top of page

16 Mai


Isaia 14 , 1 Petru 3





Isaia 14

1Dar Domnul va avea milă de Iacov,

îl va alege din nou pe Israel

și îl va așeza în țara lui.

Străinii li se vor alătura

și se vor uni cu Casa lui Iacov.

2Popoarele îi vor lua și îi vor aduce la locul lor,

iar Casa lui Israel le va stăpâni în țara Domnului

ca pe niște slujitori și slujitoare.

Îi vor captura pe cei ce-i luaseră captivi

și vor domni peste asupritorii lor.

3În ziua în care Domnul îți va da odihnă, după durerea, necazul și munca grea la care ai fost supus, 4vei rosti această pildă cu privire la împăratul Babilonului și vei zice:

„Cum a încetat asupritorul!

Cum a încetat urletul lui!

5 Domnul a frânt toiagul celor răi,

sceptrul stăpânitorilor,

6pe cel ce lovea popoarele cu furie,

cu lovituri fără oprire,

pe cel ce conducea națiunile cu mânie,

cu o persecuție fără cruțare.

7Întreg pământul se bucură de odihnă și pace

și toți oamenii izbucnesc în cântări de bucurie.

8Până și chiparoșii și cedrii din Liban

se bucură de tine, zicând:

«De când ai fost doborât,

nimeni nu s-a ridicat să ne mai taie!».

9Locuința Morților de jos este stârnită

să te întâmpine la sosire.

Pentru tine ea trezește umbrele,

pe toți conducătorii pământului;

îi ridică de pe tronurile lor

pe toți împărații națiunilor.

10Toți vor vorbi

și-ți vor spune:

«Acum ai ajuns și tu la fel de slab ca și noi,

ai devenit asemenea nouă!».

11Splendoarea ta este coborâtă în Locuința Morților,

împreună cu sunetul harfelor tale.

Larvele îți sunt așternut,

iar viermii îți sunt învelitoare.

12Cum ai căzut din ceruri,

tu, cel strălucitor, fiu al zorilor!

Cum ai fost doborât la pământ,

cuceritor al națiunilor!

13Tu ai zis în inima ta:

«Mă voi înălța la ceruri,

îmi voi ridica tronul

mai presus de stelele lui Dumnezeu!

Voi ședea pe muntele adunării,

în părțile îndepărtate ale nordului!

14Mă voi înălța deasupra norilor

și mă voi face asemenea Celui Preaînalt!».

15Dar ai fost coborât în Locuința Morților,

în adâncimile gropii.

16Cei ce te văd, te privesc cu luare-aminte:

«Acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure,

care a zguduit împărățiile,

17care a făcut lumea să semene cu un pustiu,

care i-a dărâmat cetățile

și n-a lăsat prizonierii să se întoarcă acasă?».

18Toți împărații națiunilor,

toți se odihnesc în cinste,

fiecare în mormântul său,

19dar tu ești aruncat afară din mormântul tău,

ca un vlăstar disprețuit,

acoperit cu cei uciși,

cu cei străpunși de sabie,

cu cei coborâți în adâncimile gropii;

ești ca un cadavru călcat în picioare.

20Tu nu ești unit cu ei în mormânt,

pentru că ți-ai distrus țara

și ți-ai ucis poporul.

Nu se va mai aminti vreodată

de urmașii răufăcătorilor.

21Pregătiți măcelul fiilor săi,

din cauza nelegiuirii strămoșilor lor!

Să nu se mai ridice să ia în stăpânire țara

și să umple lumea cu cetăți“.

22„Mă voi ridica împotriva lor“,

zice Domnul Oștirilor.

„Voi șterge numele și rămășița Babilonului,

pe urmașii și descendenții lui“,

zice Domnul.

23„Îl voi transforma într-un adăpost pentru bufnițe

și în niște ape mlăștinoase

și îl voi mătura cu mătura nimicirii“,

zice Domnul Oștirilor.

Profeție împotriva Asiriei

24 Domnul Oștirilor a jurat, zicând:

„Ceea ce am gândit, așa va fi!

Ceea ce am plănuit, așa se va întâmpla!

25Îl voi zdrobi pe asirian în țara Mea

și pe munții Mei îl voi călca în picioare.

Jugul lui va fi luat de peste ei

și povara lui va fi luată de pe umărul lor“.

26Acesta este planul făcut pentru întregul pământ,

aceasta este mâna întinsă peste toate națiunile.

27Căci Domnul Oștirilor a plănuit!

Cine va strica planul?

Mâna Lui este întinsă!

Cine o va întoarce?

Profeție împotriva filistenilor

28În anul morții regelui Ahaz s-a spus această rostire:

29„Nu vă bucurați, voi toți, filistenilor,

pentru că s-a frânt toiagul care vă lovea!

Căci o viperă va ieși din rădăcina șarpelui

și un șarpe zburător va fi rodul ei.

30În timp ce întâiul născut al săracului va găsi pășune,

iar cel nevoiaș se va culca în siguranță,

îți voi ucide rădăcina prin foame;

da, de foame îți va muri rămășița!

31Gemi, poartă! Plângi, cetate!

Înmuiați-vă, filistenilor, cu toții!

Căci un nor de fum vine din nord

și rândurile armatei sunt strânse.

32Ce li se va răspunde trimișilor acelei națiuni?

«Domnul a întemeiat Sionul,

iar cei săraci din poporul Său se vor adăposti în el»“.





1 Petru 3

Îndemnuri pentru soții și soți

1La fel și voi, soțiilor, supuneți-vă soților voștri, astfel încât, chiar dacă unii dintre ei sunt neascultători față de Cuvânt, să fie câștigați fără Cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2văzând purtarea voastră curată, în frică de Dumnezeu. 3Frumusețea voastră să nu stea în împodobirea exterioară, prin împletirea părului, purtarea de bijuterii din aur sau îmbrăcarea de haine fine, 4ci în omul ascuns al inimii, în caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este foarte prețios înaintea lui Dumnezeu. 5Căci astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care își puneau speranța în Dumnezeu, fiind supuse soților lor, 6precum Sara, care a ascultat de Avraam și l-a numit „domn“. Fiicele ei ați devenit voi, făcând ce este bine și nefiindu-vă teamă de nicio intimidare.

7La fel și voi, soților, trăiți în înțelegere cu acest vas mai slab, femeia, dând cinste soțiilor voastre, ca unora care vor fi moștenitoare ale harului vieții împreună cu voi, pentru a nu fi împiedicate rugăciunile voastre.

A suferi din cauza dreptății

8În cele din urmă, toți să trăiți în armonie, înțelegători, cu dragoste de frați, plini de compasiune, smeriți, 9să nu răsplătiți cu rău pentru rău sau cu insultă pentru insultă, ci dimpotrivă, să binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.

10„Căci cel ce vrea să iubească viața

și să vadă zile bune,

să-și oprească limba de la rău,

iar buzele lui să nu rostească înșelătoria!

11Să se întoarcă de la rău și să facă ce este bine!

Să caute pacea și s-o urmărească!

12Fiindcă ochii Domnului se uită la cei drepți,

iar urechile Lui aud rugăciunea lor.

Dar fața Domnului

este împotriva celor ce comit fapte rele“.

13Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de zel pentru bine? 14Și chiar dacă ați suferi din cauza dreptății, ferice de voi! Să nu vă fie frică de teroarea lor și să nu vă tulburați, 15ci sfințiți-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn, fiind întotdeauna pregătiți să răspundeți oricui vă întreabă despre motivul speranței care este în voi, 16dar cu blândețe și teamă, având o conștiință curată, astfel încât cei care defăimează purtarea voastră bună în Cristos să fie făcuți de rușine tocmai prin lucrurile cu privire la care sunteți vorbiți de rău. 17Căci este mai bine, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, să suferiți atunci când faceți binele, decât atunci când faceți răul. 18Fiindcă și Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate, El, Cel Drept, pentru cei nedrepți, ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost dat la moarte în trup, dar a fost înviat prin Duhul, 19în Care, de asemenea, S-a dus și le-a predicat duhurilor în închisoare. 20Acestea fuseseră în trecut neascultătoare, atunci când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când era construită arca, în care doar puține suflete, și anume opt, au fost salvate prin apă. 21Oglindirea acestei ape este botezul care vă mântuiește acum și pe voi (acesta nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci angajamentul unei conștiințe bune înaintea lui Dumnezeu) prin învierea lui Isus Cristos, 22Care este la dreapta lui Dumnezeu și Căruia, după ce S-a dus în Cer, I-au fost supuși îngerii, autoritățile și puterile.

Comments


bottom of page