Ioan 11

Moartea lui Lazăr

1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum și I-a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubești este bolnav!“. 4Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea“.

5Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.

7După aceea, Isus le-a zis ucenicilor:

‒ Să ne ducem din nou în Iudeea!

8Ucenicii I-au răspuns:

‒ Rabbi, iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?

9Isus a răspuns:

‒ Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.

11După ce a spus acestea, le-a zis:

‒ Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.

12Ucenicii I-au zis:

‒ Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.

13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.

14Atunci Isus le-a spus deschis:

‒ Lazăr a murit. 15Și Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!

16Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“, le-a zis celorlalți ucenici:

‒ Să mergem și noi să murim împreună cu El!

Isus, Învierea și Viața

17Când a sosit, Isus a aflat că Lazăr era deja în mormânt de patru zile. 18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, 19și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie sufletește pentru moartea fratelui lor. 20Când a auzit Marta că vine Isus, s-a dus să-L întâmpine. Maria însă ședea în casă.

21Marta I-a zis lui Isus:

‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22Dar chiar și acum știu că orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.

23Isus i-a zis:

‒ Fratele tău va învia.

24Marta I-a răspuns:

‒ Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.

25Isus i-a zis:

‒ Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi, chiar dacă moare. 26Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?

27Ea I-a răspuns:

‒ Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.

28Și, zicând aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“. 29Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede și s-a dus la El. 30Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta. 31Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau sufletește, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.

32Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându-I:

‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.

33Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duh și S-a tulburat.

34El a întrebat:

‒ Unde l-ați pus?

Ei I-au răspuns:

‒ Doamne, vino și vezi!

35Isus plângea. 36Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“. 37Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“.

Învierea lui Lazăr

38Isus S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia fusese pusă o piatră.

39Isus a zis:

‒ Dați piatra la o parte!

Marta, sora celui mort, I-a zis:

‒ Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!

40Isus i-a zis:

‒ Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?

41Au dat deci piatra la o parte. Isus Și-a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat! 42Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis“. 43După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“. 44Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într-un ștergar.

Isus le-a zis:

‒ Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!

Conspirație împotriva lui Isus

(Mt. 26:1‑5; Mc. 14:1‑2; Lc. 22:1‑2)

45Atunci, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ce a făcut Isus, au crezut în El. 46Dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Isus.

47Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul și au zis:

‒ Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48Dacă-L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul, cât și națiunea.

49Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis:

‒ Voi nu știți nimic, 50nici nu vă gândiți că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întreaga națiune.

51Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru popor, 52și nu numai pentru popor, ci și ca să-i adune într-un singur loc pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53Prin urmare, din ziua aceea s-au hotărât să-L omoare.

54De aceea Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea deșertului, într-o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.

55Paștele iudeilor era aproape și mulți din regiunea aceea se duceau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56Ei Îl căutau pe Isus și își spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“. 57Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă știe cineva unde este, să-i anunțe, astfel încât să-L poată aresta.

2 Cronici 30

Celebrarea Paștelui

1Ezechia a trimis solie peste tot în Israel și Iuda și a scris scrisori chiar și celor din Efraim și Manase, chemându-i la Casa Domnului, în Ierusalim, pentru a sărbători Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 2Regele se sfătuise la Ierusalim cu căpeteniile sale și cu toată adunarea să sărbătorească Paștele în luna a doua, 3pentru că nu au putut să-l sărbătorească la vremea sa, deoarece nu se sfințiseră destui preoți, iar poporul nu se adunase la Ierusalim. 4Propunerea a plăcut atât regelui, cât și întregii adunări. 5Prin urmare, ei au dat o poruncă prin care urma să se străbată tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, pentru a-i chema pe oameni la Ierusalim ca să sărbătorească Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel, căci demult nu-l mai sărbătoriseră în mare număr, după cum era scris. 6Și, așa cum poruncise regele, mesagerii au dus în tot Israelul și în Iuda scrisorile regelui și ale căpeteniilor sale, în care se spunea:

„Fii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, iar El Se va întoarce la rămășița care a scăpat, la cei ce au scăpat din mâna împăraților Asiriei! 7Nu fiți ca părinții și ca frații voștri care au fost necredincioși față de Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, și pe care El i-a lăsat pradă pustiirii, după cum vedeți astăzi. 8Acum, nu fiți încăpățânați, ca strămoșii voștri. Dați mâna cu Domnul, veniți la Sfântul Lui Lăcaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, ca să se depărteze de la voi mânia Lui. 9Căci, dacă vă veți întoarce la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi îndurare la cei ce i-au luat captivi și se vor întoarce în țara aceasta, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este plin de har și milostiv și nu-Și va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la El“.

10Mesagerii au străbătut fiecare cetate din Efraim și Manase, până în Zabulon, însă oamenii râdeau de ei și-i batjocoreau. 11Totuși, au existat unii din Așer, din Manase și din Zabulon care s-au smerit și au venit la Ierusalim. 12De asemenea, și în Iuda, mâna lui Dumnezeu i-a unit pentru ca ei să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, poruncă dată potrivit Cuvântului Domnului.

13În luna a doua, o mulțime de oameni s-a adunat la Ierusalim ca să celebreze Sărbătoarea Azimelor. Era o adunare foarte mare. 14S-au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim, precum și toate altarele pentru tămâiere și le-au aruncat în pârâul Chidron. 15Apoi, în a paisprezecea zi a lunii a doua, au înjunghiat mieii de Paște. Preoții și leviții, plini de rușine, s-au sfințit și au adus arderi-de-tot la Casa Domnului. 16Ei stăteau la locurile lor, așa cum era hotărât cu privire la ei în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu; și preoții stropeau sângele pe care-l luau de la leviți. 17Fiindcă erau mulți în adunare care nu se sfințiseră, leviții au înjunghiat ei înșiși mieii de Paște pentru toți aceia care nu erau curați și nu puteau să-i închine ei înșiși Domnului. 18Căci majoritatea poporului, mulți din Efraim, din Manase, din Isahar și din Zabulon, deși nu se curățiseră, totuși mâncaseră jertfa de Paște, nerespectând cele scrise. Însă Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, Care este bun, să-i ierte 19pe toți aceia care s-au hotărât în inimile lor să-L caute pe Dumnezeu, pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, chiar și fără să se curățească potrivit reglementărilor Sfântului Lăcaș!“. 20Domnul l-a ascultat pe Ezechia și a vindecat poporul.

21Fiii lui Israel prezenți la Ierusalim au celebrat, cu mare bucurie, Sărbătoarea Azimelor, timp de șapte zile. Leviții și preoții Îl lăudau pe Domnul în fiecare zi cu instrumentele de laudă ale Domnului.

22Ezechia a vorbit pe placul inimii tuturor leviților care arătaseră o bună înțelegere a slujbei Domnului. Ei au mâncat, timp de șapte zile, din partea cuvenită lor, au adus jertfe de pace și I-au mulțumit Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor.

23Întreaga adunare s-a sfătuit să mai celebreze încă șapte zile. Și au celebrat cu bucurie încă șapte zile, 24deoarece Ezechia, regele lui Iuda, oferise adunării o mie de tauri și șapte mii de oi, iar căpeteniile oferiseră adunării o mie de tauri și zece mii de oi, și deoarece mulți preoți se sfințiseră. 25Toată adunarea lui Iuda, împreună cu preoții și leviții, și toată adunarea celor sosiți din Israel, precum și străinii, cei sosiți din țara lui Israel și cei ce locuiesc în Iuda, s-au bucurat împreună. 26A fost o mare bucurie în Ierusalim, așa cum nu a mai fost în Ierusalim din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. 27Preoții și leviții s-au ridicat și au binecuvântat poporul. Glasul lor s-a făcut auzit, iar rugăciunea lor a ajuns până la Lăcașul Tău cel Sfânt, până la ceruri.

Iov 2

Al doilea necaz al lui Iov

1Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Satan a venit și el în mijlocul lor pentru a se înfățișa înaintea Domnului.

2 Domnul l-a întrebat pe Satan:

‒ De unde vii?

Satan I-a răspuns, zicând:

‒ De la cutreierarea pământului și de la plimbarea făcută pe el.

3 Domnul l-a întrebat pe Satan:

‒ L-ai văzut pe slujitorul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru și drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Chiar și acum, el rămâne neclintit în integritatea lui, deși M-ai instigat împotriva lui ca să-l distrug fără motiv.

4Atunci Satan I-a răspuns Domnului, zicând:

‒ Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața sa. 5Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de oasele lui și de carnea lui, și vei vedea dacă nu Te va blestema în față!

6 Domnul i-a zis lui Satan:

‒ Iată, ți-l dau pe mână, numai cruță-i viața!

7Satan a ieșit din prezența Domnului și l-a lovit pe Iov cu bube dureroase din talpa piciorului până-n creștetul capului. 8Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine și s-a așezat în cenușă.

9Atunci soția lui i-a zis:

‒ Încă rămâi neclintit în integritatea ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!

10El i-a răspuns:

‒ Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?

În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc cu buzele sale.

Cei trei prieteni ai lui Iov

11Trei prieteni de-ai lui Iov, și anume temanitul Elifaz, șuhitul Bildad și naamatitul Țofar, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui și s-au înțeles să meargă împreună la el, ca să-l compătimească și să-l consoleze. 12Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai recunoscut. Ei și-au ridicat glasul și au plâns. Fiecare și-a sfâșiat mantia și au aruncat cu țărână spre cer, deasupra capetelor lor. 13Apoi s-au așezat lângă el, pe pământ, timp de șapte zile și șapte nopți. Ei nu i-au spus niciun cuvânt, căci vedeau că durerea îi era foarte mare.