.

19Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi.

Tatăl face cunoscută copiilor săi credincioșia Ta.

20Domnul m-a mântuit!

De aceea, în toate zilele vieții noastre,

vom suna din coardele instrumentelor noastre

în Casa Domnului.”

21Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine și s-o întindă peste bubă și Ezechia va trăi.” 22Și Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaște că mă voi sui la Casa Domnului?”