1 Corinteni 13

Dragostea

1Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. 2Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. 3Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. 4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, 6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. 8Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. 9Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte, 10dar, când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. 11Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 12Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. 13Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Iov 14

1Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri.

2Se naște și e tăiat ca o floare;

fuge și piere ca o umbră.

3Și asupra lui ai Tu ochiul deschis!

Și pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

4Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?

Nu poate să iasă niciunul.

5Dacă zilele lui sunt hotărâte,

dacă i-ai numărat lunile,

dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

6întoarce-Ți măcar privirile de la el și dă-i răgaz,

să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul la sfârșitul zilei.

7Un copac și tot are nădejde,

căci, când este tăiat, odrăslește din nou

și iar dă lăstari.

8Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,

când îi piere trunchiul în țărână,

9înverzește iarăși de mirosul apei

și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

10Dar omul, când moare, rămâne întins.

Omul, când își dă sufletul, unde mai este?

11Cum pier apele din lacuri

și cum seacă și se usucă râurile,

12așa se culcă și omul și nu se mai scoală;

cât vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă

și nu se mai scoală din somnul lui.

13Ah, de m-ai ascunde în Locuința morților,

de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia

și de mi-ai rândui o vreme când Îți

vei aduce iarăși aminte de mine!

14Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,

aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,

până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

15Atunci m-ai chema și Ți-aș răspunde

și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

16Dar astăzi îmi numeri pașii,

ai ochiul asupra păcatelor mele;

17călcările mele de lege sunt pecetluite într-un mănunchi

și născocești fărădelegi în sarcina mea.

18Cum se prăbușește muntele și piere,

cum piere stânca din locul ei,

19cum este mâncată piatra de ape

și cum este luat pământul de râu,

așa nimicești Tu nădejdea omului.

20Îl urmărești întruna și se duce;

Îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.

21De ajung fiii lui la cinste, el nu știe nimic;

de sunt înjosiți, habar n-are.

22Numai pentru el simte durere în trupul lui,

numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Iov 19

Răspunsul lui Iov

1Iov a luat cuvântul și a zis:

2„Până când îmi veți întrista sufletul

și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?

3Iată că de zece ori m-ați batjocorit.

Nu vă este rușine să vă purtați așa?

4Dacă am păcătuit cu adevărat,

numai eu sunt răspunzător de aceasta.

5Credeți că mă puteți lua de sus?

Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?

6Atunci, să știți că Dumnezeu mă urmărește

și mă învelește cu lațul Lui.

7Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde;

cer dreptate, și dreptate nu este!

8Mi-a tăiat orice ieșire și nu pot trece;

a răspândit întuneric pe cărările mele.

9M-a despuiat de slava mea,

mi-a luat cununa de pe cap,

10m-a zdrobit din toate părțile și pier,

mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.

11S-a aprins de mânie împotriva mea,

S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș.

12Oștile Lui au pornit deodată înainte,

și-au croit drum până la mine

și au tăbărât în jurul cortului meu.

13A depărtat pe frații mei de la mine,

și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.

14Rudele mele m-au părăsit,

și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

15Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin,

în ochii lor sunt un necunoscut.

16Chem pe robul meu, și nu răspunde;

îl rog cu gura mea, și degeaba.

17Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele

și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

18Până și copiii mă disprețuiesc:

dacă mă scol, ei mă ocărăsc.

19Aceia în care mă încredeam mă urăsc,

aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.

20Oasele mi se țin de piele și de carne;

nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.

21Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!

Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.

22De ce mă urmăriți ca Dumnezeu?

Și nu vă mai săturați de carnea mea?

23O! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise,

să fie scrise într-o carte;

24aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier

și cu plumb în stâncă pe vecie…

25Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu

și că Se va ridica la urmă pe pământ.

26Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne,

voi vedea totuși pe Dumnezeu.

27Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor;

ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia.

Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.

28Atunci veți zice: ‘Pentru ce-l urmăream noi?’

Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

29Temeți-vă de sabie,

căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!

Și să știți că este o judecată.”

Iov 26

Răspunsul lui Iov

1Iov a luat cuvântul și a zis:

2„Cât de bine știi tu să vii în ajutorul slăbiciunii!

Cum dai tu ajutor brațului fără putere!

3Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere!

Ce belșug de înțelepciune dai tu la iveală!

4Către cine se îndreaptă cuvintele tale?

Și al cui duh vorbește prin tine?

5Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape

și sub locuitorii lor.

6Înaintea Lui, Locuința morților este goală,

adâncul n-are acoperiș.

7El întinde miazănoaptea asupra golului

și spânzură Pământul pe nimic.

8Leagă apele în norii Săi

și norii nu se sparg sub greutatea lor.

9Acoperă fața scaunului Său de domnie

și Își întinde norul peste el.

10A tras o boltă pe fața apelor,

ca hotar între lumină și întuneric.

11Stâlpii cerului se clatină

și se înspăimântă la amenințarea Lui.

12Prin puterea Lui tulbură marea,

prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.

13Suflarea Lui înseninează cerul,

mâna Lui străpunge șarpele fugar.

14Și acestea sunt doar marginile căilor Sale,

și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi!

Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Iov 36

1Elihu a urmat și a zis:

2„Așteaptă puțin și voi urma,

căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.

3Îmi voi lua temeiurile de departe

și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.

4Fii încredințat, cuvântările mele nu sunt minciuni,

ci ai de-a face cu un om cu simțăminte curate.

5Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni

și este puternic prin tăria priceperii Lui.

6El nu lasă pe cel rău să trăiască

și face dreptate celui nenorocit.

7Nu-Și întoarce ochii de la cei fără prihană

și-i pune pe scaunul de domnie cu împărații,

îi așază pentru totdeauna ca să domnească.

8Se întâmplă să cadă în lanțuri

și să fie prinși în legăturile nenorocirii?

9Le pune înainte faptele lor,

fărădelegile lor, mândria lor.

10Îi înștiințează ca să se îndrepte,

îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.

11Dacă ascultă și se supun,

își sfârșesc zilele în fericire

și anii în bucurie.

12Dacă n-ascultă, pier uciși de sabie,

mor în orbirea lor.

13Nelegiuiții se mânie,

nu strigă către Dumnezeu când îi înlănțuie;

14își pierd viața în tinerețe,

mor ca cei desfrânați.

15Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui

și prin suferință îl înștiințează.

16Și pe tine te va scoate din strâmtoare,

ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină,

și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.

17Dar, dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit,

pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.

18Supărarea să nu te împingă la batjocură

și mărimea prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!

19Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz

și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?

20Nu suspina după noapte,

care ia popoarele din locul lor.

21Ferește-te să faci rău,

căci suferința te îndeamnă la rău.

22Dumnezeu este mare în puterea Lui;

cine ar putea să învețe pe alții ca El?

23Cine Îi cere socoteală de căile Lui

și cine îndrăznește să-I spună: ‘Faci rău’?

24Nu uita să lauzi faptele Lui,

pe care toți oamenii trebuie să le mărească!

25Orice om le privește,

fiecare muritor le vede de departe.

26Iată ce mare e Dumnezeu!

Dar noi nu-L putem pricepe,

numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.

27Căci El trage la El picăturile de apă,

le preface în abur și dă ploaia,

28pe care norii o strecoară

și o picură peste mulțimea oamenilor.

29Și cine poate pricepe ruperea norului

și bubuitul cortului Său?

30Iată, El Își întinde lumina în jurul Lui

și acoperă adâncimile mării.

31Prin aceste mijloace,

El judecă popoarele

și dă belșug de hrană.

32Ia fulgerul în mână

și-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.

33Dă de veste că e de față printr-un bubuit

și până și turmele Îi simt apropierea.