17 Octombrie

Evrei 10
1În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. 2Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate? 3Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. 5De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; 6n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat. 7Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’” 8După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), 9apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desființează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. 10Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. 11Și, pe când orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele, 12El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu 13și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui. 14Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. 15Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16„‘Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor’”, 17adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. 19Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt 20pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, 21și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată. 23Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința. 24Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. 25Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. 26Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți. 28Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocori pe Duhul harului? 30Căci știm cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Și în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” 31Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! 32Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe: 33pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor și, pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi. 34În adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește. 35Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! 36Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. 37„Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. 38Și cel neprihănit va trăi prin credință, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.” 39Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.
Psalmul 40
Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al lui David
1Îmi pusesem nădejdea în Domnul,
și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
2M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei;
mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.
3Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut
și s-au încrezut în Domnul.
4Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul
și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși!
5Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemăna cu Tine.
Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez,
dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.
6Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare,
ci mi-ai străpuns urechile;
nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispășire.
7Atunci am zis: „Iată-mă că vin! –
În sulul cărții este scris despre mine. –
8Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!
Și Legea Ta este în fundul inimii mele.”
9Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare;
iată că nu-mi închid buzele.
Tu știi lucrul acesta, Doamne!
10Nu țin în inima mea îndurarea Ta,
ci vestesc adevărul tău și mântuirea Ta
și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare.
11Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale,
ci bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi totdeauna.
12Căci rele fără număr mă împresoară,
m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele și nu le mai pot suferi vederea.
Sunt mai multe decât perii capului meu și mi se înmoaie inima.
13Izbăvește-mă, Doamne!
Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu!
14Să fie rușinați și înfruntați
toți cei ce vor să-mi ia viața!
Să dea înapoi și să roșească de rușine
cei ce-mi doresc pierzarea!
15Să rămână înlemniți de rușinea lor
cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”
16Să se bucure și să se veselească în Tine toți cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare:
„Mărit să fie Domnul!”
17Eu sunt sărac și lipsit,
dar Domnul Se gândește la mine.
Tu ești ajutorul și izbăvitorul meu:
nu zăbovi, Dumnezeule!
Isaia 26
1În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură. 2Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios. 3Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. 4Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. 5El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălțimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în țărână. 6Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți. 7Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului. 8De aceea Te așteptăm, Doamne, și pe calea judecăților Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău și după pomenirea Ta. 9Sufletul meu Te dorește noaptea și duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea. 10Dacă ierți pe cel rău, el totuși nu învață neprihănirea, se dedă la rău în țara în care domnește neprihănirea și nu caută la măreția Domnului. 11Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc, dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău și vor fi rușinați; va arde focul pe vrăjmașii Tăi. 12Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlinești pentru noi. 13Doamne, Dumnezeul nostru, alți stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine și numai Numele Tău îl chemăm. 14Cei ce sunt morți acum nu vor mai trăi, sunt niște umbre și nu se vor mai scula, căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters pomenirea. 15Înmulțește poporul, Doamne! Înmulțește poporul, arată-Ți slava; dă înapoi toate hotarele țării! 16Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare; au început să se roage când i-ai pedepsit. 17Cum se zvârcolește o femeie însărcinată gata să nască și cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, așa am fost noi departe de Fața Ta, Doamne! 18Am zămislit, am simțit dureri și, când să naștem, am născut vânt: țara nu este mântuită și locuitorii ei nu sunt născuți. 19Să învieze dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.” 20Du-te, poporul meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! 21Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului, și pământul va da sângele pe față și nu va mai acoperi uciderile.
Iosua 10
Marea luptă de la Gabaon
1Adoni-Țedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai și o nimicise cu desăvârșire, că făcuse cetății Ai și împăratului ei cum făcuse Ierihonului și împăratului lui și că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel și erau în mijlocul lor. 2Atunci i-a fost foarte mare frică, fiindcă Gabaon era o cetate mare, ca una din cetățile împărătești, mai mare chiar decât Ai, și toți bărbații ei erau viteji. 3Adoni-Țedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, și lui Debir, împăratul Eglonului: 4„Suiți-vă la mine și ajutați-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua și cu copiii lui Israel.” 5Cei cinci împărați ai amoriților: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului și împăratul Eglonului, s-au adunat astfel și s-au suit împreună cu toate oștile lor; au venit și au tăbărât lângă Gabaon și au început să lupte împotriva lui. 6Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăvește-ne, dă-ne ajutor, căci toți împărații amoriților care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.” 7Iosua s-a suit din Ghilgal, el și toți oamenii de război cu el și toți cei viteji. 8Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale și niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.” 9Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal. 10Domnul i-a pus în învălmășeală dinaintea lui Israel; și Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon și i-a bătut până la Azeca și până la Macheda. 11Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel și se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei niște pietre mari până la Azeca și au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulți decât cei uciși cu sabia de copiii lui Israel.
Soarele și luna se opresc
12Atunci, Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe amoriți în mâinile copiilor lui Israel și a zis în fața lui Israel:
„Oprește-te, soare, asupra Gabaonului
Și tu, lună, asupra văii Aialonului!”
13Și soarele s-a oprit și luna și-a întrerupt mersul,
Până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui.
Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului?
Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă. 14N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul lupta pentru Israel. 15Și Iosua și tot Israelul împreună cu el s-au întors în tabără, la Ghilgal.
Uciderea celor cinci împărați
16Cei cinci împărați au fugit și s-au ascuns într-o peșteră la Macheda. 17S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împărați se află ascunși într-o peșteră la Macheda.” 18Iosua a zis: „Prăvăliți niște pietre mari la intrarea peșterii și puneți niște oameni să-i păzească. 19Și voi nu vă opriți, ci urmăriți pe vrăjmașii voștri și bateți-i pe dinapoi; nu-i lăsați să intre în cetățile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.” 20După ce Iosua și copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrângere și i-au bătut cu desăvârșire, cei ce au putut scăpa au intrat în cetățile întărite 21și tot poporul s-a întors liniștit în tabără la Iosua, în Macheda, fără ca cineva să fi crâcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel. 22Iosua a zis atunci: „Deschideți intrarea peșterii, scoateți afară din ea pe cei cinci împărați și aduceți-i la mine.” 23Ei au făcut așa și au adus la el pe cei cinci împărați, pe care-i scoseseră din peșteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului și pe împăratul Eglonului. 24După ce au adus pe acești împărați înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toți bărbații lui Israel și a zis căpeteniilor oamenilor de război, care merseseră cu el: „Apropiați-vă și puneți-vă picioarele pe grumajii împăraților acestora.” Ei s-au apropiat și au pus picioarele pe grumajii lor. 25Iosua le-a zis: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, ci întăriți-vă și îmbărbătați-vă, căci așa va face Domnul tuturor vrăjmașilor voștri împotriva cărora vă veți lupta.” 26După aceea, Iosua i-a lovit și i-a omorât; i-a spânzurat de cinci copaci și au rămas spânzurați de copaci până seara. 27Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peștera în care se ascunseseră și au pus la intrarea peșterii niște pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.
Alte izbânzi ale lui Iosua
28Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea și a trecut-o prin ascuțișul sabiei; a nimicit cu desăvârșire pe împărat, cetatea și pe toți cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape niciunul și împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului. 29Iosua, și tot Israelul împreună cu el, a trecut din Macheda la Libna și a dat luptă împotriva Libnei. 30Domnul a dat-o și pe ea, împreună cu împăratul ei, în mâinile lui Israel și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se găseau în ea; n-a lăsat să scape niciunul și a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului. 31Iosua, și tot Israelul împreună cu el, a trecut din Libna în Lachis, a tăbărât înaintea ei și a început lupta împotriva ei. 32Domnul a dat cetatea Lachis în mâinile lui Israel, care a luat-o a doua zi și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna. 33Atunci, Horam, împăratul Ghezerului, s-a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l-a bătut, pe el și pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape. 34Iosua, și tot Israelul împreună cu el, a trecut din Lachis la Eglon; a tăbărât înaintea ei și a început lupta. 35A luat-o în aceeași zi și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se aflau în ea; Iosua a nimicit-o cu desăvârșire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachisul. 36Iosua, și tot Israelul împreună cu el, s-a suit din Eglon la Hebron și a început lupta împotriva lui. 37L-a luat și l-a trecut prin ascuțișul sabiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetățile care țineau de el și pe toți cei ce se aflau în el; Iosua n-a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, și l-a nimicit cu desăvârșire împreună cu toți cei ce se aflau în el. 38Iosua, și tot Israelul împreună cu el, s-a îndreptat împotriva Debirului și a început lupta împotriva lui. 39L-a luat pe el, pe împăratul lui și toate cetățile care țineau de el; le-a trecut prin ascuțișul sabiei și a nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului și împăratului lui cum făcuse Hebronului și cum făcuse Libnei și împăratului ei. 40Iosua a bătut astfel toată țara, muntele, partea de miazăzi, câmpia și costișele și a bătut pe toți împărații; n-a lăsat să scape nimeni și a nimicit cu desăvârșire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel. 41Iosua i-a bătut de la Cades-Barnea până la Gaza, a bătut toată țara Gosen până la Gabaon. 42Iosua a luat în același timp pe toți împărații aceia și țara lor, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel. 43Și Iosua, și tot Israelul împreună cu el, s-a întors în tabără la Ghilgal.

Comentarii