20 Iunie
- betaniaoradea
- 20 iun.
- 4 min de citit

Isaia 51
Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după dreptate, voi care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost tăiaţi, spre gura gropii din care aţi fost scoşi.
Priviţi la Avraam, părintele vostru, şi la Sara, care v-a născut; căci era singur când l-am chemat, dar l-am binecuvântat şi l-am înmulţit.
Căci Domnul mângâie Sionul, mângâie toate pustiurile lui; face din pustia lui un rai şi din locul lui uscat un Eden. Bucuria şi veselia se vor găsi în el, mulţumiri şi cântări de laudă.
Ia aminte spre Mine, poporul Meu, şi ascultă-Mă, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi legea, şi judecata Mea va fi lumină popoarelor.
Dreptatea Mea este aproape, mântuirea Mea se arată, braţele Mele vor judeca popoarele; ostroavele nădăjduiesc în Mine şi se bizuiesc pe braţul Meu.
Ridicaţi-vă ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ, căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi dreptatea Mea nu va avea sfârşit.
Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi dreptatea, popor care ai în inimă legea Mea! Nu vă temeţi de ocara oamenilor şi nu vă speriaţi de batjocurile lor.
Căci îi va mânca molia ca pe o haină şi îi va roade viermele ca pe lână; dar dreptatea Mea va dăinui în veci şi mântuirea Mea din neam în neam.
Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu putere, braţul Domnului! Trezeşte-te cum erai în vechime, în neamurile trecute! Oare nu Tu ai tăiat pe Rahav şi ai străpuns balaurul?
Nu Tu ai uscat marea, apele adâncului celui mare? Nu Tu ai croit adâncurile mării ca să treacă pe ele cei răscumpăraţi?
Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu veselie; o bucurie veşnică va fi pe capul lor; veselie şi bucurie îi vor ajunge, iar durerea şi gemetele vor fugi.
Eu, Eu sunt Mângâietorul vostru! Cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor şi de fiul omului, care trece ca iarba?
Ai uitat pe Domnul, Făcătorul tău, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? Şi tremuri necontenit toată ziua înaintea urgiei asupritorului, când se pregăteşte să distrugă? Dar unde este urgia asupritorului?
Robul îndoit va fi repede dezlegat; nu va muri în groapă, nici nu-i va lipsi pâinea.
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care tulbur marea şi-i fac valurile să urle: Domnul Savaot este Numele Meu.
Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întemeiez cerurile şi să pun temeliile pământului, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!”
Deşteaptă-te, deşteaptă-te, scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului paharul mâniei Lui, ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii!
Din toţi fiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l călăuzească; şi din toţi fiii pe care i-a crescut, niciunul nu-l ia de mână!
Iată ce ţi s-a întâmplat: două lucruri – pustiirea şi nimicirea, foametea şi sabia. Şi cine te va mângâia? Unde este mângâietorul tău?
Fiii tăi zăceau leşinaţi la toate colţurile uliţelor, ca o gazelă prinsă în mreajă, plini de mânia Domnului şi de mustrarea Dumnezeului tău.
De aceea ascultă aceasta, nenorocito, beată, dar nu de vin:
Aşa zice Domnul tău, Domnul şi Dumnezeul tău, care apără poporul Lui: „Iată, iau din mâna ta paharul ameţelii, potirul mâniei Mele; nu-l vei mai bea!
Îl voi pune în mâna celor ce te munceau, care ziceau sufletului tău: ‘Pleacă-te, ca să trecem peste tine!’ Şi tu îţi făceai spatele ca pământul şi ca o uliţă pentru cei ce treceau!”
Apocalipsa 22
Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului.
În mijlocul pieţei cetăţii, şi de amândouă părţile ale râului, era pomul vieţii, care face douăsprezece feluri de roade şi dă rod în fiecare lună; şi frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor.
Nu va mai fi nimic vrednic de blestem. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea, şi robii Lui Îi vor sluji.
Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
Acolo nu va mai fi noapte. Şi n-au nevoie nici de lumină de lampă, nici de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu îi luminează. Şi ei vor împărăţi în vecii vecilor.
Şi mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de încredere şi adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe Îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.”
„Iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
Şi eu, Ioan, sunt cel ce am auzit şi am văzut aceste lucruri. După ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele Îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!”
Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este drept să facă dreptate şi mai departe; şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe.
Iată, Eu vin curând, şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte şi trăieşte în minciună.
„Eu, Isus, am trimis pe Îngerul Meu să vă mărturisească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce-i este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!
Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta: dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.
Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu toţi. Amin.


Comentarii