2 Samuel 10, 2 Corinteni 4
2 Samuel 10
Războiul cu amoniții
1După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, și în locul lui a domnit fiul său Hanun. 2David a zis: „Voi arăta bunăvoință lui Hanun, fiul lui Nahaș, cum a arătat și tatăl lui față de mine.” Și David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, 3căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: „Crezi că David îți trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască și să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească își trimite el slujitorii la tine?” 4Atunci, Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate și le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse. Apoi le-a dat drumul. 5David, înștiințat de lucrul acesta, a trimis niște oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriți, și împăratul a spus să le spună: „Rămâneți la Ierihon până vă va crește barba și pe urmă să vă întoarceți.” 6Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâți lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeștri de la sirienii din Bet-Rehob și de la sirienii din Țoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca și douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob. 7La auzul acestei vești, David a trimis împotriva lor pe Ioab și toată oștirea, numai oameni viteji. 8Fiii lui Amon au ieșit și s-au așezat în șiruri de bătaie la intrarea porții; sirienii din Țoba și din Rehob și oamenii din Tob și din Maaca erau deoparte, în câmpie. 9Ioab a văzut că avea să lupte și înainte, și înapoi. A ales atunci din toți aleșii lui Israel o ceată, pe care a așezat-o împotriva sirienilor, 10și a pus sub porunca fratelui său Abișai ce mai rămăsese din popor, ca să țină piept fiilor lui Amon. 11El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; și dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut. 12Fii tare și să ne arătăm plini de bărbăție pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul să facă ce va crede!” 13Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, și ei au luat-o la fugă dinaintea lui. 14Și când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon și s-a întors la Ierusalim. 15Sirienii, văzând că fuseseră bătuți de Israel, și-au strâns puterile. 16Hadadezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a râului și au venit la Helam, în frunte cu Șobac, căpetenia oștirii lui Hadadezer. 17Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul și a venit la Helam: sirienii s-au pregătit de au ieșit înaintea lui David și au început lupta cu el. 18Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Și David le-a tăiat șapte sute de cai de trăsură și patruzeci de mii de călăreți; a lovit și pe căpetenia oștirii lor Șobac, care a murit pe loc. 19Toți împărații supuși lui Hadarezer, văzându-se bătuți de Israel, au făcut pace cu Israel și i s-au supus. Și sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.
2 Corinteni 4
Propovăduirea Evangheliei
1De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. 2Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. 3Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, 4a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus. 6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
Greutățile slujbei
7Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 8Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; 9prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi cei vii totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viața. 13Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” și noi credem, și de aceea vorbim. 14Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
Pricinile de încredere
16De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. 17Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. 18Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Comments