1 Tesaloniceni 2

1Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică. 2După ce am suferit și am fost batjocoriți în Filipi, cum știți, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte. 3Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe viclenie. 4Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. 5În adevăr, cum bine știți, niciodată n-am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu. 6N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. 7Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii. 8Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți. 9Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte ca să nu fim sarcină niciunuia din voi și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu. 10Voi sunteți martori și Dumnezeu, de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără prihană față de voi, care credeți. 11Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream 12să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și slava Sa. 13De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți. 14Căci, fraților, voi ați călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Hristos Isus, în Iudeea; pentru că și voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi aceleași rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor. 15Iudeii aceștia au omorât pe Domnul Isus și pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu și sunt vrăjmași tuturor oamenilor, 16căci ne opresc să vorbim neamurilor ca să fie mântuite. Astfel, ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu! 17Noi, fraților, după ce am fost despărțiți câtăva vreme de voi, cu fața, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorința să vă vedem. 18Astfel, o dată și chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puțin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana. 19Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? 20Da, voi sunteți slava și bucuria noastră.

Neemia 4

Lucrările urmează

1Când a auzit Sanbalat că zidim iarăși zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. Și-a bătut joc de iudei 2și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: „La ce lucrează acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?” 3Tobia, Amonitul, era lângă el și a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.” 4„Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor și dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi. 5Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta, căci au necăjit pe cei ce zidesc.” 6Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă. 7Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și asdodiții s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe. 8S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. 9Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă zi și noapte, ca să ne apere împotriva loviturilor lor. 10Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.” 11Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.” 12Și iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi. 13De aceea am pus în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. 14M-am uitat și, sculându-mă, am zis mai-marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” 15Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. 16Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda. 17Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. 18Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine. 19Am zis mai-marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții. 20La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.” 21Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor. 22În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” 23Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.

Neemia 6

Noi piedici

1Nu pusesem încă ușile porților când Sanbalat, Tobia, Gheșem, Arabul, și ceilalți vrăjmași ai noștri au auzit că zidisem zidul și că n-a mai rămas nicio spărtură. 2Atunci, Sanbalat și Gheșem au trimis să-mi spună: „Vino și să ne întâlnim în satele din valea Ono.” Își puseseră de gând să-mi facă rău. 3Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă cobor; cât timp l-aș lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” 4Mi-au făcut în patru rânduri aceeași cerere, și le-am dat același răspuns. 5Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ținea în mână o scrisoare deschisă. 6În ea era scris: „Se răspândește zvonul printre popoare și Gașmu spune că tu și iudeii aveți de gând să vă răsculați și că în acest scop zidești zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor 7și că ai pus chiar proroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Și acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului. Vino dar și să ne sfătuim împreună.” 8Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născocești!” 9Toți oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze și își ziceau: „Li se va înmuia inima, și lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întărește-mă! 10M-am dus la Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese și a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem ușile Templului, căci vin să te omoare și au să vină noaptea să te omoare.” 11Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!” 12Și am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit așa pentru mine, fiindcă Sanbalat și Tobia îi dăduseră argint. 13Și, câștigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară. 14Adu-Ți aminte, Dumnezeule, de Tobia și de Sanbalat și de faptele lor! Adu-Ți aminte și de Noadia, prorocița, și de ceilalți proroci care căutau să mă sperie! 15Zidul a fost isprăvit în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile. 16Când au auzit toți vrăjmașii noștri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult și au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru. 17În vremea aceea erau unii fruntași din Iudeea care trimiteau deseori scrisori lui Tobia și primeau și ei scrisori de la el. 18Căci mulți din Iuda erau legați cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Șecania, fiul lui Arah, și fiul său Iohanan luase pe fata lui Meșulam, fiul lui Berechia. 19Vorbeau bine de el chiar în fața mea și-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoșeze.

Psalmul 60

Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca și „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David spre învățătură.

Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia și cu sirienii din Țoba și când s-a întors Ioab și a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiți

1Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăștiat

și Te-ai mâniat: ridică-ne iarăși!

2Ai cutremurat pământul, l-ai despicat;

drege-i spărturile, căci se clatină!

3Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele,

ne-ai adăpat cu un vin de amorțire.

4Ai dat celor ce se tem de Tine un steag,

ca să-l înalțe spre biruința adevărului.(Oprire)

5Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți,

scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!

6Dumnezeu a zis în sfințenia Lui: „Voi ieși biruitor,

voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucot.

7Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase,

Efraim este tăria capului Meu,

iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.

8Moab este ligheanul în care Mă spăl;

peste Edom Îmi arunc încălțămintea;

țara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!”

9Cine mă va duce în cetatea întărită?

Cine mă va duce la Edom?

10Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat

și nu mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?

11Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz!

Căci ajutorul omului este zadarnic.

12Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari,

și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.