Romani 9

Pavel și mântuirea israeliților

1Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor 2că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. 3Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. 4Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, 5patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Dumnezeu este stăpân să aleagă

6Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel 7și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.” 8Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. 9Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.” 10Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. 11Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –, 12s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, 13după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Dumnezeu se îndură de cine-I place

14Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! 15Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” 16Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. 17Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” 18Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. 19Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” 20Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?” 21Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?

Geneza 25

Moartea lui Avraam

1Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. 2Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocșan, pe Medan, pe Madian, pe Ișbac și Șuah. 3Iocșan a născut pe Seba și pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost așurimii, letușimii și leumimii. 4Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia sunt fiii Cheturei. 5Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. 6Dar a dat daruri fiilor țiitoarelor sale și, pe când era încă în viață, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac înspre răsărit, în Țara Răsăritului. 7Iată zilele anilor vieții lui Avraam: el a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. 8Avraam și-a dat duhul și a murit după o bătrânețe fericită, înaintat în vârstă și sătul de zile, și a fost adăugat la poporul său. 9Isaac și Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peștera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Țohar, Hetitul, care este față în față cu Mamre. 10Acesta este ogorul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropați Avraam și nevastă-sa Sara. 11După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său Isaac. El locuia lângă fântâna Lahai-Roi.

Urmașii lui Ismael

12Iată spița neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam egipteanca Agar, roaba Sarei. 13Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam, 14Mișma, Duma, Masa, 15Hadad, Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. 16Aceștia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele și taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor. 17Și iată anii vieții lui Ismael: o sută treizeci și șapte de ani. El și-a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său. 18Fiii lui au locuit de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a așezat în fața tuturor fraților lui.

Esau și Iacov

19Iată spița neamului lui Isaac, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac.

20Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, și sora lui Laban, Arameul. 21Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, și Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată. 22Copiii se băteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.

23Și Domnul i-a zis:

„Două neamuri sunt în pântecele tău,

Și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău.

Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt.

Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

24S-au împlinit zilele când avea să nască și iată că în pântecele ei erau doi gemeni. 25Cel dintâi a ieșit roșu de tot, ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele Esau. 26Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe Esau, și de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s-au născut ei.

Esau își vinde dreptul de întâi născut

27Băieții aceștia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp, dar Iacov era un om liniștit, care stătea acasă în corturi. 28Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. 29Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală. 30Și Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. 31Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” 32Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?” 33Și Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat și astfel și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. 34Atunci, Iacov a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Exodul 9

Ciuma vitelor

1Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2Dacă nu vrei să-l lași să plece și dacă-l mai oprești, 3iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi, și anume va fi o ciumă foarte mare. 4Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.» 5Domnul a hotărât vremea și a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.»’” 6Și Domnul a făcut așa chiar de a doua zi. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit și n-a lăsat pe popor să plece.

Vărsatul negru

8Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. 9Ea se va preface într-o țărână care va acoperi toată țara Egiptului și va da naștere în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți.” 10Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți. 11Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți egiptenii. 12Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

Piatra și focul

13Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15Dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu-l lași să plece, 18iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, și vor pieri.»’” 20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adunat în case robii și turmele. 21Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și are să bată piatra în toată țara Egiptului, pe oameni, pe vite și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!” 23Moise și-a întins toiagul spre cer, și Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp și a frânt toți copacii de pe câmp. 26Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28Rugați-vă Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră, și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” 29Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul! 30Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.” 31Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33Moise a plecat de la Faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35Lui Faraon i s-a împietrit inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Exodul 33

Moise se roagă pentru poporul amărât

1Domnul a zis lui Moise: „Du-te și pornește de aici cu poporul pe care l-ai scos din țara Egiptului; suie-te în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: ‘Seminței tale o voi da!’ 2Voi trimite înaintea ta un înger și voi izgoni pe canaaniți, amoriți, hetiți, fereziți, heviți și iebusiți. 3Suie-te în țara aceasta unde curge lapte și miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci ești un popor încăpățânat.” 4Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toți s-au întristat și nimeni nu și-a pus podoabele pe el. 5Și Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: ‘Voi sunteți un popor încăpățânat; numai o clipă dacă M-aș sui în mijlocul tău, te-aș prăpădi. Aruncă-ți acum podoabele de pe tine, și voi vedea ce-ți voi face.’” 6Copiii lui Israel și-au scos de pe ei podoabele și au plecat de la muntele Horeb.

Moise mergând la cort

7Moise a luat cortul lui și l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit cortul întâlnirii. Și toți cei ce întrebau pe Domnul se duceau la cortul întâlnirii, care era afară din tabără. 8Când se ducea Moise la cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la ușa cortului său și urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în cort. 9Și când intra Moise în cort, stâlpul de nor se cobora și se oprea la ușa cortului, și Domnul vorbea cu Moise. 10Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la ușa cortului; tot poporul se scula și se arunca cu fața la pământ la ușa cortului lui. 11Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieșea deloc din mijlocul cortului.

Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu

12Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: ‘Du pe poporul acesta!’ Și nu-mi arăți pe cine vei trimite cu mine. Însă Tu ai zis: ‘Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!’ 13Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta. Și gândește-Te că neamul acesta este poporul Tău!” 14Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă.” 15Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. 16Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?” 17Domnul a zis lui Moise: „Voi face și ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume!” 18Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” 19Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!” 20Domnul a zis: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!” 21Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22Și când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. 23Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Fața Mea nu se poate vedea.”

Iosua 11

Marea bătălie la apele Merom

1Iabin, împăratul Hațorului, auzind de aceste lucruri, a trimis soli la Iobab, împăratul Madonului, la împăratul Șimronului, la împăratul Acșafului, 2la împărații care erau la miazănoapte de munte, în câmpia de la miazăzi de Chineret, în vale și pe înălțimile Dorului la apus, 3canaaniților de la răsărit și de la apus, amoriților, hetiților, fereziților, iebusiților în munte și heviților la poalele Hermonului, în țara Mițpa. 4Au ieșit ei și toate oștirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, și având cai și care în foarte mare număr. 5Toți împărații aceștia au hotărât un loc de întâlnire și au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel. 6Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuți pe toți înaintea lui Israel. Cailor să le tai vinele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.” 7Iosua cu toți oamenii lui de război au venit pe neașteptate peste ei la apele Merom și s-au năpustit în mijlocul lor. 8Domnul i-a dat în mâinile lui Israel; ei i-au bătut și i-au urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim și până în valea Mițpa la răsărit; i-au bătut fără să lase să scape vreunul. 9Iosua le-a făcut cum îi spusese Domnul: cailor le-a tăiat vinele picioarelor, iar carele lor le-a ars în foc.

Cuceriri făcute la miazănoapte și în cealaltă parte a țării

10La întoarcere și în același timp, Iosua a luat Hațorul și a trecut prin sabie pe împăratul lui. Hațorul era mai înainte capitala tuturor acestor împărății. 11Au trecut prin ascuțișul sabiei și au nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viață și au pus foc Hațorului. 12Iosua a luat, de asemenea, toate cetățile împăraților acelora, și pe toți împărații lor i-a trecut prin ascuțișul sabiei și i-a nimicit cu desăvârșire, cum poruncise Moise, robul Domnului. 13Dar Israel n-a ars niciuna din cetățile așezate pe dealuri, afară numai de Hațor, care a fost arsă de Iosua. 14Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada cetăților acelora și vitele, dar au trecut prin ascuțișul sabiei pe toți oamenii, până i-au nimicit, fără să lase ceva din ce are suflare de viață. 15Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise și de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul. 16Astfel, Iosua a luat toată țara aceasta, muntele, toată partea de miazăzi, toată țara Gosen, valea, câmpia, muntele lui Israel și văile lui, 17de la muntele cel pleșuv care se înalță spre Seir până la Baal-Gad, în valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. A luat pe toți împărații lor, i-a bătut și i-a omorât. 18Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împărați a ținut multă vreme. 19N-a rămas nicio cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, afară de heviți, care locuiau în Gabaon; pe toate le-au luat prin luptă. 20Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-și împietrească inima și să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârșire, fără să aibă milă de ele, și să le nimicească, după cum poruncise lui Moise Domnul. 21În același timp, Iosua a pornit și a nimicit pe anachimi, din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârșire, împreună cu cetățile lor. 22N-au rămas deloc anachimi în țara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat și la Asdod. 23Iosua a pus stăpânire deci pe toată țara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise Domnul. Și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui, după semințiile lor. Apoi țara s-a odihnit de război.