Matei 10

Trimiterea celor doisprezece

(Mc. 3:13‑19; 6:7‑11; Lc. 6:13‑16; 9:1‑6; 10:3‑12; F.A. 1:13)

1 Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le alunge și să vindece orice boală și orice neputință.

2Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea:

cel dintâi, Simon, care este numit Petru, și Andrei, fratele lui;

Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui;

3Filip și Bartolomeu;

Toma și Matei, colectorul de taxe;

Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu;

4Simon Zelotul; și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.

5Pe aceștia doisprezece i-a trimis Isus, după ce le-a poruncit, zicând: „Să nu mergeți la celelalte națiuni și să nu intrați în vreo cetate de-a samaritenilor, 6ci mergeți, mai degrabă, la oile pierdute ale Casei lui Israel. 7Iar, în timp ce mergeți, predicați și spuneți că Împărăția Cerurilor este aproape. 8Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățiți-i pe cei leproși, alungați demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.

9Să nu luați nici aur, nici argint, nici monede de bronz la brâiele voastre, 10nici traistă pentru drum, nici două cămăși, nici sandale și nici toiag, căci lucrătorul își merită hrana! 11În orice cetate sau sat intrați, cercetați cine este acolo demn și rămâneți în casa lui până când veți pleca din locul acela. 12Iar când intrați în casa acelei familii, salutați-o! 13Dacă acea familie este într-adevăr demnă, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este demnă, pacea voastră să se întoarcă la voi! 14Dacă cineva nu vă va primi sau nu va asculta cuvintele voastre, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din casa sau din cetatea aceea! 15Adevărat vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru teritoriul Sodomei și al Gomorei decât pentru cetatea aceea!

Ucenicii vor fi persecutați

(Mc. 13:9‑13; Lc. 12:11‑12; 21:12‑19)

16Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți deci înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii. 17Păziți-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor. 18Și veți fi duși înaintea guvernatorilor și înaintea regilor din cauza Mea, ca mărturie pentru ei și pentru națiuni. 19Dar, când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți spune, căci vi se va da chiar în ceasul acela ce să spuneți! 20Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care va vorbi prin voi.

21Fratele îl va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său. Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor omorî. 22Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. 23Iar când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiți în alta! Căci, adevărat vă spun, nicidecum nu veți termina de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul Omului!

24Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici slujitorul mai presus de stăpânul său. 25Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învățătorul său și slujitorului ca stăpânul său. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit «Beelzebul», cu cât mai mult îi vor numi așa pe cei din casa Lui!

Teamă de Dumnezeu, nu de oameni

(Lc. 12:2‑9; Mc. 8:38)

26Așadar, să nu vă temeți de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut. 27Ceea ce vă spun Eu în întuneric, spuneți la lumină, și ceea ce auziți șoptindu-se la ureche, proclamați de pe acoperișuri. 28Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeți-vă, mai degrabă, de Cel Ce poate să distrugă și sufletul și trupul în gheenă. 29Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion? Și totuși, nici măcar una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostru! 30Vouă însă, și firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! 31Deci nu vă temeți! Voi sunteți mai prețioși decât multe vrăbii.

32Așadar, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. 33Însă, pe oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor îl voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri.

Prețul uceniciei

(Lc. 12:51‑53; 14:26‑27; 17:33; Mc. 8:34‑35; Ioan 12:25)

34Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35Căci am venit să-i despart:

«pe om de tatăl său,

pe fată de mama ei

și pe noră de soacra ei,

36așa încât dușmanii unui om

vor fi chiar cei din familia lui».

37Cel ce-și iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine, și cel ce-și iubește fiul sau fata mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine. 38Iar cel ce nu-și ia crucea și nu Mă urmează nu este demn de Mine. 39Cel ce încearcă să-și păstreze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va găsi.

Răsplătiri

(Mc. 9:41; Lc. 10:16; Ioan 13:20)

40Cel ce vă primește pe voi Mă primește pe Mine, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. 41Cel ce primește un profet, în numele unui profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primește un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. 42Și oricine va da chiar și un pahar cu apă rece unuia dintre acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata“.

Mica 7

Starea de păcat a poporului

1Vai de mine!

Căci sunt ca după culesul fructelor,

ca după culesul viilor!

Nu mai este niciun ciorchine de mâncat

nimic din smochinele timpurii,

după care tânjește sufletul meu!

2A pierit cel evlavios din țară

și n-a mai rămas niciun om drept!

Cu toții stau la pândă, ca să verse sânge,

fiecare îl vânează pe fratele său cu o mreajă.

3Mâinile lor sunt obișnuite cu răul, ca să-l înfăptuiască bine!

Conducătorul cere daruri,

iar judecătorul cere mită.

Cel mare își spune dorința sufletului său

și apoi conspiră împreună.

4Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine;

cel mai drept este mai rău ca un gard de spini.

Ziua vestită de străjerii tăi,

ziua pedepsei tale, a sosit!

Acum va fi stupoare pentru voi!

5Nu-l crede pe prieten,

nu te încrede în amic!

Păzește-ți ușa gurii

de cea care se odihnește la pieptul tău!

6Căci fiul își desconsideră tatăl,

fata se ridică împotriva mamei ei,

iar nora se ridică împotriva soacrei ei,

așa încât dușmanii unui om sunt chiar cei din familia lui.

7Eu, însă, voi privi la Domnul,

îmi voi pune speranța în Dumnezeul mântuirii mele!

Dumnezeul meu mă va asculta!

Israel va fi restaurat

8Nu te bucura din cauza mea, rivala mea,

căci, deși am căzut, mă voi ridica!

Deși locuiesc în întuneric,

Domnul va fi lumina mea!

9Voi îndura furia Domnului,

căci am păcătuit împotriva Lui,

o voi îndura până când El îmi va apăra cauza

și-mi va face dreptate.

El mă va scoate la lumină;

Îi voi vedea dreptatea.

10Când va vedea rivala mea lucrul acesta,

va fi acoperită de rușine,

ea, care-mi zicea:

„Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“.

Ochii mei vor vedea căderea ei!

Atunci ea va fi călcată în picioare

ca noroiul de pe drumuri.

11 Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale,

o zi în care ți se va extinde granița!

12În ziua aceea, vor veni la tine oameni

din Asiria și până dinspre cetățile Egiptului,

din Egipt și până la râu,

de la o mare și până la cealaltă,

de la un munte și până la celălalt.

13Pământul va fi pustiit din cauza locuitorilor lui,

ca rod al faptelor lor rele.

Rugăciune și laudă

14Păstorește-Ți cu toiagul poporul,

turma moștenirii Tale,

care locuiește în singurătate,

în pădurea din mijlocul Carmelului.

Să pască în Bașan și în Ghilad

ca în zilele de odinioară.

15„Îi voi arăta lucruri minunate,

ca în ziua ieșirii tale din țara Egiptului!“

16Națiunile vor vedea și se vor rușina

de toată puterea lor.

Își vor pune mâna la gură

și urechile le vor asurzi.

17Vor linge țărâna ca șarpele

și ca târâtoarele pământului.

Vor ieși tremurând din cetățuile lor,

se vor înfricoșa de Domnul, Dumnezeul nostru,

și se vor teme de Tine.

18Cine este Dumnezeu ca Tine,

Care ridică pedeapsa pentru nelegiuire

și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Lui?

El nu rămâne mânios pe vecie,

ci Își găsește plăcerea în îndurare.

19El va avea iarăși milă de noi

și va supune nelegiuirile noastre.

Tu vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor.

20Tu vei arăta credincioșie față de Iacov

și îndurare față de Avraam,

așa cum ai jurat strămoșilor noștri

în zilele din vechime.

Ieremia 50

Profeție împotriva Babilonului

1Acesta este cuvântul rostit de Domnul prin profetul Ieremia, cu privire la Babilon și la țara caldeenilor:

2„Anunțați și vestiți printre națiuni!

Înălțați un steag și vestiți!

Nu ascundeți nimic, ci spuneți:

«Babilonul va fi cucerit,

Bel va fi făcut de rușine,

Marduk va fi zdrobit!

Imaginile lui cioplite vor fi făcute de rușine

și idolii lui vor fi zdrobiți!».

3Căci o națiune din nord va veni împotriva lui

și îi va preface țara într-un pustiu.

Nimeni nu va mai locui în ea!

De la oameni până la animale, toți vor fugi și vor pleca.

4În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul,

„fiii lui Israel împreună cu fiii lui Iuda

vor veni și vor umbla plângând

și-L vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor.

5Vor întreba care este drumul Sionului

și își vor întoarce privirile spre el.

Vor veni și se vor alipi de Domnul

printr-un legământ veșnic,

care nu va fi uitat niciodată!

6Poporul Meu era o turmă de oi pierdute.

Păstorii lor le făceau să rătăcească,

abătându-le prin munți.

Umblau de pe munți pe dealuri.

Își uitaseră locul de odihnă.

7Toți cei ce le găseau le devorau.

Dușmanii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovați,

căci ele au păcătuit împotriva Domnului, Staulul dreptății,

împotriva Domnului, Speranța strămoșilor lor».

8Fugiți din Babilon,

ieșiți din țara caldeenilor

și fiți ca niște țapi în fruntea turmei!

9Căci, iată, voi stârni și voi aduce împotriva Babilonului

o mulțime de națiuni mari din teritoriul de nord.

Ele se vor înșira la luptă împotriva lui

și îl vor cuceri.

Săgețile lor sunt ca ale unui viteaz priceput

care nu se întoarce cu mâinile goale.

10Astfel, Caldeea va fi prada lor

și toți jefuitorii ei se vor sătura“,

zice Domnul.

11„Pentru că v-ați bucurat și v-ați veselit

când ați jefuit moștenirea Mea,

pentru că ați sărit ca o juncană pe pășune

și ați nechezat ca armăsarii,

12mama voastră va fi acoperită de rușine;

cea care v-a născut va fi făcută de rușine.

Iată, ea va ajunge ultima dintre națiuni;

va deveni un pustiu, un pământ uscat și fără apă.

13Din cauza mâniei Domnului,

ea nu va mai fi locuită,

ci va deveni o pustietate.

Toți cei ce vor trece prin Babilon

se vor îngrozi și vor fluiera

din cauza tuturor rănilor lui.

14Așezați-vă în linie de luptă împrejurul Babilonului,

voi, toți cei ce întindeți arcul!

Trageți împotriva lui, nu vă cruțați săgețile,

căci a păcătuit împotriva Domnului.

15Strigați împotriva lui din toate părțile!

El se predă, turnurile îi cad

și zidurile îi sunt dărâmate.

De vreme ce este răzbunarea Domnului,

răzbunați-vă pe el

și faceți-i cum a făcut și el!

16Nimiciți din Babilon pe semănător

și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului.

Din cauza sabiei asupritorului,

fiecare să se întoarcă la poporul său,

fiecare să fugă în țara sa!

17Israel este o oaie rătăcită

pe care au vânat-o leii.

Primul care a devorat-o

a fost împăratul Asiriei,

iar ultimul care i-a sfărâmat oasele

a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului“.

18De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel:

„Iată, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui,

așa cum l-am pedepsit și pe împăratul Asiriei.

19Pe Israel însă îl voi aduce înapoi la pășunea lui;

el va paște pe Carmel și pe Bașan;

își va potoli foamea

pe dealurile Efraimului și Ghiladului.

20În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul,

„se va căuta nelegiuirea lui Israel,

dar aceasta nu va mai fi,

se va căuta păcatul lui Iuda,

dar el nu se va mai găsi,

căci voi ierta rămășița pe care am cruțat-o.

21Înaintează împotriva țării Merataim

și împotriva celor ce locuiesc în Pekod.

Urmărește-i, ucide-i și dă-i să fie nimiciți“,

zice Domnul.

„Fă-i tot ceea ce ți-am poruncit!

22Zgomotul războiului este în țară

și prăpădul este mare.

23Cum s-a rupt și s-a sfărâmat

ciocanul întregului pământ!

Cum a ajuns Babilonul

un motiv de groază printre națiuni!

24Ți-am întins o capcană, Babilonule,

și ai fost prins fără să te aștepți!

Ai fost găsit și cucerit,

căci te-ai împotrivit Domnului.

25 Domnul Și-a deschis încăperea cu arme

și a scos de acolo armele mâniei Lui,

căci Stăpânul, Domnul Oștirilor, are o lucrare de făcut

în țara caldeenilor.

26Veniți împotriva ei de departe,

deschideți-i grânarele,

ridicați-o ca pe niște snopi.

Dați-o să fie nimicită

și nu lăsați niciun supraviețuitor în ea.

27Ucideți-i toți tăurașii!

Să se ducă să fie înjunghiați!

Vai de ei, căci le-a venit ziua!

A sosit vremea pedepsei lor!

28Ascultați! Se aude glasul fugarilor

și al celor ce scapă din țara Babilonului

ca să proclame în Sion

răzbunarea Domnului, Dumnezeul nostru,

răzbunarea pentru Templul Său.

29Chemați arcașii împotriva Babilonului,

chemați-i pe toți cei ce întind arcul.

Ridicați-vă tabăra de jur împrejurul lui;

nu lăsați pe nimeni să scape!

Răsplătiți-i potrivit cu faptele lui;

faceți-i potrivit cu tot ce a făcut și el,

căci s-a mândrit împotriva Domnului,

împotriva Sfântului lui Israel.

30De aceea tinerii lor vor cădea în piețe;

toți războinicii lor vor fi reduși la tăcere în ziua aceea“,

zice Domnul.

31„Iată, sunt împotriva ta, arogantule“,

zice Stăpânul, Domnul Oștirilor,

„căci ți-a sosit ziua,

ți-a venit vremea să fii pedepsit.

32Arogantul acela se va împiedica și va cădea,

și nimeni nu-l va ajuta să se ridice.

Voi aprinde un foc în cetățile lui,

care îi va arde toate împrejurimile“.

33Așa vorbește Domnul Oștirilor:

„Fiii lui Israel sunt asupriți

și fiii lui Iuda la fel.

Toți cei care i-au luat captivi îi țin strâns

și refuză să le dea drumul.

34Dar Răscumpărătorul lor este puternic,

Domnul Oștirilor este Numele Lui.

El le va apăra cauza,

ca să aducă odihnă țării

și să-i facă pe locuitorii Babilonului să se agite.

35Să vină sabia împotriva caldeenilor!“, zice Domnul.

„Să vină sabia împotriva celor ce locuiesc în Babilon,

împotriva conducătorilor și înțelepților lor.

36Să vină sabia împotriva descântătorilor!

Ei vor deveni nebuni.

Să vină sabia împotriva vitejilor lor!

Ei vor fi înspăimântați.

37Să vină sabia împotriva cailor și carelor lor

și împotriva tuturor străinilor care sunt în mijlocul lor.

Ei se vor teme ca niște femei.

Să vină sabia împotriva comorilor lor!

Ele vor fi jefuite.

38Să vină uscăciune peste apele lor!

Ele vor seca.

Pentru că este o țară de chipuri cioplite,

și au înnebunit de groaza idolilor lor.

39De aceea animalele deșertului vor locui acolo împreună cu hienele,

iar struții vor locui în ea.

Nu va mai fi locuit niciodată;

nu va mai fi locuit din generație în generație.

40Așa cum a distrus Dumnezeu Sodoma și Gomora

și cetățile vecine“,

zice Domnul,

„tot astfel niciun om nu va mai locui acolo

și niciun fiu al omului nu se va mai stabili în el.

41Iată, un popor vine din nord!

O națiune mare și regi mulți

au fost stârniți de la marginile pământului.

42Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci,

sunt cruzi și fără milă.

Ca marea învolburată este vuietul lor,

când vin călare pe cai;

sunt pregătiți de luptă

împotriva ta, fiică a Babilonului!

43Împăratul Babilonului a auzit vestea

și mâinile i-au slăbit.

L-a cuprins chinul,

l-a apucat durerea, ca pe o femeie care naște.

44Iată, ca un leu care vine din desișul Iordanului

într-o pășune din preajma unui pârâu,

așa Mă voi repezi și Eu

și-l voi pune pe fugă din locul unde este.

Cine este cel ales de Mine ca să facă aceasta?

Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta?

Ce păstor Îmi poate sta împotrivă?

45De aceea, ascultați planul Domnului,

pe care l-a făcut împotriva Babilonului,

și gândurile pe care le are

împotriva țării caldeilor:

sigur oamenii îi vor târî pe cei mici din turmă;

sigur El le va distruge pășunea.

46La vuietul cuceririi Babilonului, pământul se cutremură

și un strigăt se aude printre națiuni“.

1 Samuel 14

1Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis tânărului care-i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“. Tatălui său însă nu i-a spus nimic.

2În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. 3Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I-Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase.

4Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. 5Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.

6Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele:

‒ Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să salveze prin mulți sau prin puțini.

7Cel ce-i ducea armele i-a răspuns:

‒ Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci.

8Ionatan a zis:

‒ Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. 9Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. 10Dar dacă ne vor zice: „Suiți-vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.

11Așadar, s-au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s-au ascuns!“. 12Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce-i ducea armele, zicând: „Suiți-vă la noi și vă vom arăta noi!“. Atunci Ionatan i-a spus celui ce-i ducea armele: „Urcă-te după mine pentru că Domnul i-a dat în mâna lui Israel“.

13Ionatan s-a cățărat, folosindu-se de mâini și de picioare, iar cel ce-i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce-i ducea armele venea în urma lui și-i omora. 14În acest prim atac, Ionatan și cel ce-i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr de pământ.

15Era mare tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s-a cutremurat. Tremurul acesta era de la Dumnezeu. 16Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s-au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. 17Atunci Saul le-a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru“. Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce-i ducea armele lipseau. 18Saul i-a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. 19În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i-a zis preotului: „Retrage-ți mâna!“.

20Saul și oamenii lui s-au adunat, au intrat în luptă și au găsit acolo o mare învălmășeală, căci filistenii își întorseseră sabia unii împotriva altora. 21Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și veniseră cu aceștia în tabăra lor s-au întors și s-au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. 22De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu-i. 23În acea zi, Domnul l-a eliberat pe Israel, iar lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.

Viața lui Ionatan în pericol

24Bărbații lui Israel s-au aflat în dificultate în ziua aceea, deoarece Saul pusese sub jurământ poporul, zicând: „Blestemat să fie omul care va îndrăzni să mănânce ceva până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei“. Astfel, niciunul dintre ei n-a gustat mâncare. 25Tot poporul a intrat într-o pădure, unde, pe suprafața pământului, se afla miere. 26Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni din popor nu și-a întins mâna să ia miere deoarece se temea din cauza jurământului. 27Ionatan, însă, nu auzise că tatăl său pusese poporul sub jurământ. Prin urmare, și-a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și l-a înmuiat în mierea din fagure. Astfel, el a mâncat miere și ochii i s-au luminat.

28Atunci unul dintre bărbați i-a zis:

‒ Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va îndrăzni să mănânce astăzi“.

Poporul era epuizat.

29Atunci Ionatan a zis:

‒ Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat-o de la dușmanii lui! N-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?

31În ziua aceea, i-au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. 32Prin urmare, poporul s-a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le-au înjunghiat pe pământ și le-au mâncat cu sânge cu tot.

33Unii i-au spus însă lui Saul:

‒ Iată, poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând carnea cu sânge cu tot.

Saul a spus:

‒ V-ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. 34Dați de veste printre oameni să-și aducă fiecare boul sau oaia la mine, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva Domnului, mâncând carne cu sânge.

Astfel, în acea noapte, fiecare și-a adus cu el boul și l-a tăiat acolo. 35Saul a construit un altar Domnului; era prima dată când construia un altar Domnului.

36Apoi a zis:

‒ Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să-i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei.

Ei au răspuns:

‒ Fă tot ceea ce consideri că este bine.

Dar preotul a zis:

‒ Să ne apropiem aici de Dumnezeu.

37Saul L-a întrebat pe Dumnezeu:

‒ Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?

Însă, în acea zi, El nu i-a răspuns.

38Atunci Saul a zis:

‒ Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost comis astăzi. 39Viu este Domnul, Care îl eliberează pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară.

Însă nimeni din popor nu i-a răspuns.

40Saul a zis întregului Israel:

‒ Voi veți sta într-o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă.

Poporul i-a răspuns lui Saul:

‒ Fă ceea ce consideri că este bine.

41Saul a zis Domnului, Dumnezeul lui Israel:

‒ Arată-ne adevărul!

Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat.

42Atunci Saul a zis:

‒ Trageți la sorți între mine și fiul meu Ionatan.

Și sorțul a căzut pe Ionatan.

43Saul i-a zis lui Ionatan:

‒ Spune-mi ce ai făcut.

Ionatan i-a răspuns și a zis:

‒ Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână. Iată-mă, voi muri!

44Saul a zis:

‒ Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine dacă nu vei muri, Ionatane!

45Dar poporul i-a zis lui Saul:

‒ Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare victorie pentru Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, pentru că astăzi el a lucrat cu Dumnezeu.

Poporul l-a salvat astfel pe Ionatan și n-a fost omorât. 46Saul a încetat să-i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s-au retras în teritoriul lor.

Realizările și familia lui Saul

47După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. 48El a luptat vitejește și i-a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi.

49Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi-Șua. Fata care i s-a născut prima se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50iar soția lui se numea Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Numele conducătorului armatei lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51Chiș era tatăl lui Saul, iar Ner, tatăl lui Abner, era fiul lui Abiel. 52Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.